RO EN
Košík je prázdný

DELOITTE: Cetatenii ucraineni beneficiaza de acces liber la piata muncii din Romania

Guvernul Romaniei a aprobat o serie de derogari de la legislatia imigrarii, pentru a permite cetatenilor ucraineni sa se angajeze in Romania, fara a mai fi necesara obtinerea avizului de munca si a vizei de lunga sedere. Potrivit Ordonantei de Urgenta 20, adoptata in data de 8 martie 2022, toti cetatenii ucraineni care vor semna un contract individual de munca cu o societate romaneasca isi pot prelungi sederea prin obtinerea unui permis de sedere in scop de munca, direct de pe teritoriul Romaniei, fara sa mai fie obligati sa iasa din tara.
Astfel, odata cu adoptarea noii reglementari, cetatenii ucraineni vor avea la dispozitie doua optiuni suplimentare in ceea ce priveste stabilirea in Romania: angajarea directa, fara a mai fi nevoie de obtinerea unei vize si a unui aviz de munca, si solicitarea protectiei temporare conform directivei europene ce ofera in mod automat dreptul de sedere si de munca. Autoritatile romane urmeaza sa publice zilele urmatoare procedura de aplicare pentru aceste reglementari.
Conform OUG 20, persoanele care nu detin documente care sa dovedeasca experienta profesionala si calificarea necesara ocuparii unui loc de munca sau lipsa unor antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmeaza sa o desfasoare pot semna o declaratie pe proprie raspundere, pe baza careia sa beneficieze de prevederile noii reglementari. In cazul acestor persoane, dreptul de munca este limitat la cel mult doi ani, urmand ca in zilele urmatoare autoritatile sa publice procedura de incadrare in munca pentru aceasta categorie.
Pe de alta parte, exceptiile introduse prin OUG 20 nu sunt aplicabile in cazul profesiilor reglementate in Romania, conform legislatiei in vigoare (precum medic, farmacist, arhitect etc.), indiferent daca activitatea se desfasoara in calitate de salariat sau in mod independent.
Masurile de sprijin implementate de guvern sunt binevenite in contextul actual, in care exista un flux masiv de persoane care intra in Romania, dintre care o mare parte au capacitatea de a munci. Astfel, acestea vor putea sa isi asigure mijloacele de intretinere necesare, in situatia in care aleg sa ramana in Romania, existand deja multiple initiative in acest sens, precum platforme ce au ca scop cuantificarea ofertei si cererii de forta de munca.
Noile masuri din OUG 20 nu sunt aplicabile membrilor familiilor cetatenilor ucraineni care vor beneficia de exceptiile mentionate in vederea angajarii. Pentru acestia, raman in vigoare conditiile anterioare, respectiv obtinerea admisiei, a vizei de lunga sedere si a permisului de sedere in scopul reintregirii familiei, dar si posibilitatea de a aplica pentru protectie temporara odata ce procedura va fi publicata de catre autoritatile romane (probabil in urmatoarele zile).
Facilitarea accesului liber la munca si posibilitatea reglementarii dreptului de sedere intr-un mod facil si rapid, atat pentru cetatenii ucraineni, cat si pentru membrii familiilor lor, ar plasa Romania pe lista tarilor din Uniunea Europeana cu un regim favorabil in vederea stabilirii pe termen mediu si lung. Acest lucru ar putea creste gradul de atractie si retentie al Romaniei pentru cetatenii ucraineni, astfel incat tara noastra sa nu mai fie doar o zona de tranzit spre tarile din vest.
 
Material de opinie de Raluca Bontas, Partener, si Mihaela Vechiu, Manager, Servicii Dedicate Angajatorilor Globali, Deloitte Romania
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter