RO EN
Košík je prázdný

BNS: Forta majora nu poate fi invocata pentru incetarea contractelor de munca

Blocul National Sindical (BNS) atrage atentia asupra necesitatii respectarii prevederilor legislative in materie de munca, avand in vedere noul context creat de masurile impuse pentru prevenirea epidemiei de coronavirus (COVID-19). Forta majora nu poate fi invocata ca motiv de incetare unilaterala a relatiei de munca, avertizeaza organizatia.
"Au aparut in aceste zile, atat in media, cat mai ales in sesizari adresate direct BNS sau institutiilor abilitate, comunicari ale unor situatii de incetare a unor contracte individuale de munca prin simple notificari facute de angajatori catre salariati, cu singura motivatie forta majora. Dorim sa atragem atentia asupra faptului ca forta majora nu poate constitui, conform prevederilor Codului Muncii, o cauza de incetare a contractului individual de munca. Codul Muncii indica posibilitatea de a invoca forta majora doar in situatii ce vizeaza: efectuarea de ore suplimentare, chemarea salariatului din concediul de odihna sau modificarea temporara a locului muncii", precizeaza reprezentantii BNS.
Potrivit organizatiei sindicale, solutia legala in aceste cazuri este fie reducerea temporara a activitatii, in temeiul art.53 din Codul muncii, situatie in care salariatul beneficiaza de o indemnizatie ce nu poate fi mai mica de 75% din salariul de baza corespunzator locului ocupat, fie, in cazul in care angajatorul isi restrange activitatea din motive economice, reducerea locurilor de munca ocupate de salariatii vizati. Concedierea salariatilor poate avea loc doar cu derularea tuturor procedurilor legale privind concedierea colectiva.
"Condamnam in mod ferm orice tentativa de limitare a pierderilor financiare din partea mediului de afaceri, prin incetarea contractelor de munca unilateral, cu incalcarea normelor de drept, profitand astfel de situatia speciala in care ne aflam. Facem apel la solidaritate si la dialog, in special in astfel de situatii se impune respectarea normelor de drept cu buna credinta, de catre toate partile implicate. Salariatii, in special unele categorii, sunt primii expusi infectarii cu coronavirus, iar esuarea protejarii lor ar putea creste viteza de raspandire a virusului. Tocmai de aceea consideram ca se impune sa dam dovada de solidaritate si responsabilitate si sa tratam cu toata seriozitatea momentul in care ne aflam", precizeaza sindicalistii.

Ingrijorarea privind situatia lucratorilor in contextul crizei generata de COVID -19 se manifesta la nivel mondial
"Lucratorii sunt primii expusi riscului de a contacta COVID-19 si, totodata, se confrunta cu impactul economic si social generat de raspandirea virusului. Daca nu vor fi protejati, aria de raspandire a bolii va creste. Se impune adoptarea unor dispozitii speciale pentru extinderea imediata a accesului tuturor lucratorilor la concediu medical platit, pentru imbunatatirea drepturilor cuvenite salariatilor in perioada concediului medical, precum si pentru asigurarea unor conditii de munca adecvate si implicit introducerea unor modalitati de protectie. Pe masura ce impactul virusului se extinde in continuare, dialogul dintre sindicate, angajatori si guverne, precum si negocierile colective au un rol de importanta vitala pentru protejarea sanatatii lucratorilor si a drepturilor lor la locul de munca", mai precizeaza reprezentantii BNS.

Solicitari adresate Guvernului
  • Evaluarea de urgenta a disponibilitatilor Guvernului pentru interventii suport pentru salariati si mediul de afaceri.
  • Clarificarea situatiei juridice si financiare a salariatilor ale caror contracte individuale de munca au fost suspendate avand ca motivatie epidemia de coronavirus.
  • Extinderea imediata a accesului la concediu medical platit, respectiv renuntarea pe perioada limitata la obligatia ce vizeaza existenta unui stagiu minim de cotizare pentru a beneficia de concediu medical platit.
  • Mentinerea veniturilor pe perioada in care lucratorii beneficiaza de concediu medical.
  • Extinderea accesului la concediu medical platit inclusiv pentru lucratorii ce desfasoara activitate sub alta forma de ocupare decat cea de relatie de munca, cum sunt lucratorii sezonieri sau lucratorii angajati pe cont propriu.
  • Identificarea rapida a unor solutii pentru protejarea salariatilor din serviciile de utilitate publica si din sectorul bugetar expusi unui risc ridicat de contaminare prin natura activitatilor desfasurate.
  • Identificarea unor masuri cu aplicare temporara pentru a stopa si pedepsi orice initiative de specula, in special in domeniul alimentar si farmaceutic, luand in calcul inclusiv masuri precum inghetarea preturilor pentru o perioada limitata de timp.
  • Implementarea unor pachete de masuri de stimulare pentru sustinerea locurilor de munca si a economiei, protejand salariile, bunastarea lucratorilor si intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri), acordand o atentie speciala sectorului industriei alimentare, sectorului farmaceutic si sectorului Comert, pentru a evita orice intreruperi in alimentarea populatiei cu produse de baza.
Solicitari adresate angajatilor
  • sa initieze discutii cu reprezentantii sindicatelor in vederea identificarii unor solutii pentru a proteja sanatatea salariatilor, precum si pentru identificarea unor solutii pentru a depasi actuala situatie de criza, inclusiv in procesele de identificare a riscurilor si de elaborarea a masurilor de prevenire;
  • sa acorde prioritate masurilor de protectie a sanatatii lucratorilor implicati in activitatile si lanturile de aprovizionare. Solidaritatea cu angajatii este esentiala in aceasta perioada, respectarea drepturilor fiind un aspect cheie in acest context;
  • sa se asigure ca masurile de protectie si planurile de sanatate sunt in vigoare si sunt respectate fara exceptie;
  • sa asigure plata salariilor in cazul tuturor lucratorilor, asa cum au fost convenite prin negocieri colective;
  • sa garanteze accesul la concediu platit, medical sau de concediu de odihna, din prima zi de concediu, pentru toti lucratorii amenintati sau infectati cu COVID-19;
  • sa ofere programe de lucru personalizate pentru fiecare lucrator, limitand astfel expunerea acestora la risc.
"Romania moderna se confrunta cu cea mai mare criza din existenta ei, facem un apel la responsabilitate adresat tuturor institutiilor statului dar in egala masura si angajatorilor, pentru respectarea cu strictete a drepturilor lucratorilor si pentru protejarea sanatatii acestora, implicit din perspectiva economica si a sigurantei locurilor de munca. Cu foarte putin timp in urma angajatorii din Romania reclamau lipsa fortei de munca pentru a-si pune in practica planurile de afaceri, azi avem nevoie de o dovada a respectului pe care angajatorii si institutiile statului il poarta lucratorilor si familiilor acestora", incheie reprezentantii BNS.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter