RO EN
Košík je prázdný

Bestjobs: 8 din 10 companii au majorat salariile angajatilor in 2023

Anul 2023 a adus multe provocari angajatorilor, care s-au straduit sa majoreze salariile angajatilor si sa le ofere beneficii care sa-i ajute sa traverseze cu bine un context economic delicat. In paralel, nevoia de specialisti a ramas ridicata, in contextul in care anumite posturi au fost foarte greu de acoperit. Intr-un mediu social afectat de reducerea puterii de cumparare, angajatorii au tinut cont de problemele oamenilor, astfel ca aproape 80% au crescut salariile angajatilor, iar bugetul alocat pachetului de beneficii extrasalariale a fost mai mare in 2023, fata de 2022, pentru 58% dintre companii, potrivit sondajului realizat de platforma de recrutare bestjobs. Mai mult de atat, pentru 2024, 53% vor sa mentina acelasi pachet de beneficii, iar 43% planuiesc sa il extinda, un semn clar ca firmele vor sa-si asigure un grad de retentie semnificativ al angajatilor, chiar daca anul viitor nu se anunta deloc unul usor pentru economie.
Cresterile salariale din acest an au fost acordate pentru toata echipa in 40% dintre cazuri si pentru mai mult de jumatate dintre angajati in 38%. In 57% din cazuri, acestea au fost oferite punctual, in functie de rezultate, in timp ce alte companii au oferit juniorilor, in 48% din cazuri, seniorilor (38%) si middle-managerilor (33%). In plus, peste 60% dintre angajatori au oferit mariri salariale de pana la 15%, in timp ce 30% au oferit intre 16 si 30%.  
Pentru 2024, 6 din 10 companii planuiesc sa acorde cresteri salariale, 31% mizeaza pe stagnare, iar 5% iau in calcul reducerea costurilor in cazul cresterii impozitarii. Legat de implementarea noilor masuri fiscale, aproape 43% dintre companii iau in calcul sa creasca preturile aplicate clientilor, si doar 5% ar putea efectua restructurari de personal.
"Anul 2023 a fost unul dificil pentru companii, care s-au confruntat cu provocari atat din punct de vedere economic, cat si al resurselor umane. Astfel, strategiile de HR au fost impartite intre nevoia de retentie a angajatilor performanti si cea de recrutare a specialistilor care sa completeze abilitatile din echipe. In acest context, noi, la bestjobs, ne-am propus sa sustinem in continuare procesele de recrutare ale partenerilor nostri, actuali si viitori, pastrand aceleasi preturi si in 2024, care se anunta deja unul mai complicat decat 2023. In acelasi timp, continuam sa aducem inovatia in domeniul recrutarii, prin dezvoltarea de servicii facilitatoare, precum cele de anul acesta: HIRE, care reduce semnificativ costurile si timpul de asteptare pentru gasirea noilor recruti, interviul LIVE similar conceptului de speed dating, BIA, AI coach-ul care ii ajuta pe candidati sa se pregateasca mai bine in cariera, si altele”, a spus Ana Visian, Marketing Manager bestjobs.
 
Peste 1.800 de companii au recrutat cu succes prin serviciul HIRE, dezvoltat de bestjobs
Intr-un context in care companiile au nevoie tot mai mare de angajati performanti, serviciul lansat de bestjobs in primavara acestui an, HIRE, a oferit suport in recrutare cu minimum de resurse alocate si rezultate rapide. Astfel, din aprilie pana in prezent, au fost derulate peste 5.100 de proiecte cu o rata de succes de 95%, in cadrul carora mai mult de 1.800 de companii au recrutat specialistii de care aveau nevoie.
Prin intermediul acestui serviciu, in care companiile beneficiaza de un recrutor dedicat, cu expertiza in domeniul lor de activitate, au fost contactati peste 24.000 de candidati, dintre care 55% din surse externe si candidati pasivi. Clientii au apreciat cel mai mult timpul scurt de recrutare, de aproximativ 20 de zile, experienta recrutorilor dedicati si eficienta acestora in a gasi rapid oamenii de care aveau nevoie, chiar si pe pozitiile greu de acoperit. Printre companiile cu proiecte HIRE s-au numarat Continental, Raiffeisen, Vodafone, CEC Bank, Allianz Trade, Hella, Huawei si Bosch.
"Prin serviciul HIRE, am vrut sa le oferim partenerilor nostri o experienta simplificata, dar foarte eficienta de recrutare, prin care gasirea angajatilor potriviti, chiar si pe pozitii greu de acoperit sa se realizeze cu resurse minime din partea lor. Astfel, in mai putin de un an de cand a fost lansat, serviciul HIRE a ajutat aproape 2.000 de companii sa-si gaseasca rapid talentele necesare, cu o rata de succes de 95% si cu costuri foarte avantajoase, mai ales daca raportam la duratele tipice de recrutare pentru astfel de pozitii, care se pot intinde si pana la 6 luni”, completeaza Ana Visian. 
Sondajul bestjobs a fost realizat in perioada noiembrie-decembrie, pe un esantion de 276 companii din Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter