RO EN
Košík je prázdný

REGATA: Depreciere de 30% pe piata de placi ceramice

 
In conditiile in care anul 2009 a fost dificil pentru intreg domeniul constructiilor (si nu numai), segmentele de placi ceramice, adezivi si roci ornamentale au inregistrat diminuari insemnate ale vanzarilor. Potrivit reprezentantilor societatilor din domeniu, in 2009 piata de placi ceramice s-a redus, din punct de vedere valoric, cu aproximativ 30% si cu 40% ca volum. De asemenea, segmentul de adezivi pentru placi ceramice s-a comprimat simtitor fata de anii anteriori, respectiv cu o medie de aproximativ 30% ca valoare.
 

Catalin Misu, presedinte al Regata Company
: “Segmentul de placi ceramice a inregistrat, in 2009, un recul de minim 30%. Pentru 2010, previziunile nu indica o eventuala revenire a trendului ascendent, intr-un scenariu optimist piata specifica urmand a fi comparabila cu nivelul anului trecut. Cifra de afaceri pe care am inregistrat-o in 2009 a fost de circa 35 milioane de euro, iar pentru 2010 ne-am propus o crestere de minimum 20%, tinand cont ca la sfarsitul anului trecut am intrat pe piata din Bulgaria si ca am semnat contracte interne cu multi clienti in ultimele luni. In ceea ce priveste vanzarile, 2009 a fost al treilea an consecutiv in care am livrat, la nivel national, peste 4 milioane mp. Anul trecut, am inregistrat o diminuare a comenzilor in Bucuresti. Placile ceramice cele mai solicitate sunt, in general, cele ieftine, culoarea si modelul contand mai putin. Strategia de dezvoltare a companiei pentru intervalul urmator prevede pastrarea cotei de piata. In prezent, suntem in topul distribuitorilor din Romania, cu un numar de peste 700 de clienti activi, iar stocul de placi ceramice depaseste doua milioane metri patrati (in peste 1.000 modele). Pentru a ne atinge obiectivul de consolidare a afacerii am majorat numarul angajatilor din vanzari. In prezent, singura problema cu care ne confruntam si pe care am anticipat-o vizeaza recuperarea creantelor. Incercam sa combatem aceasta situatie negativa prin verificarea continua a clientilor, pe principii de solvabilitate”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter