RO EN
Košík je prázdný

KNAUF INSULATION: Crestere usoara pe piata nationala de vata minerala, in 2017

Piata izolatiilor cu vata minerala de sticla a crescut cu 2%-3% in primele opt luni ale acestui an, fata de nivelul din 2016, conform estimarii lui Adrian Garofeanu, directorul comercial al Knauf Insulation, unul dintre cei mai importanti furnizori de vata minerala din Romania. O evolutie optima a fost inregistrata si pe segmentul de vata minerala bazaltica.
"In ceea ce priveste piata de vata minerala bazaltica, aceasta s-a inscris pe un trend ascendent, in special pe segmentul izolarii fatadelor (termosistem), datorita faptului ca utilizatorii au inceput sa afle despre beneficiile acestor produse: cea mai buna clasa de protectie la foc (A1), permeabilitate la vapori, bun izolator termic si acustic, durabilitate in timp", a declarat managerul Knauf Insulation.
Compania comercializeaza in Romania o gama variata de produse, pentru diverse aplicatii: acoperisuri tip terasa/ inclinate - mansarde/ verzi, fatade ventilate/ de contact - termosistem, pereti de compartimentare, garaje si subsoluri etc. Produsele livrate pe piata interna sunt importate de la fabricile Knauf Insulation din Serbia, Slovenia, Slovacia, Croatia si Turcia. "Fabricile Knauf Insulation utilizeaza tehnologii avansate care confera calitate superioara produselor fabricate si ambalarii acestora, asigurand, in acelasi timp, o reducere substantiala a emisiilor de CO2 in timpul procesului de productie. Modul de ambalare a vatei minerale de sticla permite reducerea timpului de incarcare/ descarcare, micsorarea suprafetei de transport si depozitare a produselor, precum si diminuarea consumului de combustibil necesar livrarii produselor catre clienti", a explicat Adrian Garofeanu.
Conform datelor companiei, printre produsele aflate in topul vanzarilor din Romania se afla vata minerala de sticla pentru acoperisuri inclinate - Unifit 035 si sortimentele pentru pereti de compartimentare - Akustik Board si Decibel, toate realizate cu tehnologie Ecose (liant fara formaldehida adaugata, maro in mod natural, cu un miros neutru si fara adaos de coloranti). "Atat in proiectele rezidentiale, cat si in cele non rezidentiale, pe langa produsele dedicate compartimentarilor la interior, recomandam vata minerala bazaltica FKD S Thermal pentru placarea peretilor exteriori si NaturBoard Ventacusto cu tehnologie Ecose, intrucat ambele sortimente cresc protectia pasiva la foc in caz de incendiu si au proprietati acustice excelente. Printre proiectele de anvergura la care am efectuat livrari in ultima perioada, se afla cladirea de birouri LIDL, situata in zona de nord a Capitalei, cu o suprafata desfasurata de 15.576 mp la care am livrat solutii de ultima generatie pentru fatada ventilata si pentru interioare. Un alt proiect important este cladirea de birouri Vox Tehnology Park, din Timisoara, proiect ce va fi inaugurat pana la finele acestui an. Produsele noastre au contribuit la indeplinirea cerintelor proiectelor de a fi concepute conform normelor de sustenabilitate BREEAM, care reprezinta cea mai utilizata metoda de evaluare a impactului cladirilor asupra mediului, avand la baza un standard international pentru proiectare durabila", a explicat managerul Knauf Insulation.
 
Imbunatatire a gamei de produse adaptate solicitarilor pietei de constructii
In ultimii doi ani, portofoliul de produse livrate de Knauf Insulation pe piata din Romania s-a extins si imbunatatit constant, fiind lansat sistemul pentru aplicatii de acoperis tip terasa Smart Roof Thermal II (dual density), constituit din doua placi de vata bazaltica diferite, lipite impreuna prin aderenta chimica. Un alt produs inovator este Natur Board 037, din categoria vatei minerale de sticla, fiind potrivit pentru aplicatii de tip pereti exteriori, fatade ventilate sau izolatie in casetele metalice, intre structura-suport a diferitelor placi de fatada sau pereti sandwich. Pentru constructiile rezidentiale, au fost incluse in portofoliu doua produse potrivite atat pentru mansarde, cat si pentru pereti de compartimentare, respectiv vata minerala bazaltica Natur Board FIT si NaturBoard FIT Plus, ambele cu tehnologie Ecose.
"Mizam pe un portofoliu de produse inovatoare, adaptate nevoilor utilizatorilor finali, care sa aduca ceva nou si diferit pietei, dar si pe extinderea in alte segmente. Dorim sa ne dezvoltam pe segmentul vatei minerale de sticla si depunem eforturi de educare a pietei in privinta utilizarii produselor de calitate, cu performanta termica buna, adaptate diverselor aplicatii", a mai precizat Adrian Garofeanu.
Intregul portofoliu al companiei este alcatuit din produse sustenabile, utilizarea tehnologiei Ecose reprezentand o garantie in acest sens. In plus, Knauf Insulation mai include solutii verzi precum sistemele Urbanscape, care au la baza vata minerala. Portofoliul include: Green Cubes (cuburi de vata minerala bazaltica, care se folosesc in combinatie cu solul mentinand umiditatea plantelor mai mult timp) si Green Roofs, sisteme complete pentru acoperisurile verzi, usor de montat si cu greutate redusa fata de sistemele clasice.
***
Knauf Insulation Romania face parte din grupul german Knauf, ce reprezinta una dintre cele mai importante companii din industria materialelor de constructii, avand, la nivel global, 150 de fabrici si birouri de vanzari in 86 de tari si circa 27.500 de angajati. Producator initial de materiale conventionale din gips, Knauf ofera in prezent sisteme si solutii complete pentru cladiri din intreaga lume. La nivel international, grupul a incheiat anul 2016 cu vanzari totale de 6,5 miliarde euro, ocupand o pozitie de lider pe piata globala a produselor utilizate in compartimentari si izolatii.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter