RO EN
Košík je prázdný

EURO MGA: Potential mare de crestere pe piata locala de adezivi

Conducerea producatorului de adezivi si mortare Euro MGA, parte a grupului Selena, are in vedere depasirea nivelului de 5 milioane de euro al afacerilor in 2014, datorita unei pozitionari mult mai bune in domeniu si lansarii de produse noi. Vanzarile realizate anul trecut s-au situat la 3,6 milioane de euro, in conditiile in care s-au pierdut cateva luni de productie prin mutarea fabricii din Domnesti in Clinceni (Ilfov) si prin retehnologizarea si optimizarea liniilor de fabricatie. "In acest an avem in vedere lansarea de produse noi, materiale usor de aplicat si cu un continut de calitate superioara, printre care se afla tencuiala mecanizata, gleturile pentru aplicatii speciale si hidroizolatia in dispersie", a declarat Stelian Zaharia, directorul general al firmei. Dupa preluarea de catre grupul polonez Selena, Euro MGA a intrat intr-un proces de modernizare si dezvoltare care s-a incheiat recent. In prezent, societatea poate livra la nivel national adezivi, mortare, gleturi, chituri, precum si produse speciale (adezivi pentru piatra naturala, mortar in strat subtire, chituri cu proprietati speciale etc.) la standarde superioare de calitate. Principalele investitii planificate pentru anul in curs vor viza, in continuare, optimizarea capacitatilor de productie, in special a unitatii de chituri.
 
"In Romania se foloseste mai mult adeziv decat in tarile din vest, din cauza suportului precar"
Potrivit opiniei managerului Euro MGA, piata de mortare si adezivi din Romania are potential mare de crestere si va atrage in continuare noi competitori. "In Romania se foloseste mai mult adeziv decat in tarile din vest, din cauza suportului precar, iar numarul redus de specialisti afecteaza atat punerea in opera, cat si alegerea materialelor potrivite. Este un domeniu in care se mizeaza pe cantitate in detrimentul calitatii, produsele ieftine fiind utilizate in special la nivel regional. In ansamblu, anul trecut piata locala a inregistrat o crestere de aproximativ 10% fata de nivelul din 2012, insa evaluarea vizeaza afacerile competitorilor mari, nu ale producatorilor artizanali. Potentialul din 2014 al pietei va fi asigurat de termosisteme (ETICS) si de mortarele mecanizate", a mai spus Stelian Zaharia. In ceea ce priveste programul national de reabilitare termica, managerul este de parere ca acesta reprezinta o oportunitate pentru toti producatorii, insa procesul de atribuire a lucrarilor este destul de greoi, iar ritmul de realizare, lent. "Euro MGA este singurul producator din Romania ce detine certificat ETA (European Technical Approval) pentru produse fabricate in Romania ce permit utilizarea la lucrarile de reabilitare", mai sustine oficialul companiei. Referitor la preturi, se estimeaza ca acestea vor creste cu aproximativ 5% in 2014. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter