RO EN
Košík je prázdný

EMS FLOOR GROUP vrea sa-si dubleze afacerile in urmatorii cinci ani

EMS Floor Group, cea mai mare companie de pardoseli pe baza de rasina, cu sediul central in Romania, estimeaza pentru anul in curs afaceri de 11,4 milioane de euro, in crestere cu 22% fata de 2019, avans generat de proiectele pe care le executa pe cele cinci piete europene pe care activeaza - Romania, Belgia, Luxemburg, Franta si Ungaria. 
Fondata in 2010 de fratii Claudiu (foto) si Marius Baciu, EMS Floor Group, o companie antreprenoriala cu capital integral romanesc, isi propune, de asemenea, ca pana in 2025 sa devina ”cel mai dorit angajator” din industria de profil in Uniunea Europeana si sa depaseasca pragul de 20 de milioane de euro cifra de afaceri. 
Cu o investitie initiala exclusiv bazata pe economii proprii, dupa mai multi ani de munca in strainatate, Claudiu si Marius Baciu au infiintat firma specializata in pardoseli denumita 4M Pardoseli, pe care in 2015 au rebranduit-o, devenind European Multisolutions Systems Group (EMS Floor Group). Pe pietele pe care este prezent, grupul opereaza cu trei divizii specializate in pardoseli, hidroizolatii si reconditionari de pardoseli: EMS Floor Systems, EMS Hydro Systems si EMS Polishing. 
"EMS Floor Group s-a nascut din dorinta de a ajuta oamenii din jurul nostru si de a contribui la prosperitatea acestora. Planul companiei s-a conturat inca din adolescenta, insa am pus bazele companiei doar dupa ce am invatat noi insine «cum se face» si am strans capitalul necesar pentru primul an de activitate. Ne-am impartit si rolurile: Claudiu si-a asumat responsabilitatea de a invata sa faca business, sa negocieze si sa vanda, in timp ce Marius a plecat sa lucreze in strainatate si sa identifice piata pe care urma sa demaram afacerea", au explicat fondatorii inceputurile EMS Floor Group. 

Sisteme de pardoseli pentru o varietate de spatii
EMS implementeaza sisteme de pardoseli pentru o varietate larga de spatii din diferite sectoare: industria alimentara, auto, parcari, fabrici de produse farmaceutice, productie, retail, spatii comerciale, cladiri de birouri, clinici medicale, scoli, terenuri de sport, spitale si chiar inchisori. Compania lucreaza cu toate sistemele de aplicare profesionale cunoscute in Europa, ceea ce ii confera flexibilitate si adaptabilitate pentru orice tip de proiect, la orice nivel de complexitate. 
"Lucrand cot la cot cu aplicatorii, am inteles ca intr-o companie ca a noastra cel mai important activ il reprezinta oamenii, de aceea preocuparea noastra principala este investitia in dezvoltarea lor profesionala. Avem 140 de angajati care lucreaza simultan in cele cinci tari unde activam. Investim permanent in echipele noastre, asta am facut dintotdeauna, iar gradul de retentie a personalului este de 97%. Anual, 50% din totalul investitiilor companiei reprezinta pregatirea si perfectionarea personalului", a declarat Claudiu Baciu, cofondator al EMS Floor Group.
Trei sferturi din echipa EMS Floor Group reprezinta personal de executie (80 de aplicatori - n.n.), provenind din judetele Cluj si Alba, dar si din alte zone ale Romaniei.

Crestere de business pe toate pietele
Desi este companie fondata in Romania, cu capital integral privat romanesc, EMS Floor Group realizeaza venituri importante din contractele internationale. In fiecare an, compania a inregistrat cresteri pe toate pietele in care activeaza, inclusiv in Romania. Potrivit fondatorilor, pentru piata locala, estimarile cifrei de afaceri din anul acesta iau in calcul o crestere de 30%, putin peste media grupului. In Romania, proiectele sunt preponderent private, beneficiarii fiind companii din industria de componente auto, productie industriala si alimentara. 
Primul si cel mai mare proiect derulat de EMS Floor Group in Romania a fost, de altfel, parcarea subterana de la Piata Universitatii din Bucuresti, proiect realizat in 2012, iar primul proiect international realizat a fost pentru un gigant farma in Ungaria. Alte proiecte importante realizate in Romania au fost pentru fabrica de baterii de la Bistrita sau pentru COSM FAN, companie din sectorul agroalimentar. In strainatate, printre proiectele de anvergura se numara sistemul de pardoseli pentru cea mai mare inchisoare din Belgia, respectiv, sistemul de pardoseli pentru retailerul Auchan, in Luxemburg. 
In prezent, divizia EMS Hydro Systems este implicata, in Romania, intr-unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructura rutiera - autostrada A10 - care interconecteaza autostrazile A1 si A3, legand orasele Sebes, Alba Iulia, Teius, Aiud si Turda. Compania realizeaza hidroizolatia podurilor. 

Afacerea in contextul Covid-19
In prima jumatate a anului, blocajul generat de pandemie, a reprezentat o adevarata piatra de incercare, cei doi fondatorii find nevoiti sa-si regandeasca rapid strategia de business si sa ia in calcul o crestere mai mica a cifrei de afaceri. 
"Initial, estimarile noastre de crestere erau mai mari, insa, din cauza pandemiei, credem ca anul acesta anumite proiecte vor avansa mai incet, astfel ca estimam o crestere de 22 % a cifrei de afaceri consolidate. Observam in anumite zone o scadere a apetitului, si aici ma refer la malluri sau ansambluri imobiliare. In strainatate, acum se pune accentul pe lucrari publice - parcari scoli, spitale",  a explicat Claudiu Baciu. 
In acelasi context, Marius Baciu, cofondator EMS Floor Group, a adaugat ca "santierele lucrau, in lunile care au trecut din 2020, la capacitate maxima si, din cauza inchiderii tarilor, am fost nevoiti sa gasim solutii de readucere in tara a tuturor echipelor, in timp record". Potrivit acestuia, in perioada de lockdown, compania si-a continuat insa activitatea pe santierele din Romania, unde aveau proiecte in derulare in industria agroalimentara si farmaceutica.

Investitie de doua milioane de euro in viitorul sediu
In 2020, in afara investitiilor prestabilite - logistica si personal, compania si-a propus sa inceapa constructia noului sau sediu de birouri din Romania, la Turda, investitie estimata la doua milioane de euro, reprezentand fonduri proprii, finantare bancara, fonduri atrase prin programul IMM Invest dar si fonduri europene.
Pe termen mediu, plecand de la potentialul pietelor pe care opereaza, fondatorii EMS Floor Group si-au propus sa devina angajatorul preferat in industria in care activeaza. 
"Deja, noi suntem compania cu cea mai mare capacitate de a aloca forta de munca proprie pe proiecte, ceea ce inseamna ca putem onora simultan proiecte de anvergura, pentru ca echipele noastre sunt inalt specializate si pot livra proiectele la standarde europene. Ne propunem sa consolidam acest avantaj, sa ne dezvoltam echipele de aplicatori si sa putem onora tot mai multe proiecte", a declarat Marius Baciu. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter