RO EN
Košík je prázdný

DURAZIV: Majorare de 20% a pretului la finisaje in ultimii trei ani

Pretul lucrarilor de finisare s-a majorat cu aproximativ 20% in ultimii trei ani, insa scumpirile nu s-au reflectat la nivelul clientilor finali, deoarece atat producatorii specializati, cat si distribuitorii au derulat campanii promotionale intense, iar costul manoperei a scazut considerabil, potrivit datelor companiei Duraziv, producator local de materiale de constructii. In ansamblu, bugetul mediu necesar pentru achizitia si aplicarea sistemelor de finisare destinate unui apartament de 60 mp este cuprins intre 2.800 de lei si 3.000 de lei, acesta mentinandu-se, astfel, la nivelul celui din 2009 si include operatiuni precum: indreptarea peretilor si tavanelor cu glet de finisaj, aplicarea unei vopsele lavabile si a amorsei aferente, respectiv placarea cu gresie si faianta. "Costurile produselor pentru finisaje au crescut in ultimii trei ani in medie cu 5%-7% pe an, in special ca urmare a scumpirii materiilor prime, utililtatilor si combustibililor, precum si a evolutiei cursului valutar", a declarat Daniel Guzu, director general al Duraziv. In ansamblu, in intervalul mentionat, cererea s-a aflat in scadere, context in care producatorii si distribuitorii au recurs la promotii intensive pentru atragerea clientilor. De asemenea, un factor care a determinat diminuarea costurilor cu finisarea locuintelor a fost reprezentat si de scaderea pretului manoperei practicat de lucratorii individuali. Totusi, fenomenele din ultimii trei ani au avut un efect pozitiv asupra pietei de profil, fiind remarcata o crestere a interesului cumparatorilor pentru produse superioare din punct de vedere calitativ. Informatii suplimentare, la www.duraziv.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter