RO EN
Košík je prázdný

DURAZIV: Crestere de 10% a vanzarilor de adezivi pentru polistiren, in 2017

Vanzarile de adezivi pentru polistiren inregistrate de producatorul de materiale pentru constructii Duraziv au inregistrat un avans valoric de aproape 10% in primele opt luni ale anului in curs, fata de aceeasi perioada din 2016, conform datelor companiei. Ponderea adezivilor pentru polistiren in totalul diviziei de adezivi din cadrul Duraziv s-a situat, cantitativ, la circa 60% in intervalul analizat, in timp ce, din punct de vedere valoric, cota acestora a ajuns la 52% din vanzarile totale.
"In masura in care se vor intensifica programele de termo-reabilitare in urmatorii ani, ritmul de crestere poate fi chiar mai mare. In acest moment, dinamica livrarilor de adezivi pentru polistiren este superioara evolutiei diviziei de adezivi din cadrul companiei, in ansamblu", a declarat Manuela Martin, directorul de marketing al Duraziv.
Compania detine o unitate de productie a adezivilor cu o capacitate de 200.000 de tone/ an in cadrul fabricii din Popesti-Leordeni (judetul Ilfov), suficienta pentru a face fata cererii actuale de pe piata.
Principalele canale de distributie pentru vanzarile de adezivi pentru polistiren sunt reprezentate de distribuitorii din tara (54% din total), distributia directa din Bucuresti (19%), canalul B2B (16%) si retelele de bricolaj (11%). In topul clientilor producatorului sunt atat distribuitori, cat si firme de constructii, dar si retelele de bricolaj, prin Leroy Merlin.
In topul livrarilor specifice din acest an s-au situat adezivul si masa de spaclu pentru polistiren expandat DURAZIV AT 31 Plus, urmat de adezivul pentru polistiren expandat si extrudat, aditivat cu Kauciuc - DURAZIV AT 33.
In ultimii ani, Duraziv a livrat materiale de constructii pentru o varietate de lucrari publice si private, printre acestea aflandu-se reabilitarea termica a blocurilor, prin programul national specific, constructia Aqua Park-ului din Craiova, reabilitarea cladirii Primariei Municipiului Bucuresti, la renovarea Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, la constructia sediului Tribunalului din Ploiesti, precum si pe mai multe santiere de scoli, gradinite, spitale si camine culturale. In mediul privat, printre proiectele de referinta se afla ansamblurile rezidentiale Metalurgiei Residence, Avangarde City, Avangarde Home, Green Future Residence, Militari Residence, Palladium Residence si Novum Residence, proiecte industriale precum o serie de benzinarii Rompetrol si Art si fabrica de componente auto Yazaki, mai multe centre comerciale din retelele Flanco si Kaufland, modernizarea centrului comercial Sir din Bucuresti, dar si constructia Pietei Mures. In zona cladirilor de birouri, printre referinte se afla proiecte precum Phoenix Tower, Obor Tower si The Bridge Tower.
***
Duraziv este activa pe piata materialelor de constructii inca din anul 2003, cand a fost infiintata sub denumirea initiala de Bau Profil, de catre antreprenorii Daniel si Irina Guzu. Societatea produce adezivi, profile metalice, vopsele, materiale pentru finisaje interioare si exterioare, sisteme complete de termoizolare si hidroizolare, prin intermediul unei fabrici situate in Popesti-Leordeni.
Conform datelor publice, Duraziv a incheiat anul 2016 cu o cifra de afaceri de 100,3 milioane de lei, in crestere cu 8% fata de nivelul inregistrat in 2015, lucrand, in medie, cu 150 de angajati.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter