RO EN
Košík je prázdný

CERESANA: Piaţa europeană a adezivilor se orientează spre soluţii sustenabile

Institutul de cercetare a pieţelor Ceresana a realizat recent o analiză a pieţei de adezivi din Europa, cel de-al patrulea studiu pe tema respectivă indicând faptul că în 2019 sectorul în cauză a generat livrări de 3,51 milioane de tone. Prognozele pe termen mediu şi lung indică o valoare a CAGR (indicele compozit de creştere anuală) de 0,5% până în 2027. Cercetarea Ceresana nu a vizat doar tipologia aplicaţiilor la care sunt utilizaţi adezivii, ci şi modalităţile de aplicare a acestora, respectiv materialele cu care vin în contact. În ceea ce priveşte industria construcţiilor, consumul din domeniu se plasează pe poziţia a doua, după sectorul de ambalaje, ceea ce denotă importanţa pe care clienţii de pe segmentul respectiv o au pentru furnizorii de adezivi. În 2019, cei mai utilizaţi adezivi au fost cei pe bază de vinil, care acoperă o gamă extinsă de aplicaţii. În ceea ce priveşte modelele PVAC (acetat de polivinil), acestea au avut la rândul lor o pondere semnificativă în vânzări, cu atât mai mult cu cât materialul respectiv este folosit pentru fabricarea PVA (polivinil alcool), la rândul său foarte utilizat în astfel de aplicaţii (în special pentru lemn, hârtie, plută, piele etc.). Din nou, industria de construcţii se remarcă prin poziţia de top pe care o deţine în consumul de materiale pe bază de polivinil, datorită includerii acestora în produsele pe bază de apă şi în adezivii de tip hotmelt. Experţii Ceresana obsevă faptul că soluţiile de ancorare includ procente importante (între 30% şi 60%) de solvenţi organici, care se evaporă pe suprafeţele lipite, fiind responsabile de emisiile de hidrocarburi aromatice (compuşi organici volatili – VOC – foarte periculoşi pentru sănătate, cum ar fi, de exemplu, xilenul sau toluenul, care sunt cancerigeni şi mutageni). Toate acestea au determinat companiile, în special cele din Europa, să se orienteze spre adezivii pe bază de apă, care, în 2019, au avut o pondere de 50% în consumul total. Problema acestora este reprezentată de necesitatea folosirii unor aditivi de conservare, ce se pot dovedi, la rândul lor, alergeni periculoşi. Pentru informaţii suplimentare, click aici

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter