RO EN
Košík je prázdný

ANALIZA: Renovarile impulsioneaza cererea de materiale pentru finisare

Proiectele de renovare, cele de reabilitare termica si cateva investitii private de anvergura (centre comerciale si cladiri de birouri) au reprezentat principalele surse ce au sustinut productia si importurile de materiale pentru finisare in 2013, in contextul unei piete de constructii aflata in declin continuu de cinci ani. Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul National de Statistica (INS), in primele 11 luni ale anului trecut volumul lucrarilor de reparatii capitale al celor de intretinere si reparatii curente calculate ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare a crescut cu 32,1%, respectiv cu 12,4% fata de aceeasi perioada din 2012. Situatia raportata pentru luna decembrie 2013, oricare ar fi aceasta, nu poate schimba in mod semnificativ aceste raportari partiale. In acest context, piata locala de adezivi si mortare uscate s-a mentinut, anul trecut, la nivelul de 200 milioane de euro consemnat anterior; segmentul de pardoseli industriale nu a depasit, potrivit operatorilor specializati, 70 milioane de euro, in timp ce segmentul de placi ceramice a absorbit maximum 115 milioane de euro. Pentru 2014, managerii principalelor companii furnizoare de adezivi, placi ceramice, sisteme pentru pardoseli si obiecte sanitare indica posibile usoare cresteri ale cererii, avand in vedere perioadele electorale ce urmeaza a fi organizate si care creeaza, de obicei, cadre favorabile dezvoltarii economice si cresterii nivelului de trai al populatiei. Mai mult, initiativa Guvernului de a modifica programul «Prima Casa» in «Noua Casa», care vizeaza oferirea de credite doar pentru locuinte noi, este de bun augur pentru demararea unor proiecte de investitii, alaturi de necesitatea intensificarii programului de reabilitare termica si a investitiilor ce vor trebui realizate datorita intrarii in vigoare a noii directive europene privind eficienta energetica, vor reprezenta principalii factori de dezvoltare a pietei romanesti de materiale pentru finisare.
***
Analiza completa a pietei nationale de adezivi, mortare uscate, pardoseli industriale, placi ceramice si obiecte sanitare poate fi lecturata in editia ianuarie-februarie 2014 a revistei Agenda Constructiilor. Demersului publicatiei au raspuns 15 manageri ai unor companii lider pe piata, printre care se afla: Henkel Romania, Adeplast, Euro MGA, Celco, Duraziv, Tassullo, Lasselsberger Romania, Roca Obiecte Sanitare, Kuma Romania etc. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter