RO EN
Košík je prázdný

ANALIZA: Acoperirile cu pulberi devin o alternativa la sistemele pe baza de solventi

Piata globala de vopsea pulbere va creste in mod sustinut pe termen scurt si mediu, cu un indice de majorare medie compozita CAGR de +6,75% pana in anul 2023, ajungand la o valoare de 12,7 miliarde euro. Sporirea numarului de aplicatii in numeroase sectoare, inclusiv in industria auto, cea generala si pe segmentul arhitectural, va duce la dezvoltarea optima a pietei in perioada de prognoza. Acestea sunt doar cateva dintre concluziile unui studiu specializat, realizat in domeniul vopselei pulbere de expertii Vincentz Network GmbH & Co KG (compania germana detinatoare a European Coatings).
Vopseaua pulbere pe baza de polimeri termoplastici a devenit treptat, inca de la impunerea sa pe scara industriala, in anii ’50 ai secolului trecut, o alternativa populara la sistemele de finisare pe baza de solventi. Cresterea cererii de aparate electrocasnice si din sectorul automobilelor, precum si cea specifica aplicatiilor arhitecturale a dus la o majorare a productiei de vopsea pulbere, intensificandu-se si procesul de cercetare-dezvoltare in cadrul acestui segment al pietei de lacuri si vopsele. Cresterea cererii de vopsea pulbere din tarile dezvoltate si emergente a determinat, de asemenea, o majorare sustinuta a pietei globale. In 2017, dimensiunea valorica a pietei mondiale de vopsea pulbere a fost de 8,57 miliarde euro si se estimeaza ca va atinge 12,7 miliarde euro pana in 2023, cu un indice CAGR de 6,75%, in perioada de prognoza.
Asia Pacific - regiunea cu cea mai rapida crestere
Potrivit cercetarii, regiunea Asia-Pacific se va remarca prin cea mai mare si cea mai rapida crestere a pietei globale de vopsea pulbere atat in ​​ceea ce priveste volumul cantitativ, cat si valoarea. Se estimeaza ca livrarile din aceasta regiune vor creste de la 4,6 miliarde euro in 2017 la 7,06 miliarde euro in 2023, cu un indicator CAGR de 7,38%, intre 2018 si 2023, din punct de vedere valoric. Dezvoltarea pietei din regiune se datoreaza, in principal, cresterii economice ridicate, care genereaza, la randul sau, investitii masive in industria automobilelor, a aparatelor electrocasnice, in activitatile industriale generale, pe segmentul aplicatiilor arhitecturale, in sectorul de mobilier etc. Cu o populatie de aproximativ 4,5 miliarde persoane, in aproximativ 35 de tari, regiunea Asia-Pacific reuneste aproape o treime din Produsul Intern Brut (PIB) global, masurat in termeni de paritate a puterii de cumparare (PPP). In plus, diverse companii de talie mondiala isi muta unitatile de productie in regiune, pe fondul costurilor reduse de productie si a apropierii de pietele emergente importante, precum India, Indonezia si Malaezia. De asemenea, activitatea tot mai dinamica din Asia-Pacific a producatorilor mondiali de autovehicule si cresterea activitatilor din domeniul constructiilor, reflectata inclusiv prin cateva proiecte ample, garanteaza cresterea peste medie a vanzarilor pe piata de vopsea pulbere.
Vopselele termorezistente vor fi predominante pe piata
Sistemele de nuantare pe baza de vopsea pulbere sunt fie pe baza de polimeri termoplastici, fie termorezistente, in functie de tipul de rasina utilizata la formulare. Vopseaua pulbere termorezistenta este realizata din rasina termorezistenta, agent de intarire, pigment, filer si aditivi. Vopseaua pulbere termoplastica se bazeaza pe o formula asemanatoare, dar integreaza rasina polimerica termoplastica, pigment, filer, substante de plastifiere si stabilizatori. Sortimentul termorezistent a devenit, in prezent, cea mai des-utilizata tehnologie de protectie si finisare cu vopsea pulbere pentru aplicatii industriale, desi inca predomina vopselele epoxidice si poliesterice. Vopselele epoxidice sunt preferate pentru proprietatile fizice intrinseci, in timp ce vopselele poliesterice prezinta proprietati ce ofera o protectie exterioara mai buna a suprafetelor tratate la intemperii. Componenta rasina din formulare va determina in mare masura proprietatile de prelucrare si de performanta specifice utilizarii finale a vopselelor sub forma de pulbere.
Automobilele si aparatele electrocasnice sunt principalele aplicatii
Utilizarea de vopsea pulbere – dupa cum se mai precizeaza in raport – a revolutionat industria, prin asigurarea unui finisaj superior, durabil si ecologic, in special pentru produsele din metal, cum ar fi aparatele electrocasnice, componentele auto, articolele sportive si altele. Acoperirile cu pulbere ofera un finisaj mai atractiv si durabil decat vopselele lichide. Cresterea numarului de aplicatii in numeroase sectoare, inclusiv in industria auto si in domeniul aplicatiilor arhitecturale, va determina dezvoltarea pietei in perioada de prognoza. Informatii suplimentare, la www.european-coatings.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter