RO EN
Košík je prázdný

ADEPLAST: Schimbare de CEO si planuri de crestere cu 5% in 2015

Marcel Barbut, proprietarul producatorului de materiale de constructii Adeplast, ce a ocupat pana in prezent si functia de CEO al companiei, i-a cedat functia executiva de conducere lui Bogdan Pirvu, care a ocupat anterior postul de manager al diviziei de vopsele si tencuieli decorative. Functia ramasa vacanta a fost preluata de Adrian Alistar. Marcel Barbut se va ocupa, in continuare, de dezvoltarea pe pietele in cadrul carora activeaza societatea, precum si de viziunea strategica a acesteia. Adeplast este unul dintre cei mai importanti producatori locali de materiale pentru constructii, in 2014 cifra de afaceri a companiei depasind 300 milioane de lei (circa 67,5 milioane de euro), in crestere cu 19% fata de nivelul din 2013. Pentru anul in curs, conducerea firmei si-a propus o majorare de 5% a vanzarilor, care vor depasi, astfel, nivelul de 315 milioane de lei (70 milioane de euro). In primele doua luni din 2015, incasarile Adeplast au crescut cu 28% fata de aceeasi perioada a anului trecut. "Am reusit acest rezultat cu toate ca in lunile ianuarie si februarie din 2014 am avut, de asemenea, cresteri importante, de peste 50% fata de anul 2013. Chiar daca nu suntem in sezon, toate liniile de productie lucreaza la capacitate maxima pe toate cele trei platforme pe care le detinem si avem peste 50 de autocamioane incarcate ce pleaca din fabrici in fiecare zi", a declarat Marcel Barbut.
In 2014, Adeplast si-a consolidat pozitia pe piata locala a lacurilor si vopselelor, a livrat peste 719.000 de metri cubi de polistiren expandat si mai mult de 107.000 mc de polistiren extrudat, precum si aproape 300.000 de tone de adezivi si mortare uscate. "Vanzarile au crescut in detrimentul altor competitori care au raportat scaderi. Unii au avut pierderi uriase, in timp ce altii pur si simplu au inchis. Evolutia noastra este pozitiva pentru ca piata se autoregleaza si raman doar competitorii care au investit", a mai spus proprietarul Adeplast.
Compania a inceput anul 2015 cu noi planuri de dezvoltare, pentru implementarea carora si-a schimbat echipa de top-management. Astfel, pe langa preluarea functiei de CEO al societatii de catre Bogdan Pirvu, la conducerea operatiunilor financiar - contabile a fost promovata Anamaria Oros, in timp ce Florin Puscuta a devenit noul director national de vanzari al Adeplast, dupa ce anterior a ocupat pozitia de Key Account Manager in cadrul companiei. La conducerea diviziei de produse termoizolante a fost numit Daniel Dragomirica.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter