RO EN
Košík je prázdný

ARISTON: Este vizata dublarea vanzarilor de centrale termice murale

Compania Ariston Thermo Romania, furnizor de centrale termice, are in vedere dublarea vanzarilor de echipamente murale specifice, in contextul debransarii populatiei de la sistemul centralizat de incalzire, datorita posibilei eliminari a subventiilor pentru energia termica. Astfel, pana la finele anului 2010, societatea estimeaza o cifra de afaceri de peste 33 de milioane de euro, in crestere cu aproximativ 100% comparativ cu anul trecut, precum si livrarea a peste 50.000 de centrale termice murale. Anul trecut, Ariston a comercializat peste 27.000 de astfel de centrale, la nivel national. "In conditiile in care Guvernul discuta despre eliminarea subventiilor pentru energia termica, iar furnizorii au initiat proiectul «buy-back» pentru centrale termice, numarul debransarilor de la sistemul centralizat creste de la o zi la alta. Se observa o tendinta a consumatorilor spre independenta si confort, din acest punct de vedere", a declarat Catalin Draguleanu, director de vanzari al Ariston Thermo Romania. Afacerile societatii au fost impulsionate de extinderea gamei de produse si dezvoltarea retelei de distributie. Astfel, in ultima perioada a fost constatata o crestere a vanzarilor de centrale termice in condensare, precum si de panouri solare, livrarile fiind influentate pozitiv si de lansarea programului "Casa Verde".
Pentru 2010, compania vizeaza continuarea strategiei de crestere a numarului de distribuitori autorizati si a retelei de centre de asistenta tehnica, precum si majorarea cotei de piata la 33%, fata de nivelul de 28% din 2009. "In acest context, ponderea segmentului de centrale termice murale in totalul cifrei de afaceri anuale va spori, in acest an, la 67% (fata de 61% in 2009). In primele sapte luni, am realizat venituri totale de 14 milioane de euro, respectiv circa 42% din afacerile companiei pentru intregul an", a precizat managerul Ariston. In prezent, divizia de centrale termice murale reprezinta peste 60% din afacerile firmei, 30% din vanzari fiind cele de boilere electrice.
In ceea ce priveste piata specifica, oficialii Ariston estimeaza ca, pana la finele lui 2010, sectorul local de centrale termice murale va ajunge la peste 150.000 de unitati vandute, in crestere cu 50% fata de nivelul din 2009, cand au fost comercializate aproximativ 100.000 de sisteme. In perioada ianuarie - iulie 2010 piata de centrale termice murale a avut un volum de 65.000 de unitati.
***
Ariston Thermo Romania este filiala locala a companiei italiene Ariston Thermo Group, unul dintre liderii mondiali in productia si furnizarea de echipamente si servicii destinate incalzirii si producerii de apa calda menajera. Portofoliul de produse al subsidiarei locale este compus din centrale termice murale si de pardoseala, sisteme conventionale si in condensare (comercializate sub marcile Ariston, Chaffoteaux si Rendamax), precum si boilere electrice si indirecte, sisteme de tip instantaneu (cu functionare pe gaz), aparate de aer conditionat si panouri solare. Informatii suplimentare, la www.ariston.com.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter