RO EN
Košík je prázdný

ANALIZA: Perspective optime pentru livrarile de tubulatura din PVC

Tubulatura din material plastic (PVC) inlocuieste din ce in ce mai mult, in diverse aplicatii, conductele din aluminiu, beton, fonta, cupru sau otel; datorita greutatii reduse si rezistentei la coroziune si substante chimice, acestea sunt tot mai preferate pe plan global, astfel incat segmentul pietei de tevi din material plastic devine deja semnificativ. Cele mai importante aplicatii pentru conductele din PVC sunt: ​​evacuarea apelor uzate, alimentarea cu apa potabila si protectia cablurilor, insa, odata cu diversificarea utilizarii acestor sortimente, vanzarile efectuate la nivel mondial ar putea sa creasca, in medie, cu 3,7% pe an, pana in 2025. Acestea sunt doar cateva dintre concluziile unui studiu specializat, realizat in premiera pentru acest domeniu de expertii agentiei de consultanta si cercetare a pietei Ceresana, cu sediul central in Constanz – Austria. „Cea mai mare rata de crestere pe termen mediu ar putea fi inregistrata mai degraba de catre conductele din PVC folosite in agricultura, in detrimentul celor ce sunt integrate in instalatiile constructiilor imobiliare. Sistemele de irigare si drenaj sunt tot mai importante, pe fondul schimbarilor climatice, iar in ultimii ani, suprafata agricola irigata din tarile Europei Occidentale s-a dezvoltat, cu toate ca dinamica este superioara in tarile emergente, cum ar fi China sau India, Brazilia si Turcia. In acest context, cererea globala de tevi de irigare si de drenaj din PVC in sectorul agricol va creste probabil cu aproximativ 5,7% pe an in pana in 2025”, se arata in studiul Ceresana.
Potrivit cercetarii, materialul PVC asigura avantaje semnificative pentru productia si instalarea tubulaturii de canalizare, in detrimentul sistemelor din beton sau metalice. Astfel, tevile de canalizare din PVC pot fi montate adesea fara a se utiliza echipamente de mare tonaj. Transportul conductelor pe santier si debitarea acestora la diferite dimensiuni se efectueaza usor, in timp ce conductele pot fi mult mai lungi, datorita stabilitatii materialului, fiind necesare mai putine accesorii. Acest aspect reduce timpul necesar pentru conectarea tuburilor, cu economii semnificative ale costul proiectelor respective. Un alt avantaj il reprezinta forma diversa a tevilor din PVC, cele necirculare fiind potrivite pentru reabilitarea retelelor de canalizare care au adesea componente cu forme atipice.
Insa, pe plan global, in sectorul de constructii, dupa cum arata expertii Ceresana, cererea continua sa fie eterogena, comenzile de tubulatura din PVC fiind strict legate de gradul de dezvoltare a activitatilor nationale de constructii civile, de situatia infrastructurii specifice si de climatul investitional. Incertitudinile politice, scaderea cheltuielilor publice sau lipsa investitiilor private pot avea efecte drastice asupra pietei de tubulatura din PVC, indiferent de domeniul de aplicare. Intensitatea cu care se implementeaza investitiile in crearea retelelor subterane de canalizare, in realizarea sistemelor de conducte pentru conectarea imobilelor la aceste retele etc. variaza considerabil de la o tara la alta. In prezent, perspectivele pentru pietele importante (emergente) in care se pot realiza investitii pe scara larga in aceste domenii, cum ar fi in China si Rusia, de exemplu, nu sunt optimiste, in timp ce, in statele dezvoltate, rata de reabilitare a retelelor existente continua sa fie relativ modesta, dupa cum sustin autorii cercetarii. Informatii suplimentare, la www.ceresana.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter