RO EN
Košík je prázdný

DAIKIN: Obiectiv de crestere cu peste 36% a vanzarilor in 2013

Oficialii Daikin afirma ca 2012 a fost un an caracterizat prin numeroase provocari pe care mediul international de afaceri a trebuit sa le depaseasca. Una dintre cele mai nefavorabile situatii a fost raportata din regiunea Europei, unde a fost necesara implementarea unor reforme structurale, ca reactie la recesiunea reinstalata. In vederea atingerii obiectivelor de crestere a cifrei de afaceri si a eficientei activitatii pe segmentul HVAC, se intentioneaza aplicarea unor masuri de reorganizare, ce vizeaza punerea unui accent deosebit pe serviciile postvanzare, constientizandu-se faptul ca exigentele de eficienta energetica, protectie a mediului si confort nu pot fi respectate doar prin asigurarea performantelor echipamentului de aer conditionat, ci necesita asigurarea unor operatiuni corecte de instalare si utilizare. Din punct de vedere financiar, anul fiscal 2012 – 2013 s-a incheiat cu o cifra de afaceri de  1.290 miliarde yeni (circa 12,61 miliarde USD), ceea ce reprezinta o majorare de 5,9% fata de 2011 – 2012. In urma unor analize aprofundate, expertii Daikin estimeaza ca actualul exercitiul financiar va genera rezultate de 1.760 miliarde yeni, in crestere cu 36,3%, care vor fi obtinute pe seama expansiunii puternice spre regiunile aflate in curs de dezvoltare si adaptarea ofertei la caracteristicile specifice clientilor locali. Livrarile pe segmentul aparatelor de aer conditionat si echipamentelor de refrigerare au avut o valoare de peste 1.119 miliarde yeni, constituind o ajustare pozitiva de 7,5% fata de 2012. Pe piata europeana, in pofida sporirii vanzarilor din sezonul estival, incasarile globale realizate pe segmentul rezidential a fost mai mici fata de anul precedent, cauza identificata fiind aceea a crizei economice. O situatie mai buna a fost inregistrata in domeniul aparatelor destinate aplicatiilor comerciale (in special cele din seria VRV), unde cifra de afaceri s-a mentinut la acelasi nivel. In Romania, grupul activeaza prin intermediul reprezentantei proprii, care, in 2011, a raportat o cifra de afaceri de 47,53 milioane de lei.
***
Conform datelor publicate in studii recent realizate de Freedonia si ReportLinker, pana in 2016 cererea pe piata mondiala a echipamentelor HVAC urmeaza sa se majoreze cu 6,1%, pana la nivelul de 107 miliarde USD. Estimarile iau in calcul inclusiv reducerile care au fost raportate in anul precedent la nivelul statelor puternic industrializate, precum si ritmul lent de revigorare a domeniului constructiilor rezidentiale. Un element incurajator pentru regiunea europeana, care constituie o oportunitate certa de afaceri pentru companiile din domeniu, este reprezentat de gradul scazut de dotare cu aparate de aer conditionat de inalta performanta la nivelul utilizatorilor casnici de pe continent, singura limitare fiind cea a disponibilitatii de alocare a fondurilor necesare. Totusi, se estimeaza ca piata de profil va fi impulsionata de obligativitatea aplicarii normelor de eficientizare energetica. Informatii suplimentare, la www.daikin.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter