RO EN
Košík je prázdný

SIEMENS: Vanzari de 137 milioane de euro, realizate la nivel national

Siemens Romania, una dintre cele mai importante companii din domeniul tehnologiei si prezenta de peste un secol la nivel national, a inregistrat o cifra de afaceri de 137,3 milioane de euro in anul fiscal 2014 (corespunzator perioadei octombrie 2013 - septembrie 2014), potrivit datelor prezentate de grupul german Siemens. La finele lunii septembrie 2014, societatea avea 1.584 de angajati in Romania.
Printre cele mai importante contracte derulate anul trecut de Siemens Romania, se afla cel implementat in parteneriat cu grupul Strabag (liderul pietei locale a constructiilor), pentru reabilitarea statiilor de tratare a apei din Moinesti Nord, Moinesti Sud si Buhusi (toate in judetul Bacau). De asemenea, Siemens a livrat sistemul de actionare de medie tensiune pentru pompele de racire a apei utilizate in cadrul combinatului Azomures. In cadrul diviziei de Infrastructura si Orase, Siemens a continuat, prin intermediul unui parteneriat cu CFR SA, lucrarile de modernizare a retelei nationale de cai ferate. In cadrul acestui contract, Siemens a instalat primul sistem european de control al traficului feroviar ETCS/ERTMS (European Train Control System Level II), cel mai performant sistem de management al traficului feroviar existent in acest moment in Europa. Aceasta solutie va imbunatati semnificativ siguranta si eficienta pasagerilor, precum si transporturile de marfuri.
Alte proiecte in care s-a implicat Siemens Romania in 2014 au vizat modernizarea substatiei Campia Turzii 220/110-kV a Transelectrica si instalarea unor sisteme de tratare a apei pentru grupul Petrom/OMV in cadrul centrelor de exploatare a titeiului din Tazlau si Videle. Petrom/OMV a mai desemnat Siemens pentru realizarea a doua proiecte de redezvoltare la zacamintele de petrol din Suplacu (judetul Bihor) si Oprisenesti (Braila).
In luna martie 2015, Siemens a adjudecat un contract in valoare de 14,62 milioane de lei (3,3 milioane de euro), inclusiv TVA, ce prevede modernizarea statiei 110/20/6 kV Satu Mare 1, pentru Filiala de Distributie a Energiei Electrice Electrica Distributie Transilvania Nord SA. Lucrarile ce vor fi realizate de Siemens Romania presupun demontarea/ montarea de separatoare, descarcatori, intreruptoare de 110 kV, izolatori, cofrete/ cutii de cleme, cabluri electrice etc. De asemenea, va realiza legaturile electrice intre echipamentele din cadrul statiei, precum si toate circuitele secundare/ protectiile/ semnalizarile si lucrarile de constructii aferente.
 
Crestere de 8% a veniturilor realizate de grup in perioada ianuarie-martie 2015
In trimestrul al doilea al anului fiscal 2015, corespunzator perioadei ianuarie-martie a.c., grupul german Siemens a inregistrat o crestere de 8% a veniturilor, pana la 18 miliarde euro. Comenzile primite de companie au ajuns, la finele perioadei de raportare, la 20,8 miliarde euro, ceea ce inseamna un plus de 16% fata de nivelul din aceeasi perioada a anului anterior. Profitul net al grupului s-a situat la 3,9 miliarde euro, incluzand veniturile obtinute din vanzarea diviziei de productie a aparatelor auditive (ce a generat castiguri de 1,6 miliarde euro), a activelor detinute de Siemens in cadrul companiei BSH Bosch und Siemens Hausgeräte GmbH (1,4 miliarde euro), precum si din cesiunea afacerilor cu informatii din sistemul medical (200 milioane de euro).
Din punct de vedere al structurii vanzarilor din perioada analizata, Siemens a raportat o crestere cu 4% a incasarilor diviziei de Energie si Gaze Naturale, pana la 3 miliarde euro, o majorare de 7% a afacerilor cu energii regenerabile (la 1,26 miliarde euro) si un avans de 14% la nivelul diviziei de management al energiei, pana la 2,8 miliarde euro. Pe segmentul de tehnologii pentru cladiri, Siemens a raportat vanzari totale de 1,44 miliarde euro (+9%), pe sectorul de mobilitate afacerile au crescut cu 8%, pana la 1,83 miliarde euro, divizia de tehnologii digitale a evoluat cu 8%, la 2,42 miliarde euro, cea de procese industriale - cu 1%, la 2,32 miliarde euro, iar cea de sanatate/ asistenta medicala - cu 13%, la 3,21 miliarde euro.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter