RO EN
Košík je prázdný

SCHNEIDER ELECTRIC: Scadere organica de 1,7% a veniturilor din trimestrul 3

Vanzarile raportate de furnizorul francez de echipamente si aparataj in domeniul instalatiilor electrice si automatizarilor Schneider Electric pentru trimestrul al treilea al acestui an au cumulat 6,1 miliarde euro, in scadere organica cu 1,7% fata de aceeasi perioada din 2015. Calculata ca raport cu trimestrul al treilea al anului trecut, scaderea se situeaza la circa 8%. Potrivit datelor incluse in cel mai recent raport financiar al companiei, activitatea din China a continuat sa se imbunatateasca, in timp ce afacerile din Orientul Mijlociu s-au redus cu 1,3%, cu exceptia noilor piete al Schneider Electric din regiune, care au raportat cresteri medii de 2% in trimestrul al treilea. Subsidiarele din America de Nord au raportat rezultate relativ pozitive (1,73 miliarde euro), iar cele din Europa de Vest s-au stabilizat la 1,75 miliarde euro (calculate la o baza de raportare ajustata in functie de zilele lucratoare).
Din punct de vedere structural, au fost raportate scaderi trimestriale la nivelul tuturor diviziilor de activitate, atat din punct de vedere organic, cat si ca raport nominal. Astfel, sectorul de produse pentru cladiri, ce are o pondere de circa 44% la vanzarile totale din trimestrul al treilea, a scazut organic cu 0,1%, cu evolutii mai bune pe segmentele de dispozitive de cablare si distributie finala a energiei. Vanzarile de echipamente destinate sectorului industrial (22%din total) s-au redus, organic, cu 2,6%, evolutia semnificativa din China nefiind suficienta pentru contracararea declinului din celelalte tari ale Orientului Mijlociu. In ceea ce priveste divizia de infrastructura din cadrul Schneider Electric, ce a avut o cota de 19% la veniturile totale din T3, acestea s-au redus organic cu 3%, in timp ce afacerile din IT (15% din total) s-au diminuat cu o cota similara.
"Dupa cum ne-am asteptat, in trimestrul al treilea am inregistrat rezultate in usoara scadere fata de cele din aceeasi perioada din 2015, intr-un context economic eterogen. Rezultatele din China au fost favorabile, pentru prima data in ultimii doi ani. In continuare, ne vom concentra pe urmarirea prioritatilor strategice si pe motoarele de crestere profitabila: produse, servicii si software. De asemenea, vom continua sa investim in dezvoltarea pietelor nou-accesate, care, cu exceptia celor din Orientul Mijlociu, vor continua sa genereze rezultate favorabile in anii urmatori. In ansamblu, reconfirmam indeplinirea obiectivelor din 2016", a declarat Jean-Pascal Tricoire, presedinte si CEO al grupului francez.
Pentru 2016, principalele tinte ale companiei indica o scadere organica de 2% a afacerilor, fata de nivelul de 27 miliarde euro inregistrat in 2015.
***
Grupul Schneider Electric este activ in Romania printr-o subsidiara cu acelasi nume, care a incheiat anul fiscal 2015 cu vanzari totale de circa 60 milioane de euro (+14%), lucrand, in medie, cu 250 de angajati. Pentru anul in curs, filiala din Romania, coordonata de Marius Persinaru, estimeaza o noua evolutie optima a vanzarilor.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter