RO EN
Košík je prázdný

ELECTROMAGNETICA SA investeste 10 milioane de euro intr-o noua fabrica

Dupa ce, de la jumatatea anului 2011, s-a implicat in domeniul energetic, efectuand o serie de investitii in dezvoltarea tehnologiei de iluminare cu LED (light-emitting diode), recent, societatea Electromagnetica SA (din Capitala) si-a anuntat intentia de a implementa un nou proiect in acest domeniu. Astfel, compania vizeaza edificarea unei unitati de productie a corpurilor de iluminat cu LED - solutii promovate sub denumirea de Light Smart -, a carei valoare a fost estimata la 10 milioane de euro. Efectuarea investitiei se impune ca urmare a tendintei ascendente a sectorului de energie din surse alternative, precum si de promovare a solutiilor care sa inlocuiasca iluminatul clasic. „Din punctul nostru de vedere, tehnologia de iluminare cu LED reprezinta o solutie optima - ce poate fi realizata la costuri minime de achizitie si inexistente de mentenanta - tot mai cunoscuta si constientizata in randul consumatorilor, ceea ce face ca acest sistem sa fie rentabil si usor de transpus in constructiile ce se vor edifica in viitor”, a declarat Simona Beznila, reprezentant economic al Electromagnetica SA. Sustinute de cresterea productiei de energie electrica din surse regenerabile si de fabricare a sistemelor de iluminat cu LED, afacerile companiei au inregistrat cresteri repetate, incasarile ajungand la circa 100 milioane de euro pe an, pe termen mediu obiectivul principal al firmei constand in sporirea marjei de rentabilitate. „In perspectiva, ne asteptam atat la o stabilizare a productiei de echipamente de masura si distributie a energiei, a produselor destinate exportului (injectie de mase plastice, subansambluri auto, confectii metalice, aparataj electric etc.), cat si la o majorare a contributiei la cifra de afaceri a sistemelor de iluminat cu LED, pe baza diversificarii productiei si pe fondul unei campanii solide de promovare”, a declarat Eugen Scheusan, director general al Electromagnetica SA. Informatii suplimentare, la www.electromagnetica.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter