RO EN
Košík je prázdný

Primaria Capitalei: Proiecte de dezvoltare de 7 miliarde euro, pentru finantare PNRR

Primarul General, Nicusor Dan, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, ca Primaria Capitalei a propus pentru Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) proiecte de dezvoltare a Bucurestiului in valoare de 7 miliarde de euro.
Primarul General, Nicusor Dan: „Primaria Municipiului Bucuresti a propus catre PNRR proiecte de investitii majore, care nu au fost facute in Bucuresti in ultimii 30 de ani, in domenii cheie, precum mobilitate, protectia mediului, sanatate, termoficare, educatie si protectie sociala. Este o oportunitate extraordinara pentru Bucuresti sa se dezvolte prin PNRR si sper ca Guvernul sa aloce sume substantiale Capitalei, mai ales ca acest oras are un rol foarte important in dezvoltarea economica a Romaniei.
7 miliarde de euro pentru dezvoltarea Bucurestiului
Nicusor Dan a explicat ca cele 50 de proiecte depuse la Ministerul Fondurilor Europene insumeaza sapte miliarde de euro, si a enumerat dintre acestea metroul de suprafata, modernizarea si extinderea liniilor de tramvai, achizitia de tramvaie si electrificarea transportului public din Bucuresti prin transformarea actualelor autobuze pe motorina in troleibuze cu autonomie. Un alt proiect important vizeaza extinderea pistelor de biciclisti in zona metropolitana.
Nicusor Dan: „Propunem si un set de proiecte in domeniul termoficarii, care insumeaza un miliard de euro. Se refera atat la modernizarea retelei, digitalizarea sistemului de termoficare, cat si la contorizarea inteligenta la beneficiar”.
900 de milioane de euro pentru protectia mediului
Primarul Capitalei a detaliat si care sunt proiectele propuse pentru protectia mediului, acestea insumand 900 de milioane de euro: „Cel mai mare proiect este ‚Plamani verzi pentru Bucuresti’. Acesta vizeaza amenajarea a numeroase spatii verzi care, desi apar in Planul Urbanistic General, nu sunt amenajate. Tot in cadrul acestui proiect se prevede amenajarea unor zone precum Parcul Natural Vacaresti, Lacul Morii sau salba de lacuri din nordul Bucurestiului”.
Alte proiecte propuse vizeaza gestionarea deseurilor, intocmirea registrului spatiilor verzi, iar in domeniul sanatatii se doreste extinderea si construirea de noi corpuri pentru spitalele existente, obtinerea autorizatiilor de securitate la incendiu si digitalizarea intregii retele de spitale din subordinea Municipalitatii.
In domeniul social, Primaria Capitalei propune PNRR construirea de noi crese si locuinte sociale, precum si dezvoltarea unei retele sociale pentru victimele violentei domestice.
Dambovita, axa creativa a orasului
Primarul General, Nicusor Dan: „Avem un proiect care vizeaza consolidarea cladirilor cu risc seismic. Pentru ca nu este clar in acest moment daca prin PNRR se vor finanta doar cladiri publice sau si cladiri private, proiectul nostru vizeaza doar consolidarea unor cladiri publice, emblematice pentru Bucuresti.
Un alt proiect la care tin foarte mult, aparut in spatiul public in anul 2000, si pe care l-am preluat in toate cele trei campanii electorale desfasurate de mine, este „Dambovita, axa creativa a orasului”.
Acest proiect vizeaza pe de o parte amenajarea cursului raului Dambovita, de la Lacul Morii pana la Biblioteca Nationala si pe de alta parte, crearea unor facilitati academice de IT si tehnologie astfel incat sa transformam Bucurestiul intr-un centru regional in aceste domenii, care sa ofere IT-stilor facilitati similare cu cele din marile orase ale lumii”.
In final, Primarul General a reamintit faptul ca nu se pot aloca bani din bugetul public pentru mari lucrari de investitii in anul 2021 pentru ca Primaria Capitalei are datorii de 2,5 miliarde lei.
O alta consecinta a acestor datorii o reprezinta lipsa proiectelor in curs de implementare si, din aceasta cauza, a explicat Nicusor Dan, pentru toate proiectele propuse PNRR, trebuie facut un efort semnificativ in urmatoarele luni astfel incat studiile de fezabilitate sa fie elaborate rapid iar proiectele sa fie depuse complete in cel mai scurt timp la Ministerul Fondurilor Europene.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter