RO EN
Košík je prázdný

GUVERN: Stadiul de implementare a principalelor proiecte publice de investitii

Guvernul si-a prezentat vineri raportul de activitate al primului an de mandat , structurat pe masurile implementate de fiecare minister in parte. In 237 de pagini, documentul inventariaza toate masurile implementate in ultimele 12 luni la nivel fiscal, bugetar, investitional, sanitar, educational, de digitalizare etc.
"Eliminarea prevederilor nocive de suprataxare a romanilor si economiei private introduse de PSD (supra acciza la carburanti, suprataxarea contractelor de munca part-time, taxele oneroase puse bancilor si companiilor din sectorul energetic sau din telecomunicatii) au fost printre primele masuri adoptate de Cabinetul Ludovic Orban. In paralel, Executivul a schimbat radical paradigma economica a Romaniei la dezvoltarea prin investitii masive cu fonduri europene, competitivitate, digitalizare si sprijinirea sectorului privat. La scurta vreme de la preluarea guvernarii, Cabinetul Orban a fost nevoit sa ia rapid masuri si sa actioneze pe doua planuri: limitarea extinderii epidemiei de Covid-19 pe de-o parte, iar pe de alta parte sprijinirea cetatenilor si companiilor afectate de criza economica. Am demarat cea mai ampla operatiune de dotare a sistemului sanitar din Romania si am pus bazele celui mai vast program national de investitii din ultimii 30 de ani, «Recladim Romania». Implementarea acestui program a generat efecte pozitive in numai cateva luni, astfel ca numarul salariatilor a ramas relativ constant, iar operatorii economici inregistreaza o tendinta de revenire. Nivelul de investitii publice din primele 10 luni ale anului 2020 este cel mai ridicat din ultimii 10 ani", a declarat Ionel Danca, seful Cancelariei Primului-ministru.
 
Plati de 7,17 miliarde lei realizate prin PNDL
In perioada noiembrie 2019 - octombrie 2020, prin PNDL au fost realizate plati in valoare totala de 7,17 miliarde lei, in crestere cu 16,5% fata de nivelul de 6,15 miliarde lei realizat in intervalul corecpunzator anterior.
Pentru asigurarea realizarii obiectivelor de investitii la un nivel de calitate corespunzator, inainte de efectuarea decontarilor obiectivelor finantate prin PNDL a fost impusa de noua conducere a ministerului verificarea pe teren a calitatii lucrarilor realizate pentru obiectivele de investitii pentru care se solicita decontarea. Aceasta verificare a fost realizata cu echipe de la Inspectoratul de Stat in Constructii si de la Corpul de Control al Ministrului si a dus la cresterea calitatii lucrarilor realizate. In perioada noiembrie 2019 - octombrie 2020 s-au finalizat 561 obiective finantate prin PNDL.
De asemenea, programele de investitii de interes local au fost corelate cu programele finantate din fonduri europene nerambursabile disponibile in perioada de programare 2021-2027, in scopul cresterii volumului de finantare.
 
Cresterea si accelerarea sumelor atrase din fonduri europene nerambursabile
Conform raportului, la sfarsitul anului 2019, s-a evitat dezangajarea a 550 milioane de euro, ca urmare a transmiterii catre Comisia Europeana de aplicatii de plata in valoare de un miliard de euro. In anul 2020, sumele atrase din fonduri europene nerambursabile au fost la unul dintre cele mai ridicate niveluri de la aderarea Romaniei in Uniunea Europeana. Mai mult decat atat, in urma negocierilor derulate de presedintele Klaus Iohannis, Romania a obtinut o finantare totala de 79,9 miliarde de euro, prin cele doua mari instrumente agreate de Consiliul European din luna iulie 2020: bugetul multianual pentru perioada 2021-2027 si fondul de relansare economica Next Generation EU.
 
Proiecte de investitii de 3,46 miliarde euro, prin Invest-Romania
In prezent, Invest-Romania are in derulare 74 proiecte de investitii, cu o valoare totala a investitiilor de aproximativ 3,46 miliarde euro, a caror implementare va permite crearea a peste 17.000 noi locuri de munca. In urma procesului de asistenta oferit de Invest-Romania in perioada noiembrie 2019 - noiembrie 2020, se afla in faza de implementare urmatoarele proiecte investitionale:
  • Clariant, investitie germana de 140 milioane de euro la Podari (judetul Dolj). Fabrica de biocombustibili avansati este finalizata in proportie de 70%.
  • Getec, investitie germana de 15 milioane de euro in Podari. Producatorul de biocombustibili avansati a finalizat procesul de aprobare si constructia a fost inceputa in acest an.
  • Braun, investitie germana de 120 de milioane de euro intr-o fabrica de produse medicale, in localitatea Sanandrei (judetul Timis). A fost identificata o solutie temporara de catre B. Braun impreuna cu Enel. Este probabil sa se finalizeze si solutia finala de alimentare cu electricitate din transformatorul RCS-RDS.
  • UE Furniture, investitie chineza de 55 milioane de euro in productia de mobila, la Deva. UE Furniture este o companie din domeniul productiei de scaune de birou si canapele, care doreste sa se extinda in Europa. In prezent, urmeaza sa demareze investitia in Deva si sa aplice pentru ajutor de stat.
  • Haier, investitie chineza de 50 de milioane de euro in productia de electrocasnice, in Aricestii Rahtivani (judetul Prahova). Proiectul este in implementare, fiind demarata constructia.
  • Rockwool, investitie daneza de 50 de milioane de euro in productia de vata minerala in Aricestii Rahtivani. Fabrica este deja operationala, avand o capacitate de aproximativ 45.000 de tone pe an, si este cea mai mare unitate de profil din tara noastra. Fabrica este amplasata in parcul industrial Ploiesti West Park.
  • Norm Civata, noua fabrica de elemente de fixare a producatorului din Turcia, parte a grupului Norm Holding. Norm Civata a contactat Invest-Romania in iunie 2019, din acel an beneficiind de asistenta tehnica. S-a inregistrat in Romania sub numele Norm Fasteners Romania SRL si, in februarie 2020, a semnat un contract de inchiriere spatiu cu P3 Logistics Parks, in parcul P3 Bucuresti A1. Proiectul a fost finalizat.
Directia Generala Investitii Straine - Invest-Romania a asigurat promovarea ofertei de tara si a avantajelor competitive, prin organizarea si participarea la intalniri cu diplomati straini acreditati la Bucuresti, ambasade si sectii comerciale ale celor mai importante state exportatoare de capital strain la nivel mondial, reprezentanti ai camerelor de comert bilaterale si ai unor organizatii internationale ale oamenilor de afaceri, comisii mixte. Potrivit datelor Guvernului, reprezentantii Invest-Romania au raspuns unui numar de 200 de cereri de informatii primite din partea unor investitori/ consultanti straini. De asemenea, a existat o corespondenta permanenta in vederea implementarii proiectelor mo- nitorizate cu diferite autoritati centrale si locale, precum si companii cu activitati de relevanta in domeniu, pentru a putea oferi servicii de asistenta de inalta calitate investitorilor straini.
 
Aproape 2.000 de proiecte implementate prin Politica de Coeziune
In perioada noiembrie 2019 - octombrie 2020, prin programele operationale finantate prin Politica de Coeziune autoritatile de management au incheiat un numar de 1.987 de contracte, in valoare totala eligibila de aproximativ 7,81 miliarde euro. De asemenea, autoritatile de management au transmis Autoritatii de Certificare si Plata declaratii de cheltuieli in valoare de 2,76 miliarde euro, iar aplicatiile de plata transmise CE insumeaza 2,67 miliarde euro.
In ceea ce priveste programele operationale finantate prin Politica de Coeziune (PO Infrastructura Mare, PO Competitivitate, PO Regional, PO Capacitate Administrativa, PO Asistenta Tehnica si PO Capital Uman) si prin FEAD (PO Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate), la data de 2 octombrie 2020, numarul contractelor de finantare semnate cu beneficiarii era de 9.220, totalizand circa 34 miliarde euro, din care aproximativ 28 miliarde euro reprezinta contributia UE (121% din alocarea UE a PO), respectiv:
  • PO Infrastructura Mare - 397 contracte de finantare in valoare totala eligibila de aproximativ 14,3 miliarde euro;
  • PO Competitivitate - 545 contracte de finantare in valoare totala eligibila de aproximativ 1,8 miliarde euro;
  • PO Asistenta Tehnica - 120 de contracte de finantare in valoare totala eligibila de aproximativ 353 milioane de euro;
  • PO Capital Uman - 1.650 de contracte de finantare in valoare totala eligibila de aproximativ 4,6 miliarde euro;
  • PO Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate - 14 contracte de finantare in valoare totala eligibila de aproximativ 466 milioane de euro;
  • PO Regional - 5.930 de contracte de finantare in valoare totala eligibila de aproximativ 11,9 miliarde euro;
  • PO Capacitate Administrativa - 564 contracte de finantare in valoare totala eligibila de aproximativ 739 milioane de euro.
 
Finantarea de 79,9 miliarde euro obtinuta pentru cadrul financiar urmator/ mecanismele de relansare economica
In urma negocierilor derulate de presedintele Klaus Iohannis, Romania va beneficia, in total, de 79,9 miliarde de euro prin cele doua mari instrumente agreate de Consiliul European din luna iulie 2020: bugetul multianual pe 7 ani, respectiv Fondul de relansare numit Next Generation EU (NGEU), care reprezinta noul instrument european de relansare economica in urma crizei provocata de noul coronavirus. Din totalul de 79,9 miliarde euro, 46,3 miliarde euro reprezinta fonduri nerambursabile din Bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, impartiti in 26,8 miliarde euro pentru Politica de Coeziune, respectiv 18,7 miliarde euro pentru Politica Agricola Comuna. Din acestia, Pilonul I (plati directe) va primi 12,3 miliarde euro, Pilonul II (dezvoltare rurala) va primi 6,2 miliarde euro. Pescuitul va primi 160 de milioane de euro.
Prin NextGenerationEU (fondul pentru relansare economica), Romania va avea la dispozitie 33,5 miliarde euro. Din acestia, granturi nerambursabile vor fi 16,8 miliarde euro, iar imprumuturile rambursabile vor fi de 16,7 miliarde euro.
In plus, Fondul pentru Tranzitie Justa, instrument pentru sprijinirea proceselor de tranzitie industriala in contextul Pactului ecologic european, are o alocare propusa de 834 milioane de euro.
In ceea ce priveste cele 33,5 miliarde euro din Next Generation EU, fondurile vor fi defalcate astfel:
  • 30,5 miliarde de euro pentru Mecanismul pentru Redresare si Rezilienta – reforme structurale si investitii esentiale pentru o relansare durabila, imbunatatirea rezilientei economice si sociale a SM si sprijinirea tranzitiei catre o economie verde si digitala;
  • 1,4 miliarde euro pentru programul ReactEU (politica de coeziune);
  • 650 de milioane de euro fonduri suplimentare pentru dezvoltare rurala;
  • 1,11 miliarde euro pentru Fondul pentru o Tranzitie Justa.
Suplimentar celor 79,9 miliarde de euro, Romania va accesa in cadrul Initiativei SURE, imprumuturi in valoare de 4 miliarde euro, pentru mentinerea locurilor de munca si a functionarii intreprinderilor. Initiativa SURE va sprijini programele de somaj partial si masurile similare pentru a ajuta statele membre sa protejeze locurile de munca, angajatii si persoanele care desfasoara o activitate independenta impotriva riscului de concediere si de pierdere a veniturilor. Firmele vor putea sa reduca temporar timpul de lucru al angajatilor sau sa intrerupa complet activitatea, statul oferind sprijin pentru venitul aferent orelor nelucrate. Lucratorii care desfasoara o activitate independenta vor primi un ajutor de inlocuire a veniturilor pentru actuala situatie de urgenta.
 
STADIUL principalelor proiecte de infrastructura
In sectorul infrastructurii de transport, in luna noiembrie 2019 se aflau in executie aproximativ 150 km de autostrada si drum expres, in valoare de 6 miliarde lei si 86 km de variante ocolitoare, in valoare de 1,5 miliarde lei. Pana in luna noiembrie 2020 au fost emise ordine de incepere a lucrarilor pentru noi obiective: aproximativ 117 km de autostrada, drum expres, variante ocolitoare si drumuri nationale, in valoare de aproximativ 2,9 miliarde lei.
Conform datelor MTIC, pana la finalul anului 2020 se vor emite ordine de incepere a lucrarilor pentru inca 60 km de autostrada, drum expres si variante ocolitoare, cu o valoare de 1,05 miliarde lei.
In perioada ianuarie - octombrie 2020 au fost incheiate procedurile de achizitie publica si semnate contracte pentru noi obiective de investitie cu o valoare totala de 8,5 miliarde lei, pentru 436 km, din care 192 km autostrazi si drumuri expres si 244 km modernizari de drumuri nationale si constructia de variante de ocolire.
In perioada ianuarie - noiembrie 2020 au fost semnate 13 contracte pentru elaborare SF si PT pentru aproximativ 1.000 km de autostrazi si drumuri expres, cu o valoare de 155 milioane de lei.
Pentru perioada octombrie - decembrie 2020 se estimeaza ca vor fi semnate contracte de proiectare si executie lucrari pentru 134,9 km, cu o valoare de 6,3 miliarde lei, din care 77,4 km de autostrazi si drumuri expres, in valoare de 4,7 miliarde lei, si pentru 57,31 km de drumuri nationale si variante ocolitoare, in valoare de 1,6 miliarde lei.
Din noiembrie 2019 pana in octombrie 2020 au fost date ordine de incepere (OI) executie si proiectare in valoare de 10,5 miliarde lei, iar din octombrie pana in decembrie se vor emite alte OI executie si proiectare in valoare de 8,3 miliarde lei. In total, este vorba despre 18,8 miliarde lei comparativ, cu 7,5 miliarde lei, cat a reprezentat aceasta componenta in anul 2019, pana la preluarea guvernarii de catre PNL in noiembrie.
Pana la finalul anului 2020 se vor lansa noi proceduri de achizitie pentru atribuirea unor contracte de proiectare si executie a unui numar de 143,66 km de autostrada/ drum expres/ variante de ocolire, cu o valoare estimata de 9,85 miliarde lei (precum Sectiunea Poarta Salajului - Zalau-Nusfalau, inclusiv tunelul rutier in zona Meses, Sectiunea Suplacu de Barcau - Chiribis din Autostrada Transilvania, Sectiunea 2, Boita - Cornetu a Autostrazii Sibiu-Pitesti, Largirea la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucuresti Sud intre A1 (km 55+520) si DN 5 (km 40+000) - Lot I si Lot II, Varianta de ocolire Sighisoara).
"Pana la finalul anului, ne propunem sa receptionam inca 43 km de autostrada (Sebes-Turda lot 1, Sector Rasnov-Cristian, VO Bacau partea de profil de autostrada, cei 16 km) si 172 de km de VO-uri si DN-uri. Astfel, in total vor fi receptionati, in anul 2020, 315 km de autostrazi, DE, VO si DN", arata guvernantii.
Raportul de activitate publicat vineri de Executiv include si stadiul marilor proiecte de infrastructura care au fost deblocate si a caror implementare a inceput in ultimele 11 luni.
 
Autostrada Sibiu-Pitesti (A1). Se lucreaza pe Sectiunea 1, Sibiu-Boita. Ordinul de incepere a lucrarilor a fost emis la finalul lunii martie 2020, in noiembrie stadiul fizic de executie fiind de 26,3%.
S-a semnat contractul pe Sectiunea 5, Curtea de Arges-Pitesti, in data de 11 mai 2020 si a fost emisa Hotararea de Guvern (HG) pentru expropierea imobilelor aflate pe raza localitatilor Bascov, Baiculesti si Merisani.
Sectiunea 4 Tigveni-Curtea de Arges este in procedura de atribuire a contractului pentru PT si executie.
A fost lansata licitatia pentru proiectarea si executia Sectiunii 3 Cornetu-Tigveni, in data de 23 septembrie 2020.
Pentru Sectiunea 2, documentatiile sunt pregatite pentru transmitere la ANAP.
A fost finalizata intreaga procedura privind problema de mediu de pe Sibiu-Pitesti si a fost aprobata finantarea de catre Comisia Europena in data de 3 septembrie. Contributia financiara la proiectul major „Autostrada Sibiu-Pitesti –etapa 1” este de 875 milioane de euro fonduri europene nerambursabile, dintr-un total de 1,33 miliarde euro pentru sectiunile 1, 4 si 5 din autostrada, sectiunile 2 si 3 urmand sa faca obiectul unei aplicatii de finantare separate.
In privinta finantarii imediate, s-au negociat cu BERD conditiile pentru acordarea unui credit-punte din care sa se finanteze constructia autostrazii, iar banii europeni nerambursabili sa fie transferati catre BERD in momentul rambursarii.
 
Autostrada Transilvania (A3). In luna septembrie, s-au dat in trafic 25 km din Autostrada Transilvania: Iernut-Chetani si descarcarea de la Chetani, dupa ce la sfarsitul lunii iulie a fost receptionat lotul Bors-Biharia.
S-au semnat contracte pentru PT si executie pentru inca 4 loturi: Chiribis-Biharia, Zimbor-Poarta Salajului, Nusfalau-Suplacu de Barcau si Nadaselu - Mihaesti - Zimbor.
Inca doua loturi sunt in proceduri de licitatie: Suplacu de Barcau-Chiribis si Nusfalau-Poarta Salajului, cu termen de depunere oferte in luna noiembrie.
In acest moment situatia pe A3, pentru cei 273 km cuprinsi intre Biharia si Ungheni se prezinta astfel: 97,36 km (35,54%) au fost receptionati, 109,29 km (39,89%) se afla in executie si alti 67,33 km (24,57%) sunt in pregatire.
 
Autostrada Brasov - Bacau (A13). A fost semnat contractul pentru realizare SF+PT pentru A13 Brasov-Bacau in data de 22 mai 2020, iar ordinul de incepere a fost dat pe 10 iulie. Prestatorul se afla in etapa de identificare a constrangerilor din culoarul autostrazii (retele de utilitati, unitati militare, PUG-uri, PUZ-uri, investitii aprobate), realizeaza studiile preliminare (geo, topo, arheologie) si culege date de mediu.
 
Autostrada Ploiesti - Suceava (A7). S-au incheiat contracte pentru toate sectiunile din A7 Ploiesti-Suceava. Pentru primul sector din A7, Ploiesti - Buzau, prestatorul s-a angajat ca va preda PT-ul inainte de termenul contractual 2021, ceea ce inseamna ca se va putea lansa licitatia pentru executie la inceputul anului viitor. Pentru ultimele doua sectiuni din A7 (Pascani-Suceava, Suceava-Siret) au fost incheiate contracte, in 7 septembrie 2020, pentru SF+PT. Durata contractelor este de 24 de luni.
 
Autostrada Unirii (A8). Autostrada Unirii (A8) a fost scoasa din Parteneriatul Public-Privat in care se afla blocat si s-a elaborat intr-un timp foarte scurt cadrul legal pentru accelerarea implementarii acestui proiect. Conform datelor Guvernului, s-a infiintat la nivelul CNAIR o Unitate de Implementare a Proiectului A8. Dupa 11 luni de guvernare PNL, stadiul pe cele 3 sectoare se prezinta astfel:
Targu Mures - Ditrau - Targu Neamt (211 km) este in curs de revizuire a Studiului de fezabilitate. Data de finalizare este estimata la jumatatea anului 2021.
Targu Neamt - Iasi - Ungheni se afla tot in etapa de revizuire a Studiului de Fezabilitate, PAC, elaborarea Proiectului tehnic si asistenta tehnica pentru depunerea cererii de finantare, asistenta tehnica pentru elaborarea documentatiei de atribuire executie lucrari. In august 2020, a fost transmisa documentatia la ANAP spre validare, anuntul a fost publicat in SEAP, avand termen de depunere a ofertelor 10 noiembrie 2020. Termenul estimat pentru finalizarea procedurii de licitatie si semnarea contractului, in ipoteza fara contestatii este in ianuarie 2021.
Pod Ungheni - s-a depus notificarea privind solicitarea de emitere a acordului de mediu in data de 31 iulie 2020. Termen estimat pentru emiterea acordului de mediu este in decembrie 2020. Ulterior, se va promova HG pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, cel mai probabil in ianuarie 2021.
 
Autostrada Ploiesti-Brasov (A3). Proiectul a fost transferat de la Comisia nationala de strategie si prognoza la MTIC si a fost supus unei analize in ceea ce priveste varianta de implementare prin consultari extinse cu reprezentantii ADI Valea Prahovei, CNAIR si BERD. In prezent, este in curs de elaborare Studiul de Fezabilitate si Proiectul Tehnic pentru Nod rutier Comarnic Nord. In data de 27 octombrie 2020 a fost comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului, durata acestuia fiind de 27 de luni de la data semnarii.
In ceea ce priveste Varianta Ocolitoare a orasului Comarnic, in august 2020 a fost publicata in SEAP documentatia pentru atribuirea contractului de proiectare si executie pentru cei 5,2 km. Procedura de achizitie este in desfasurare. Durata contractului este de 36 luni.
In cazul sectiunii Ploiesti-Brasov (99,8 km) se afla in curs de completare/ revizuire Studiul de Fezabilitate si elaborarea Proiectului Tehnic. Documentatia de atribuire a fost publicata in SEAP, termenul de depunere a ofertelor fiind in noiembrie 2020. Durata contractului este de 36 luni.
In plus, s-a demarat proiectul de implementare a masurilor privind sporirea sigurantei rutiere si a capacitatii de circulatie pe DN1. Astfel, pentru 5 pasaje pietonale, 4 pasaje rutiere si doua reamenajari de intersectii documentatia de atribuire pentru SF si PT a fost incarcata in SEAP.
 
Autostrada de Centura Bucuresti (A0).
Pentru Sectorul de Nord (4 loturi), a fost comunicat rezultatul procedurii de licitatie pentru loturile 1 si 3 (aflate in contestatie). In august 2020, s-a semnat contractul de proiectare si de executie pentru lotul 4. Pentru lotul 2 a fost comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de PT plus executie in data de 9 octombrie 2020.
Pentru Sectorul de Sud (3 loturi): Loturile 1 si 3 se afla in etapa de elaborare a proiectului tehnic care urmeaza sa fie finalizat in aceasta toamna. Pentru lotul 2 s-a dat ordinul de incepere a lucrarilor in luna august pentru 1,7 km, iar in data de 28 octombrie 2020 a fost semnat ordinul de incepere a lucrarilor si pentru restul de 14,6 km din lotul 2;
Pentru cele 4 pasaje de pe inelul A0: s-a reusit deblocarea proiectului si reluarea lucrarilor de la pasajul Domnesti; s-a emis autorizatia de construire la pasajele Oltenita, Berceni, Mogosoaia.
 
Drumul Expres Craiova-Pitesti. La sfarsitul anului trecut au fost emise ordinele de incepere a lucrarilor pentru tronsonul 2 din Drumul Expres Craiova-Pitesti care cuprinde si VO ale municipiilor Bals si Slatina. Acestea au ajuns la un stadiu fizic de executie de aproximativ 30%. S-au semnat contractele de proiectare si de executie pentru tronsoanele 3 si 4 din Drumul Expres Craiova-Pitesti, in data de 16 septembrie 2020, 63 km de drum de mare viteza, proiect finantat din fonduri europene.
 
Varianta de ocolire a municipiului Bacau. La inceputul lunii septembrie au fost inaugurati cei 7,3 km din VO Bacau - legatura rutiera de la sud de Bacau, intre DN 2 si DN 11, si Giratia A din cadrul contractului de executie.
In data de 27 octombrie 2020, Comisia Europeana a aprobat finantarea din Fondul de Coeziune a proiectului major de infrastructura rutiera „Varianta de ocolire Bacau”, un proiect pentru care anul trecut in noiembrie a fost depusa cererea de finantare. Valoarea totala a proiectului este de 968,8 milioane de lei, din care valoarea totala eligibila, finantata prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020, este 811,1 milioane de lei (85% din valoarea totala eligibila aprobata - 689,4 milioane de lei este asigurata din Fondul de Coeziune, iar 15% in valoarea de 121,7 milioane de lei va fi finantata din bugetul CNAIR.
A fost accelerat ritmul de executie pe VO Bacau, fiind estimat ca pana la finalul anului sa fie receptionati cei aproximativ 16 km la profil de autostrada, parte din Autostrada Moldovei.
 
Proiecte feroviare de 5,6 miliarde lei, demarate in ultimele 12 luni
In noiembrie 2019 se aflau in implementare proiecte de reabilitare a infrastructurii feroviare pentru 310 km din Coridorul IV feroviar, in valoare de 12,78 miliarde lei (aproximativ 2, 62 miliarde euro). Din noiembrie 2019 si pana in prezent au fost demarate proiecte de reabilitare a infrastructurii feroviare pentru inca 112,5 km de cale ferata, parte din coridorul IV feroviar, in valoare de 5,6 miliarde lei (circa 1,1 miliarde euro).
Datele Guvernului mai arata ca in noiembrie 2019 erau demarate documentatii tehnico-economice (SF-uri) pentru 950 km, in valoare de 59,6 milioane de lei (12 milioane de euro). Din noiembrie 2019 si pana in prezent au fost demarate documentatii tehnico-economice(SF-uri) pentru 2.760 km, plus 47 statii CF, 173 de tuneluri, poduri, podete si 150 de treceri la nivel, in valoare de 474 milioane de lei (97 milioane de euro). Pana la finalul anului se estimeaza ca vor fi lansate 10 proceduri de licitatie (4 pentru lucrari, 6 pentru servicii) care se afla in curs de pregatire, in valoare totala estimata de peste 15 miliarde lei (fara TVA), din care lucrari in valoare de 14,62miliarde lei. Acest pachet vizeaza lucrari de modernizare si studii de fezabilitate pentru 1.576 km de cale ferata. Au mai fost demarate procedurile pentru achizitia sistemelor trenuri de lucru, in valoare de 181 milioane de euro (fara TVA).
 
Magistrala de Metrou (M5). Dupa inaugurarea Sectiunii 1, Raul Doamnei Eroilor, inclusiv statia si depoul Valea Ialomitei, dezvoltarea retelei de metrou pe magistrala M5 continua cu implementarea Sectiunii - Eroilor (PS Opera) - Universitate - Piata Iancului, inca 5,4 km de linie de metrou si 6 statii. Proiectul, in valoare de 2,6 miliarde lei (inclusiv TVA) se afla in pregatire. A fost comunicat rezultatul procedurii de atribuire catre ofertanti, dar exista o contestatie depusa la CNSC.
 
Legatura retelei de metrou cu Aeroportul International Henri Coanda (Magistrala 6: 1 Mai - Otopeni).Proiectul a prins contur in aceste luni, cu cele doua loturi: statiile 1 Mai - Tokyo si Tokyo - Aeroport Otopeni, cu cele 12 statii si 14,2 km, pentru care cel mai probabil anul viitor se va semna contractul de proiectare si executie.
Pentru sectiunea 1 (1 Mai - Tokyo) a fost transat litigiul din instanta, in data de 29 septembrie 2020. Curtea de Apel s-a pronuntat in favoarea autoritatii contractante, procedura de atribuire fiind deblocata.
 
Coridorul IV feroviar. In luna martie, s-a semnat contractul pentru Subsectiunile: 1. Brasov - Apata si 3. Cata - Sighisoara, din proiectul de reabilitare a liniei de cale ferata Brasov - Simeria, contract in valoare de 2,9 miliarde lei (fara TVA). A fost emis ordin de incepere a lucrarilor pe 16 aprilie 2020 si au fost predate amplasamentele in mai.
S-a semnat contractul pentru subsectiunea 2 Apata - Cata, in data de 22 septembrie 2020, ca parte din proiectul de reabilitare a liniei de cale ferata Brasov - Simeria, in valoare de 2,7 miliarde lei (fara TVA).
In data de 21 august 2020 s-a semnat contractul pentru ultimul tronson din Coridorul IV feroviar pan-european, realizarea SF pentru Sectiunea Predeal-Brasov (27 km), in valoare de 14,1 milioane de lei, fara TVA. Astfel, s-a reusit inchiderea coridorului IV feroviar pan-European.
 
Modernizarea liniei de cale ferata Bucuresti Nord - Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti.Proiectul cuprinde dublarea liniei de cale ferata intre statiile Mogosoaia si Balotesti, in lugime de 7,86 km, aceasta investitie fiind necesara pentru marirea capacitatii de tranzit a calatorilor spre si dinspre aeroportul Otopeni. Investitia a fost suportata de la bugetul de stat. In luna decembrie, odata cu noul mers al trenurilor, va fi pus in functiune cu calatori.
 
Racord CF la terminalul T1, AIHCB (km 16+100 - km 19+075). Proiectul cuprinde constructia de la zero a aproximativ 3 km de linie de cale ferata care vor face legatura feroviara din zona Odaile la Terminalul T1, Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti, proiect finantat din fonduri europene. La sfarsitul lunii septembrie 2020 au inceput probele tehnologice cu tren (teste/ probe instalatii/ semnalizare). In luna decembrie, odata cu noul mers al trenurilor va fi pus in functiune cu calatori. Pe langa situatiile litigioase ivite in perioada de executie, generate de nu mai putin de 7 procese intentate de proprietarii de imobile din proximitatea liniei, si avand in vedere faptul ca in contextul generat de pandemie, s-a amanat CE de fotbal, s-a hotarat ca acest proiect sa fie intregit cu inca doua obiective necesare exploatarii (punctul de oprire din zona patinoarului si a unui pasaj semiacoperit de acces in aerogara).
 
Electrificarea si reabilitarea liniei de cale ferata Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor-Frontiera cu Ungaria (166 km). SF-ul a fost avizat in CTE CFR, fara Acord de mediu. In prezent se afla in etapa de elaborare a documentatiei de achizitie pentru proiectare si executie lucrari pentru fiecare lot, precum si documentatia de achizitie pentru consultanta si supervizare.
Calendarul de implementare a proiectului este urmatorul: publicare achizitie (ianuarie 2021), derulare procedura de achizitie (februarie - august 2021), semnare contract (septembrie 2021), proiectare - 6 luni (octombrie 2021 - martie 2022); executie lucrari - 36 luni (aprilie 2022 - martie 2025).
 
Modernizarea liniei feroviare CaransebesTimisoara – Arad. Reabilitarea Coridorului IV Pan European ramura sudica sectiunea Arad - Timisoara - Caransebes are finalizat SF-ul. A fost lansata licitatia pentru achizitia serviciilor de proiectare si executie a lucrarilor de modernizare pe sectiunile Timisoara Est - Ronat Triaj Gr. D (lotul 3) si Ronat Triaj Gr. D - Arad (lotul 4), aferente obiectivului Modernizarea liniei CF Caransebes - Timisoara - Arad, finantat din fonduri externe nerambursabile in valoare de 3,9 miliarde lei.
 
SECTORUL AERIAN
Reabilitare si refunctionalizare interioare Corpuri A, B, Rotonda – Aeroportul International Bucuresti-Baneasa. La 22 ianuarie 2020 a fost obtinuta autorizatia de construire si s-a predat amplasamentul lucrarilor pregatitoare incepand cu data de 23 ianuarie 2020. Au fost parcurse etapele pentru realizarea Proiectului Tehnic. Termenul estimat de receptie lucrari este finalul anului 2020.
 
Modernizare Pista 2 08L-26R AIHCB. Perioada de executie ar fi trebuit sa fie de 8 luni, insa a fost obtinut un termen de executie de 5 luni, fara costuri suplimentare. Lucrarile au fost incepute in 3 august 2020, iar termenul de finalizare a lucrarilor este decembrie 2020.
 
Programul Strategic de Dezvoltare a Infrastructurii Aeroportuare a AIHCB. A fost emisa Hotararea de Guvern cu privire la realizarea exproprierii terenurilor in vederea realizarii obiectivului de interes national. A fost finalizata Etapa II - “Achizitia terenurilor necesare realizarii obiectivului de investitii aprobat”. Intabularea terenurilor se afla in curs de finalizare. In 13 august 2020 CNAB a solicitat deschiderea creditelor bugetare pentru luna august 2020 in valoare de 214,34 milioane de lei. Banii au intrat in contul deschis la trezorerie in data de 2 septembrie. CNAB va vira sumele necesare in contul deschis la CEC Bank pentru despagubirea proprietarilor expropriati. Incepand cu luna septembrie, in functie de emiterea de catre comisiile de expropriere a recipiselor catre proprietarii expropriati, CNAB a inceput virarea sumelor necesare in contul deschis la CEC Bank.
 
SECTORUL NAVAL
Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii portuare. Au fost impulsionate proiectele din sectorul naval, proiecte care au ca scop final cresterea traficului de marfuri pe Dunare prin modernizarea infrastructurii portuare. Astfel, au fost semnate cereri de finantare din fonduri europene pentru:
Dezvoltarea portului Isaccea - reabilitare si modernizare infrastructura portuara (aprilie 2020). Contractul are o valoare de 4 milioane de euro.
Dezvoltarea portului Tulcea - etapa I (iulie 2020). Contractul are o valoare de 13 milioane de euro.
Proiect Platforma Multimodala Galati - Etapa II. Modernizarea infrastructurii rutiere din zona platformei multimodale pentru inlaturarea blocajelor in trafic si relocarea unui segment de cale ferata pentru fluidizarea traficului feroviar din zona portuara (septembrie 2020). Contractul are o valoare de 12 milioane de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter