Pana la finele anului 2015, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR SA) a anuntat ca va da in folosinta 62,5 km de autostrazi, urmand ca in 2016 sa se finalizeze alti aproximativ 165 km, dupa ce la finele anului trecut au fost deschise tronsoanele de autostrada Arad-Nadlac (loturile 1 si 2) si Orastie-Sibiu (lotul al treilea). In prezent, sunt in lucru tronsoanele Nadlac-Arad (lotul 1 si 2), Timisoara-Lugoj (lotul 2) si Orastie-Sibiu (lotul 3) - ce ar putea fi inaugurate in acest an, in timp ce pentru 2016 este stabilita finalizarea sectiunilor Lugoj-Deva (loturile 2, 3 si 4), Sebes-Turda (loturile 1, 2, 3 si 4), precum si tronsonul Cluj Vest (Gilau)-Mihaiesti din Autostrada Transilvania. La finele lui 2014 au fost inaugurati putin peste 50 km de autostrada, iar in luna iulie 2015 a mai fost definitivat lotul al doilea al autostrazii Nadlac-Arad (diferenta ce mai era de executat intre localitatile Arad si Pecica). Conform Legii nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea si modernizarea retelei de transport de interes national si european, republicata, Romania trebuia sa aiba, pana la finele anului in curs, circa 1.736 km de autostrada. In prezent, cu numai 695 km aflati in exploatare, o cota de 40% din aceasta tinta este indeplinita. Totusi, la sfarsitul anului 2014, lungimea retelei de drumuri nationale si autostrazi aflate in administrarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR SA) era de 16.360 km, din care 15.665 km drumuri nationale si 695 km autostrazi. Pe reteaua de drumuri nationale exista 4.130 de poduri, cu o lungime totala de 212.681 de metri si 10 tuneluri rutiere, cu o lungime de 1.967,41 metri. In urma evaluarii starii tehnice a retelei de drumuri nationale si autostrazi, circa 61% din retea are durata de utilizare expirata, fiind necesara efectuarea unor lucrari de intretinere periodica si reparatii curente. La sfarsitul anului 2014, conform starii de viabilitate a retelei de drumuri si autostrazi din administrare, structura pe tipuri de imbracaminti rutiere se prezenta astfel: imbracaminti modernizate - beton de ciment, beton asfaltic (93,26%), imbracaminti rutiere usoare (5,21%), imbracaminti pietruite (1,4%) si imbracaminti din pamant (0,13%).
Principalele autostrazi planificate sau aflate in executie in Romania si stadiul acestora:
Comarnic - Brasov
Valoarea investitiei: 1,2 miliarde euro;
Finantare: imprumut de la BEI, BERD sau BM si surse de la bugetul de stat;
Descriere/Date tehnice: 58 km, 57 de poduri, 5 pasaje;
Termen de incepere: 2015 (estimare);
Termen de finalizare: 2018 (estimare);
Stadiu: licitatia pentru desemnarea companiilor ce vor construi primele doua loturi ale autostrazii Comarnic - Brasov a fost reluata, valoarea investitiei pentru cei 10 kilometri ce vor fi executati fiind de circa 316,7 milioane de lei (71,5 milioane de euro), fara TVA. Astfel, pentru executia celor 4 km aferenti primului lot, ce face legatura dintre Comarnic si Predeal (km 111+300 - km 168+600), inclusiv drumul de legatura, vor fi alocate fonduri de 166,85 milioane de lei (fara TVA), in timp ce pentru lotul al doilea, respectiv pentru cei 6 km dintre Predeal si Cristian, se vor cheltui 149,83 milioane de lei (fara TVA). Durata de executie este de 72 de luni, din care 24 de luni reprezinta perioada de proiectare si executie, iar 48 de luni constituie perioada de garantie a lucrarilor. Termenul-limita pentru depunerea ofertelor de catre companiile interesate este stabilit la data de 2 septembrie 2015.
Sibiu - Pitesti
Valoarea investitiei: 3,2 miliarde euro (estimarea Guvernului)
Descriere/Date tehnice: 116,64 km;
Termen de incepere: 2016;
Termen de finalizare: 2018;
Stadiu: la jumatatea lunii iunie a fost atribuit contractul pentru revizuirea SF. Valoarea contractului este de 29 milioane de lei (fara TVA) si va fi implementat in 17 luni, astfel: 5 luni pentru elaborarea SF pentru sectiunile 1 (Sibiu-Boita) si 5 (Curtea de Arges-Pitesti), 12 luni pentru tronsoanele 2 (Boita-Racovita), 3 (Racovita-Valeni), 4 (Valeni-Curtea de Arges) si 6 (DN 73C Tigveni-Ramnicu Valcea) si alte cinci luni pentru asigurarea asistentei beneficiarului pentru lansarea si finalizarea licitatiilor de lucrari aferente. Contractul a fost atribuit asocierii SPEA Ingegneria Europea SA (lider de asociere) - Tecnin Consulting Engineering Romania. Finantarea proiectului este asigurata din fonduri de coeziune (85%) si de la bugetul de stat (15%).
Orastie-Sibiu (lotul al treilea)
Valoarea investitiei: 604,8 milioane de lei;
Descriere/Date tehnice: 22 km;
Termen de finalizare: decembrie 2015;
Stadiu: Compania Salini Imprilegio a realizat 96% din proiect (fara zonele cu alunecari de teren, care vor trebui reparate).
Sebes - Turda
Valoarea investitiei: 554 milioane de euro;
Finantare: fonduri europene (85%), bugetul de stat (15%);
Descriere/Date tehnice: 70 km;
Termen de incepere: 2014;
Termen de finalizare: octombrie 2016;
Stadiu: autostrada este impartita in patru loturi. Lucrarile la primul lot (17 km), contractate de asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA - Pomponio Constructii, sunt realizate in proportie de 7,25%. Valoarea contractului aferent este de 541,7 milioane de lei (122 milioane de euro), termenul de finalizare fiind stabilit pentru luna martie 2016. Lucrarile la lotul al doilea (24,25 km), contractate de asocierea Aktor SA si Euro Construct Trading '98, sunt realizate in proportie de 4,9%. Valoarea contractului aferent este de 549,3 milioane de lei (124 milioane de euro), termenul de finalizare fiind stabilit pentru luna martie 2016. Lucrarile la lotul al treilea, cuprins intre Aiud si Decea (12,5 km), contractate de asocierea Tirrena Scavi SpA - Societa Italiana per Condotte d'Acqua SpA, sunt realizate in proportie de 18,6%. Valoarea contractului aferent este de 420,5 milioane de lei (95 milioane de euro), termenul de finalizare fiind stabilit pentru luna octombrie 2016. Lucrarile la ultimul lot, cuprins intre Decea si Turda (16,3 km), contractate de asocierea Porr Construct - Porr Bau GmbH, sunt realizate in proportie de 35,14%. Valoarea contractului aferent este de 470 milioane de lei (106,5 milioane de euro), termenul de finalizare fiind stabilit pentru luna octombrie 2016.
Lugoj - Deva
Valoarea investitiei: 505 milioane de euro;
Finantare: fonduri de dezvoltare regionala TEN-T si de la bugetul de stat;
Descriere/Date tehnice: 98,94 km;
Termen de incepere: 2011;
Termen de finalizare: mai 2016;
Stadiu: primul lot (Lugoj - Faget, 27 km) a fost inaugurat in decembrie 2013, in urma unei investitii de circa 154 milioane de euro; lotul al II-lea (28,6 km) a fost atribuit asocierii italiene Salini - Secol, care va primi 126,4 milioane de euro pentru realizarea lucrarilor, efectuate in proportie de 15,93%; lotul al treilea a fost adjudecat de consortiul Teloxim Con (companie detinuta de omul de afaceri Theodor Berna, proprietarul Tehnologica Radion) - Comsa - Aldesa Construcciones (Spania) - Arcadis Eurometudes (Olanda) pentru 130,2 milioane de euro. Sectiunea va avea o lungime de 21,14 km, pana in prezent lucrarile fiind realizate in proportie de 19,08%; cel de-al patrulea lot a fost atribuit asocierii Tehnostrade - Spedition UMB. Sectiunea de 22,2 km a fost adjudecata pentru 94,2 milioane de euro, pana in prezent fiind realizata in proportie de 32,95%.
Timisoara - Lugoj
Valoarea investitiei: 132 milioane de euro (respectiv 47 milioane de euro pentru primul lot, finalizat in 2012 si 95 milioane de euro la cel de-al doilea lot, executat in proportie de 78,6%);
Finantare: fonduri de coeziune (85%) si de la bugetul de stat (15%);
Descriere/Date tehnice: 32 km;
Termen de incepere: 2010;
Termen de finalizare: decembrie 2015;
Stadiu: contractul de atribuire a lucrarilor a fost incheiat la inceputul lunii decembrie 2013 cu asocierea Tirrena Scavi - Societa Italiana per Condotte d'Acqua SpA; lucrarile au inceput in 2014 si se lucreaza la lotul al doilea. Primul tronson a fost finalizat, dar va fi deschis circulatiei concomitent cu cel de-al doilea.
Autostrada Transilvania
Valoarea investitiei: 4,7 miliarde euro (estimare realizata de firma de consultanta Sceratoute - BCEOM pentru CNADNR, in 2007)
Finantare: fondurile achitate deja s-au alocat din bugetul de stat; dupa rezilierea contractului cu Bechtel, s-a decis ca autostrada se va construi numai prin concesiune;
Descriere/Date tehnice: 415 km;
Termen de incepere: 2004;
Termen de finalizare: 2018 (estimarea Guvernului);
Stadiu: in 2009 s-au inaugurat primii 42 km ai autostrazii, corespunzatori tronsonului Turda - Gilau, care are, in prezent, functiunea de sosea de centura a municipiului Cluj-Napoca; in luna mai 2013 Guvernul a reziliat contractul cu Bechtel pentru tronsonul Suplacu de Barcau - Bors. In luna februarie 2015, compania de constructii Geiger Transilvania a semnat contractul ce presupune continuarea lucrarilor la Autostrada Transilvania, pe tronsonul cuprins intre localitatile Ogra si Campia Turzii (lotul 1). Valoarea contractului este de 55,8 milioane de lei (fara TVA). Sectorul de drum are o lungime de 3,6 km si o durata de executie de 16 luni, urmand a fi inaugurat la jumatatea anului 2016. Se mai lucreaza la sectorul 3A, cuprins intre Gilau si Mihaiesti (km 0+000 - km 25+500) si pe tronsonul 3A1 (km 0+000 - km 8+700), valoarea contractului adjudecat de Spedition UMB - Tehnostrade fiind de 258,2 milioane de lei. Lucrarea este realizata in proportie de 54%, sectorul urmand a fi inaugurat in aprilie 2016. Liderul pietei locale de constructii - Strabag si cel al sectorului national de infrastructura - Straco Grup vor realiza doua tronsoane, respectiv loturile secunde ale sectiunilor Ogra (judetul Mures) - Campia Turzii (judetul Cluj) si Ungheni (judetul Mures) - Ogra. Primul tronson, cu o lungime de 17,9 km, are o valoare de 397,7 milioane de lei (fara TVA) si o durata de executie de 16 luni, iar cel de-al doilea costa 251,3 milioane de lei (fara TVA) si are o lungime de 10,105 km, urmand sa fie executat in 12 luni de la semnarea contractului. Straco Grup va proiecta si executa inca 15,7 km din proiect, respectiv lotul al treilea, sectiunea 2A, din cadrul tronsonului Ogra - Campia Turzii, in asociere cu firmele Specialist Consulting si Total Road. Valoarea contractului este de 279,7 milioane de lei (fara TVA), durata de executie fiind stabilita la 16 luni. De constructia tronsonului Targu Mures - Ungheni si a unui drum de legatura se vor ocupa societatile Lemacons, Vega '93 si Arcada Company, valoarea lucrarilor fiind de 179,78 milioane de lei (fara TVA). Sectiunea are o lungime totala de 9,2 km, din care 4,7 km reprezinta lungimea drumului de legatura, durata executiei fiind de 12 luni.
Neamt - Iasi - Ungheni
Valoarea investitiei: 6,14 miliarde euro (estimare CNADNR);
Finantare: fonduri de coeziune si prin Connection Europe Facility (CEF);
Descriere/Date tehnice: 310,3 km; tronsoane: Targu Mures - Ditrau (91,6 km); Ditrau - Targu Neamt (118.100 km); Targu Neamt - Ungheni (100,6 km);
Termen de incepere: 2017 (estimare);
Termen de finalizare: 2020 (estimare).