Dezvoltatorul Prodplast Imobiliare - Bucuresti, companie controlata de omul de afaceri Florin Pogonaru, are in vedere majorarea cu 46 milioane de lei a capitalului social al firmei, precum si contractarea unui credit bancar in valoare de 35 milioane de euro, in vederea dezvoltarii unui centru comercial de tip mall, in Capitala. Obiectivul, denumit Veranda Shopping Center, va fi construit in zona Pietei Obor, pe amplasamentul fostei fabrici de mase plastice Prodplast, respectiv pe o suprafata de circa 25.000 mp, pe strada Ziduri Mosi nr. 23. Astfel, actionarii societatii vor trebui sa voteze, in adunarea generala din 13-14 august 2014, majorarea capitalului social al companiei cu 46 milioane de lei (circa 10 milioane de euro), respectiv de la 20,8 milioane de lei la 66,8 milioane de lei. Operatiunea va fi realizata prin emiterea a 46 milioane de actiuni, in scopul finantarii proiectului de pe strada Ziduri Mosi. De asemenea, in acelasi scop este vizata accesarea unui credit bancar in valoare de 35 milioane de euro, pe o durata de 30 de ani, de la institutii bancare din Romania si/sau strainatate.
Managementul de proiect pentru realizarea investitiei va fi asigurat de firma Barsine Investitii, agentul pentru inchirierea spatiilor comerciale fiind CBRE Romania. Prodplast Imobiliare a semnat deja un contract cu reteaua Carrefour pentru inchirierea a 10.000 mp in cadrul centrului comercial.