RO EN
Košík je prázdný

ORADEA: Proiect de 128 milioane lei pentru productia si stocarea hidrogenului

Consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Instalatie de producere si stocare hidrogen pentru producerea energiei electrice si termice la CET Oradea" din municipiul Oradea.
SC Termoficare Oradea SA intentioneaza sa depuna o cerere de finantare nerambursabila in cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta - Pilonul I. Tranzitia verde - Componenta C6 - Energie; Masura de investitii - Investitia I.2, pentru proiectul „Instalatie de producere si stocare hidrogen pentru producerea energiei electrice si termice la CET Oradea", intrucat societatea tinde catre independenta energetica si isi propune sa contribuie la scaderea emisiilor de gaze cu efect de sera.
 
Obiectivele investitiei
Obiectivul general al proiectului: valorificarea resurselor energetice regenerabile (solara) pentru producerea energiei verzi pentru autoconsum si reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera la nivelul orasului Oradea.
Obiectivele principale ale realizarii investitiei centrala electrica fotovoltaica sunt:
- reducerea emisiilor de carbon in atmosfera, generate prin inlocuirea unei parti din cantitatea de combustibili fosili consumati in fiecare an;
- un CET mai eficient din punctul de vedere al utilizarii surselor, mai ecologic si mai competitiv, conducand la dezvoltarea durabila, care se bazeaza, printre altele, pe un nivel inalt de protectie si pe imbunatatirea calitatii mediului;
- reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera;
- cresterea ponderii energiei regenerabile in totalul consumului de energie primara, ca rezultat al investitiei de crestere a puterii instalate de producere a hidrogenului verde.
Investitia consta in realizarea unei instalatii de producere si stocare hidrogen pentru producerea energiei electrice si termice la CET Oradea, fiind compusa din urmatoarele subansambluri principale:
- Un ansamblu electrolizor PEM in montaj containerizat (in total 8 containere), cu o putere instalata de 10 MW si o productie maxima de hidrogen de cca. 2000 Nm3/h. Amprenta la sol este de cca. 700 m2 plus zona de protectie de 8 m in toate directiile;
- Un ansamblu de stocare a hidrogenului format din 20 de rezervoare cu o capacitate de 95m3 la 42 bar, fiecare. Amprenta la sol este de 185 m2 pentru fiecare rezervor, luand in considerare si zona de siguranta, cu un total de cca. 3700 m2;
- Un container pentru elementele de monitorizare, comanda, control si protectii. Amprenta la sol 25 m2.
Pentru productia hidrogenului verde, alimentarea electrolizorului se va face cu apa demineralizata furnizata de Statia de tratare a apei aferenta CET Oradea, la un debit de 2600 l/h, si cu energie electrica din surse regenerabile provenita atat din productia viitoarelor parcuri proprii (energie fotovoltaica), cu o putere instalata de 70 MW, cat si din Sistemul Energetic National (SEN), pe baza de contracte bilaterale, pe perioadele in care energia produsa local lipseste sau este insuficienta, prin Statia de distributie SDG - 6kV din incinta complexului CET.
Din procesul tehnologic nu rezulta alte emisii decat oxigenul eliminat in atmosfera. Hidrogenul stocat in ansamblul de rezervoare este utilizat drept combustibil in cadrul centralei, in proportie volumica de cca. 15%, in amestec cu gazul natural, pentru producerea de energie electrica si termica. Utilizarea combustibilului mixt gaz natural - hidrogen „verde" va conduce la o reducere cu cca. 5% a cantitatii emisiilor de CO2, fata de situatia utilizarii doar a gazului natural.
Se are in vedere de asemenea ca o parte din hidrogenul produs sa poata fi imbuteliat si livrat catre clienti pe caile de transport rutier existente, cu autocamioane care respecta normele privind masa si dimensiunea maxim autorizata pentru circulatie pe drumurile publice din Romania. Pentru imbuteliere si transport se vor utiliza butelii de 10 Nm3 care respecta prescriptia tehnica PT C5/2003 (0,9 kg H2 / butelie).
 
Indicatori tehnico-economici
Instalatia de producere si stocare hidrogen pentru producerea energiei electrice si termice la CET Oradea este compusa din urmatoarele obiecte de investitie:
A - Un ansamblu electrolizor PEM in montaj containerizat, cu o putere instalata de 10 MW si o productie maxima de hidrogen de 2000 Nm3 pe ora. Amprenta la sol este de 400 m2 plus zona de protectie de 8 m in toate directiile.
B - Un ansamblu de stocare a hidrogenului format din 20 de rezervoare cu o capacitate de 95m3 la 42 bar, fiecare. Amprenta la sol este de 201 m2 pentru fiecare rezervor luand in considerare si zona de siguranta, cu un total de cca: 4000 m2;
C- Un container pentru elementele de monitorizare, comanda, control si protectii. Amprenta la sol 25 m2.
D - instalatie de amestec a hidrogenului cu gazul natural pentru arderea in echipamentele energetice din CET
Valoarea investitiei se ridica la 127.907.000,00 lei (fara TVA), durata de realizare fiind de 36 de luni.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter