RO EN
Košík je prázdný

MARAMURES: Investitii de 50 milioane euro pentru modernizarea aeroportului

Prim-ministrul Romaniei, Nicolae Ciuca, se afla in aceste zile intr-o vizita oficiala in judetul Maramures. La sosirea pe Aeroportul International Maramures a premierului, oficialii prezenti au sustinut o conferinta de presa pe tema proiectelor Consiliului Judetean Maramures pentru dezvoltarea, extinderea si modernizarea Aeroportului International Maramures.
Consiliul Judetean Maramures are doua proiecte majore pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, si anume “Extindere si modernizare Terminal de Pasageri” si “Cresterea gradului de siguranta si securitate prin achizitionarea de echipamente specifice”.
Primul proiect privind extinderea si modernizarea Terminalului de Pasageri la Aeroportul International Maramures este in valoare de 30 de milioane de euro si este finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare - POIM.
Acest proiect este in licitatie publica pentru proiectare si executie.
“Un lucru important de precizat este ca desi axa de finantare pe POIM este deschisa din 2016, cand am preluat mandatul de presedinte al CJ Maramures, in octombrie 2020, nu am gasit documentatii pregatite pentru depunerea cererii de finantare, care sa aduca dezvoltare infrastructurii aeroportuare existente in Maramures”, a declarat Ionel Bogdan astazi.
Al doilea proiect, privind cresterea gradului de siguranta si securitate aeroportuara va fi finantat tot prin Programul Operational Infrastructura Mare. Valoarea acestui proiect este de 20 milioane de euro.
Prin acest proiect, complementar proiectului pentru noul terminal de pasageri la Aeroportul International Maramures, vor fi achizitionate dotari necesare pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare a judetului.
“Presedintele Consiliului Judetean Maramures si-a asumat o serie de proiecte deosebit de importante pentru maramureseni, si anume dezvoltarea capacitatii Aeroportului International Maramures, dezvoltarea infrastructurii rutiere, infrastructurii feroviare. La nivelul Guvernului am sprijinit de fiecare data aceste proiecte si am asigurat finantarile necesare”, a declarat premierul Romaniei, Nicolae Ciuca.
Ulterior, premierul Romaniei, Nicolae Ciuca, impreuna cu presedintele Consiliului Judetean Maramures, Ionel Bogdan, si cu delegatia oficiala au efectuat o vizita la noua ferma de pui din Miresu Mare, realizata de producatorul de carne si preparate din carne in sistem integrat - Ferma Zootehnica - controlata de familia Lazar din Baia Mare.
Este vorba de o investitie de 2 milioane de euro, realizata in proportie de 98%, care va fi gata in 1 ianuarie 2023, iar dupa 10 ianuarie ferma va fi populata. Aici se vor produce in medie 700.000 de pui de carne pe an.
“Ferma Zootehnica este un exemplu de bune practici. Ma bucur sa vad ca in Maramures avem oameni de succes, antreprenori implicati care isi dezvolta afacerile si ofera pe piata produse de calitate pentru maramureseni si romani”, a transmis Ionel Bogdan.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter