RO EN
Košík je prázdný

INVESTITII: 20 milioane de euro pentru reabilitarea cladirilor de patrimoniu

Fonduri totale de peste 20 milioane de euro (84,5 milioane de lei, fara TVA) vor fi investite pentru modernizarea unor cladiri de patrimoniu amplasate in Bucuresti, Suceava, Iasi si Braila. Pe lista de investitii se afla si lucrarile de modernizare a cladirii Primariei Municipiului Bucuresti, pentru care autoritatile Capitalei vor aloca fonduri de 19,55 milioane de lei (fara TVA). Contractul de atribuire a lucrarilor a fost desemnat, prin licitatie publica, companiei Rotary Constructii, acesta fiind singurul ofertant pentru proiectul din B-dul Regina Elisabeta nr. 47, si a fost atribuit la sfarsitul lunii august 2013, lucrarile fiind prevazute a se finaliza in circa doi ani de la start. Potrivit edililor locali, proiectul prevede si transformarea mansardei imobilului in spatii de birouri cu o suprafata totala de 2.000 mp, amenajarea si dotarea corespunzatoare a unei arhive in subsolul imobilului si a salii Consiliului General. Se mai are in vedere realizarea lucrarilor de arhitectura, refacerea spatiilor interioare, a tuturor instalatiilor existente si montarea unei centrale termice performante, precum si lucrari de anvelopare exterioare de conservare si restaurare a elementelor de fatada avand in vedere valoarea cladirii care este si monument istoric. In prezent, imobilul este supus lucrarilor de consolidare a infrastructurii prin "metoda izolarii bazei", operatiuni demarate in iulie 2010 si realizate tot de Rotary Constructii. Studiul de fezbilitate, elaborat de societatea Ambo Pro Design, propune si constructia unei parcari subterane, pe trei niveluri, cu 97 de locuri de parcare, la care se vor adauga si cele 42 de locuri din curtea interioara. Consiliul General al Muncipiului Bucuresti (CGMB) a aprobat, in anul 2008, o investitie de 53,47 milioane de euro (fara TVA), la un curs de 3,5 lei pentru un euro, pentru consolidarea vechiului sediu al primariei.
 
Licitatii de atribuire a proiectelor din Suceava, Iasi si Braila
Pentru restaurarea si consolidarea cladirii Teatrului Maria Filotti din Braila, autoritatile locale organizeaza, la data de 15 octombrie 2013, o licitatie de atribuire a lucrarilor estimate la 15,71 milioane de lei (fara TVA). Proiectul prevede interventii la nivelul structurii de rezistenta, precum si lucrari de arhitectura si instalatii (de ventilatie/ electrice/ sanitare/ termice). Criteriul de atribuire este reprezentat de pretul cel mai scazut al ofertelor, finantarea fiind asigurata prin Programul Operational Regional (POR).
O alta licitatie va fi organizata de autoritatile locale din Iasi, pentru reabilitarea Manastirii Golia - Etapa a II-a, obiectiv situat in perimetrul strazilor Sarariei, C. Negri, G. Enescu si B-dul Independentei. Contractul presupune restaurarea, protejarea si conservarea picturilor murale interioare, precum si a frescelor si catapetesmei Bisericii Manastirii Golia. De asemenea, se are in vedere refacerea si amenajarea cailor de acces catre obiectivul reabilitat, asigurarea iluminatului exterior/ de siguranta/ arhitectural, amenajarea peisagistica a incintei si reabilitarea grupului sanitar Targu Cucului. Valoarea investitiei este evaluata la 19,17 milioane de lei (fara TVA) si criteriul de atribuire a lucrarilor este reprezentat de pretul cel mai scazut. Termenul limita pentru depunerea ofertelor este pe 30 octombrie 2013, la ora 9.00.
Consiliul Judetean (CJ) Suceava organizeaza o licitatie pentru modernizarea Muzeului de Istorie din str. Stefan cel Mare nr. 33 - Suceava, obiectiv incadrat in proiectul "O cladire de patrimoniu - Muzeu pentru mileniul III". Valoarea investitiei este de circa 30 milioane de lei (fara TVA), proiectul beneficiind de fonduri europene prin POR. Ofertele de participare la licitatie sunt asteptate de CJ pana la data de 18 noiembrie 2013 (ora 8.30), companiile interesate trebuind sa aiba o cifra de afaceri medie de 27 milioane de lei in ultimii trei ani. Atribuirea lucrarilor se va face pe baza pretului celui mai scazut al ofertei, iar finantarea este asigurata prin POR.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter