RO EN
Košík je prázdný

CE Oltenia: Investitii de 3,5 miliarde euro prevazute in Planul de restructurare

Complexul Energetic (CE) Oltenia va beneficia de un program investitional de 3,5 miliarde euro din care circa 1,5 miliarde euro (9 miliarde lei) vor fi fonduri alocate din bugetul complexului, iar diferenta de la bugetul de stat sau din fondul de modernizare administrat de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri (MEEMA).
Planul de restructurare si decarbonare a companiei, ce va fi implementat in perioada 2021-2026, a fost prezentat ieri primului ministru Ludovic Orban si ministrului economiei - Virgil Popescu in cadrul unei intalniri ce a avut loc la sediul Prefecturii Gorj. In aceasta saptamana Planul de restructurare va fi transmis Comisiei Europene, la Bruxelles, pentru obtinerea unui sprijin financiar.
"In urma programului investitional, CE Oltenia va beneficia de un mix energetic – carbune, gaze naturale, energie regenerabila – care ii va asigura viabilitatea, putand sustine in continuare economia locala si nationala. Proiectele noi care vor fi puse in functiune pana in 2026 vor avea o capacitatea totala instalata de circa 2000 MW si vor avea un buget de circa 7 miliarde lei, partial finantat din Fondul de Modernizare", precizeaza oficialii CE Oltenia.
Diversificarea resurselor energetice pentru a putea asigura viitorul companiei si al angajatilor sai nu inseamna inchiderea imediata a exploatarilor de lignit, ci diminuarea treptata a acestor activitati, care vor continua si dupa anul 2030. Investitiile in activitatea de minerit si in centralele pe baza de carbune se vor ridica la circa doua miliarde de lei, mai informeaza institutia.
Guvernul Romaniei considera ca Planul de restructurare a CE Oltenia este singura optiune viabila pe termen lung pentru salvarea companiei a carei activitate este cruciala pentru sistemul energetic national. Documentul va fi transmis spre analiza si aprobare Comisiei Europene pana la sfarsitul lunii august.
"Guvernul pe care il conduc, cu aprobarea Comisiei Europene, a aprobat in prima faza un ajutor de salvare, in valoare de 251 milioane de euro, fara de care Complexul Energetic Oltenia ar fi fost intr-o situatie extrem de dificila, deoarece nu ar fi avut capacitatea sa suporte costurile pentru certificatele de CO2. Pasul urmator este prezentarea catre Comisia Europeana a unui plan extrem de ambitios de restructurare, cu o valoare extrem de mare, de 3,54 miliarde euro, finantarea acestui program de restructurare urmand sa se faca din veniturile companiei, intr-o suma de aproximativ 1,5 miliarde euro, restul finantarilor urmand sa fie asigurate fie de la bugetul de stat, fie din fondul de modernizare, care este administrat de MEEMA", a declarat prim ministrul Ludovic Orban.
Seful Executivului a mai precizat, tot legat de planul de restructurare a complexului energetic, ca a avut o discutie cu ministrul economiei si cu directorul general al Transgaz, pentru a obtine angajamentul Transgaz pentru proiectul de asigurare a gazului pentru CE Oltenia, Isalnita si Turceni, existand un angajament ferm din partea Transgaz de a efectua aceste investitii si de a asigura gazul natural pentru a sustine mixul de productie energetica care este stabilit prin planul de restructurare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter