RO EN
Košík je prázdný

BUCURESTI: Lucrarile la ansamblul Timpuri Noi Square au ajuns la nivelul parterului

Lucrarile la proiectul Timpuri Noi Square, dezvoltat pe amplasamentul fostei fabrici Timpuri Noi, "avanseaza conform planificarii, iar constructia a ajuns la nivelul parterului", potrivit declaratiilor lui Antoniu Panait, directorul general al companiei Vastint Romania (membra a grupului Inter IKEA), dezvoltatorul proiectului. In cadrul acestuia, vor fi realizate  trei imobile de birouri (P+10E) într-o prima etapa a constructiei (cu o suprafata de 50.000 mp din totalul planificat de 100.000 mp de spatii de birouri si comerciale care va fi atins in etapa a doua) precum si doua cladiri rezidentiale, in faza a treia a proiectului. Investitorul detine pe Splaiul Unirii nr. 165, din Bucuresti, un teren cu o suprafata totala de 52.933 mp, pe care l-a achizitionat in 2010. Planurile de arhitectura ale proiectului, realizate de Studio 10 M, presupun realizarea, in prima etapa a Timpuri Noi Square, a trei cladiri "cu o suprafata totala inchiriabila de spatii moderne de birouri clasa A de 50.000 mp si 3.000 mp de spatii comerciale, precum si o zona rezidentiala de 50.000 mp. Constructia primelor doua cladiri este in desfasurare, cu o suprafata cumulata de pana la 33.000 mp", a adaugat Antoniu Panait. Acesta a mai precizat ca ansamblul "este unul dintre putinele din tara care a dobandit o clasificare BREEAM Excellent, inca din faza de proiectare. Acest lucru demonstreaza aprecierea eforturilor pe care Vastint le depune spre a aduce pe piata constructii durabile ce contribuie la reducerea consumului de energie, apa si, in general, la diminuarea pierderilor operationale". Lucrarile de constructie sunt realizate de compania Danya Cebus, parte a grupului AFI Europe. Vastint Romania activeaza pe piata autohtona incepand cu anul 2008 si este parte a Vastint Group, organizatie internationala cu peste 25 de ani de experienta in domeniul imobiliar. Vastint Holding BV reprezinta compania-mama a Inter IKEA Property Division, infiintata in 1989, in Olanda si se ocupa de managementul unui portofoliu extins de proprietati si dezvoltare imobiliara. In Romania, Vastint mai are in derulare lucrari la un ansamblu de trei cladiri de birouri (S+P+9E), respectiv proiectul Business Garden Bucharest.   
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter