RO EN
Košík je prázdný

WIZROM: 7 tendinte pe piata de software pe care firmele trebuie sa le ia in calcul

Trendurile in domeniul dezvoltarii de solutii software au cunoscut dintotdeauna schimbari rapide, insa pandemia si evolutia rapida a tehnologiei au accelerat acest proces la un nivel fara precedent. Ceea ce pare a fi o practica acceptabila azi poate sa nu mai fie valabil in viitorul apropiat, iar companiile trebuie sa tina pasul cu aceste schimbari rapide pentru a ramane competitive indiferent de domeniul in care activeaza, informeaza specialistii Wizrom Software.
Trendul ascendent al digitalizarii, inceput in 2020, se va mentine si in 2022. Vedem investitii din ce in ce mai semnificative atat in zona de automatizare a proceselor repetitive, dar si in furnizarea unei experiente multi-level cu clientii, in ceea ce priveste protectia datelor si a vietii private sau in adoptarea de noi tehnologii pentru toate sectoarele.
„De doi ani incoace, companiile se straduiesc sa faca fata unei duble provocari: efectele economice ale pandemiei si accelerarea fara precedent a digitalizarii si a implementarii solutiilor de software. Ca si anul trecut, agilitatea va fi si in 2022 cheia traversarii cu succes a acestei perioade cu provocari nemaiintalnite in mediul de afaceri. Pentru a ramane relevanti pe piata, indiferent de natura business-ului, va trebui sa ne adaptam, sa reactionam in mod rapid si sa invatam din mers, astfel incat, atunci cand tragem linie, sa stim ca am profitat de situatia in care ne regasim. Suntem pregatiti sa oferim companiilor solutii de software specifice, adaptate fiecarui business, precum si instrumente de HR si contabilitate care sa usureze cu mult administrarea datelor si automatizarea proceselor”, spune Adrian Bodomoiu, Director General in cadrul Wizrom Software.
Iata mai jos cele mai importante tendinte din domeniul dezvoltarii software in 2022 pe care, in opinia specialistilor de la Wizrom, oamenii de afaceri ar trebui sa le ia in calcul:
 
1. Cresterea rapida a sectorului IT
Fiecare companie va deveni, incetul cu incetul, un business software. Pe masura ce transformarea digitala se accelereaza, software-ul va schimba in mod dramatic ce fac companiile, cum fac si ce tip de servicii furnizeaza clientilor. Drept rezultat, dezvoltarea software devine un catalizator pentru multe organizatii, daca nu chiar un imperativ strategic.
Companiile „born tech”, adica cele care includ tehnologia drept componenta centrala a identitatii lor, au cunoscut cea mai mare crestere in ultima vreme. In 2022, e de asteptat ca industria software la nivel mondial sa atinga o cifra de afaceri de 536,24 miliarde de dolari.
In Romania, potrivit recentului raport al Asocatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii (ANIS), sectorul IT a generat o productie economica de 12,8 miliarde de euro in 2022, atingand pentru prima oara o pondere de 4% din PIB. Este de asteptat catrend-ul de dezvoltare rapida sa continue si in acest an.
 
2. Cererea pentru externalizarea serviciilor software
Multe companii constata deja ca le lipsesc resursele necesare pentru a tine pasul cu nevoile industriei, mereu in schimbare. Din cauza dificultatilor de a gasi specialisti IT talentati pe piata locala, companiile apeleaza la companii de dezvoltare de software personalizat din alte tari pentru a gasi specialistii potriviti.
Intr-un context mai larg, care vizeaza toate tipurile de companii din Europa de Est, Wizrom prognozeaza o adevarata criza cauzata de lipsa fortei de munca calificata. „In contextul dat, devine foarte importanta utilizarea de solutii de gestionare si planificare a resurselor umane existente . In acest mod, absenta de pe piata a personalului poate fi compensata prin optimizarea si managementul judicios al echipelor existente in companii. Un exemplu sunt organizatiile care au angajati care lucreaza in ture”, adauga reprezentantul companiei.
Potrivit unui raport recent ANIS, industria de software si IT a ajuns anul trecut in Top 5 angajatori din Romania. 7 din 10 salariati din sectorul IT si Telecomunicatii lucreaza in industria de software si IT , respectiv un total de 130.000 -135.000 de angajati. Mai mult, subliniaza acelasi raport, in fiecare an efectivul de salariati din domeniu se mareste cu echivalentul populatiei unui oras mic din Romania (peste 9.000 de persoane). Iar un alt raport, al Hipo.ro, prognozeaza ca domeniul Software IT va recruta cei mai multi angajati in 2022, in Romania.
 
3. O noua era in zona de cloud computing
Cloud computing-ul este o alta componenta de mare succes in ultima vreme, fiind utilizata de multe companii sau institutii ale statului in tari mai dezvoltate. Ne putem astepta la o uriasa tranzitie catre tehnologia cloud in nenumarate industrii, business-uri sau organizatii din intreaga lume. Multe companii prefera sa lucreze cu aplicatii si sisteme in cloud datorita stocarii si mentenantei mai facile, dar si pentru ca usureaza mult munca de la distanta. Potrivit companiei de consultanta Statista, se estimeaza ca piata de cloud computing va depasi cifra de 482 de miliarde de dolari anul viitor, la nivel global.
 
4. Boom pe piata de dezvoltare software pentru comertul electronic
In vreme ce majoritatea companiilor se confruntau cu situatii economice dificile in 2021, piata de comert electronic a ajuns la apogeu datorita pandemiei COVID-19. Multe companii s-au orientat catre comertul cu amanuntul si serviciile de livrare online, deoarece era singura posibilitate de a face cumparaturi in perioadele de lockdown.
Comertul electronic va continua sa se dezvolte si va creste, potrivit Statista, cu pana la 22 la suta pana in 2023. Aplicatiile de comert electronic au cunoscut deja o mare imbunatatire si un impuls semnificativ pentru automatizarea proceselor de business in timpul pandemiei. Companiile vor continua sa implementeze solutii digitale de comert electronic, pentru a deveni mai atractive pentru clienti.
 
5. Mai multe solutii bazate pe Internet of Things (IoT)
O data cu proliferarea dispozitivelor inteligente, totul va ajunge sa devina parte a IoT. Oportunitatile oferite de IoT pentru companii sunt semnificative: echipamente predictive si mentenanta a instalatiilor, tracking in timp real al vehiculelor, monitorizarea pacientilor, securizarea mai eficienta a proprietatilor, consumul inteligent de energie si multe altele.
Aceasta tehnologie este reprezentata cel mai bine in industrii precum serviciile de sanatate, logistica, sectorul public, ospitalitate, productie etc. Interesul pentru aceste tehnologii nu da semne de diminuare, acesta fiind unul dintre cele mai vizibile trend-uri pe piata tehnologiilor de software.
 
6. Noi strategii in securitatea cibernetica
Pe masura ce tot mai multe procese depind de tehnologie, riscul vulnerabilitatii creste. Companiile vor trebui sa ia foarte in serios securitatea cibernetica, deoarece, potrivit estimarilor, costul atacurilor va creste dramatic in urmatorii ani. Atacatorii cibernetici opereaza cu technici din ce in ce mai sofisticate, iar masurile traditionale nu mai sunt suficiente pentru a apara companiile de atacurile ransomware. Drept urmare, e nevoie de noi strategii si investitii serioase pentru a moderniza sistemele si pentru a anticipa acest pericol.
„Anul viitor este foarte posibil ca o parte dintre companii sa resimta efectele atacurilor cibernetice, cauzate de lipsa unor masuri de securitate stricte si bine implementate, in special cand discutam despre organizatiile unde mare parte dintre angajati lucreaza de acasa. Protocoalele stricte si furnizorii de software scrupulosi, care ofera servicii si produse impenetrabile vor fi cheia in lupta cu aceste provocari. De exemplu, solutiile Wizrom sunt adaptate modelului work from home sau hibrid, fiind securizate si utilizand tehnologii de ultima ora”, mai spune Adrian Bodomoiu.
 
7. Crestere continua in domeniul Inteligentei Artificiale (AI)
AI este o alta tehnologie care a fost adoptata masiv si a inregistrat o crestere rapida in ultimul deceniu. AI va continua sa capete mai multa finantare si inovare in 2022, dar si in anii urmatori. Marele deziderat in domeniu este crearea asa numitei „General Intelligence„, in care AI poate fi la fel de inteligent (sau mai inteligent) decat oamenii. Suntem inca departe de a atinge „inteligenta generala”, iar AI va fi utilizata mai mult in “„Narrow Artificial Intelligence”, prin care agentii AI vor asista oamenii intr-un anumit domeniu (nisat). In 2022, vom vedea mai mult Narrow AI in zone de utilizare non-critice (de exemplu, call center, IT), unde agentii AI vor asista oamenii folosind Narrow Artificial Intelligence.
„In cadrul Wizrom, suntem permanent la curent cu toate aceste tendinte, pentru a ne adapta la nevoile clientilor, dar si pentru a le anticipa, astfel incat sa venim cat mai rapid cu solutii aplicate. Prin utilizarea unor programe ce automatizeaza majoritatea proceselor din HR si contabilitate, clientii nostri pot castiga timp pretios si se pot concentra mai bine pe activitatea lor de business primara. Aceste solutii pot compensa partial si neajunsurile legate de gasirea fortei de munca calificate, un fenomen cu care zona noastra se va confrunta in urmatorii ani”, concluzioneaza Adrian Bodomoiu, de la Wizrom Software.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter