RO EN
Košík je prázdný

SOFTONE Romania si-a propus dublarea numarului de clienti, pana in 2025

Grupul SoftOne, lider in industria business software, are ca obiectiv stabilit pentru intervalul 2022-2023 o crestere a cifrei de afaceri si a numarului de clienti cu 30%, prin introducerea unor noi aplicatii in portofoliu, pentru a acoperi in totalitate nevoile de digitalizare ale companiilor, de la aplicatii de HRMS, solutii de automatizare a achizitiilor si pana la integrarea unor aplicatii avansate de Sales Force Automation. De asemenea, pentru a sustine aceasta crestere, compania va dezvolta exponential SoftOne Training Academy, un proiect de pregatire profesionala pe care l-a lansat anul acesta, fiind si singurul existent in industria ERP din Romania.
SoftOne Romania inregistreaza, in medie, o crestere anuala de 20% a numarului de clienti si, respectiv, de 35% a clientilor in Cloud. In prezent, aproximativ 600 de companii utilizeaza solutiile SoftOne, insumand peste 1.000 de licente achizitionate pentru diverse aplicatii din portofoliu. Impulsionata de acesti indicatori, dar si de extinderea si imbunatatirea solutiilor SoftOne, pana in anul 2025 conducerea companiei tinteste o crestere de 100% a numarului de clienti.
Interviu cu Alexandra Lucescu, director general SoftOne Romania, manager cu o experienta profesionala de 13 ani in comunicare, marketing si vanzari si 6 ani in industria IT.
 
- Care sunt principalele tendinte pe piata locala de software pentru business, in general, si pentru constructii, in special?
- Piata din Romania inca nu a ajuns la maturitate, din punct de vedere al digitalizarii. Conform studiului DESI desfasurat la nivelul Uniunii Europene in anul 2021, ne situam pe locul 25 in topul tarilor membre in ceea ce priveste integrarea tehnologiei si a digitalizarii proceselor de business. Cu toate acestea, vedem cateva schimbari care influenteaza procesul de transformare digitala a companiilor de constructii. Actiunile de digitalizare initiate de catre statul roman incepand cu acest an demonstreaza companiilor din toate industriile, inclusiv celor de constructii, ca necesitatea implementarii unor solutii software avansate este mai mare ca niciodata, iar digitalizarea este inevitabila. Experimentam, asadar, o crestere a cererii pentru solutiile business software Cloud ERP atat la nivelul pietei, cat si in cadrul companiei noastre. Prin prisma beneficiilor pe care le ofera, precum implementare rapida, accesibilitate crescuta, scalabilitate si investitii initiale mai mici, solutiile ERP in Cloud devin extrem de populare, iar previziunile arata ca acestea vor domina piata pana in anul 2023, in detrimentul versiunilor On-Premise.
Totodata, pe masura ce mediul de business se confrunta cu tot mai multa incertitudine, accesul la informatii in timp real si mobilitatea afacerilor sustinuta de dispozitive de tip IoT (Internet of Things) au devenit un standard, iar automatizarea inteligenta a operatiunilor, dezvoltarea unor tehnologii avansate de analiza predictiva, precum si prelucrarea datelor prin intermediul AI si a functionalitatilor de business intelligence sunt printre trendurile de digitalizare care se remarca in mod deosebit.
 
- Ce motiveaza companiile de constructii sa investeasca in solutii digitale?
- Industria de constructii de pe piata locala este extrem de competitiva, iar acest lucru a crescut, de-a lungul timpului, presiunea asupra dezvoltatorilor ca proiectele sa fie livrate la timp, iar resursele sa fie optimizate cat mai eficient. In plus, odata cu cele mai recente evenimente geopolitice, incertitudinea in industrie a atins cote maxime si companiile din constructii trebuie sa faca acum fata unor provocari precum lipsa fortei de munca, ori lipsa materialelor de constructii. Toti acesti factori au determinat organizatiile sa se orienteze catre solutii digitale pentru a-si gestiona mai eficient resursele, a reduce riscurile si pentru a monitoriza cat mai bine performanta echipelor de constructii, dar si pentru a tine pasul cu noile reglementari fiscale.
 
 
- Care sunt cele mai noi solutii si versiuni lansate pe piata si ce pregatiti pentru viitor?
- Anul acesta am lansat Soft1 Series 6, continuand traditia companiei de a dezvolta solutii si servicii inovatoare. Noua platforma software are o interfata de utilizare mai rapida si mai intuitiva, functionalitati imbunatatite, dar si noi module, aplicatii si servicii in Cloud, precum Power BI si Business Robotics (automatizari inteligente ale proceselor de business). Prin intermediul acestui upgrade al aplicatiei, am dorit sa facem procesul de transformare digitala a companiilor mai simplu ca niciodata, astfel incat solutiile noastre sa poata fi implementate pas cu pas, iar organizatiile sa obtina valoare adaugata din primul moment. Soft1 Series 6 incorporeaza tehnologii inteligente de ultima generatie pentru automatizarea proceselor, optimizarea operatiunilor devenind mai usoara pentru orice utilizator, dar si instrumente BI de ultima generatie, ce ofera companiilor posibilitatea sa interpreteze si sa vizualizeze datele de business intr-un format simplu, usor de inteles, pentru a lua decizii informate, in orice moment. De asemenea, ne-am concentrat si asupra dezvoltarii noilor module devenite obligatorii incepand cu anul 2022, SAF-T, e-Factura si e-Transport, pentru a ne sustine clientii in totalitate in procesul de conformare fiscala. In viitorul apropiat, dorim intregirea portofoliului nostru de solutii business software prin dezvoltarea si integrarea unor aplicatii complementare de SFA, de retail, B2B si Fintech, astfel incat sa punem la dispozitia clientilor nostri toate aplicatiile de care au nevoie in procesul de transformare digitala.
 
- Cum evolueaza afacerile SoftOne pe piata din Romania si ce v-ati propus pentru 2022-2023?
- Obiectivul nostru pentru perioada 2022-2023 este sa crestem cifra de afaceri a companiei si numarul de clienti cu 30%. Dorim sa realizam acest lucru prin introducerea unor noi aplicatii in portofoliul SoftOne, astfel incat sa reusim sa acoperim in totalitate nevoile de digitalizare ale companiilor. Incepand cu aplicatii de HRMS, solutii de automatizare a achizitiilor si pana la integrarea unor aplicatii avansate de Sales Force Automation, scopul nostru este sa le oferim clientilor solutii complete si integrate, care sa le sustina toate operatiunile de business. De asemenea, pentru a sustine aceasta crestere, vrem sa dezvoltam exponential SoftOne Training Academy, un proiect de pregatire profesionala pe care l-am lansat anul acesta, fiind si singurul existent in industria ERP din Romania, prin care dorim sa pregatim forta de munca locala pentru a se angaja in ecosistemul SoftOne.
 
- Cu ce dificultati va confruntati in activitatea curenta si ce oportunitati intrevedeti in noul context general?
- Intreg mediul de business se afla intr-o perioada de recuperare dupa pandemia Covid-19, insa anul acesta ne-am confruntat si cu provocarile determinate de criza energetica, razboiul din Ucraina si modificarile fiscale adoptate de Guvern. Desi, in perioada pandemiei, industria noastra nu a fost afectata in aceeasi masura ca alte ramuri economice, criza Covid-19 chiar impulsionand cererea pentru aplicatiile noastre, in prezent ne confruntam cu reticenta companiilor de a mai investi in solutii business software pe fondul incertitudinilor politico-fiscale. In acelasi timp, exista, in continuare, o nevoie de educare a pietei, pentru a determina organizatiile sa inteleaga cu adevarat care sunt beneficiile digitalizarii si cum trebuie abordat intregul proces de adoptie a noilor tehnologii.
Cu toate acestea, au existat si noi oportunitati, impulsionate mai ales de initiativele de digitalizare demarate de catre stat. Devine din ce in ce mai evident ca organizatiilor care nu au implementat deja solutii ERP le va fi extrem de dificil sa isi desfasoare activitatea in acelasi mod ca pana acum, iar companiile care utilizeaza versiuni mai vechi ale sistemelor ERP vor trebui sa se concentreze catre actualizarea acestora. Acest lucru creeaza un context favorabil de dezvoltare pentru furnizorii de solutii business software, ei devenind in prezent indispensabili pentru mediul de afaceri. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter