RO EN
Košík je prázdný

OVES: Razboiul din Ucraina creste deficitul de programatori in regiune la 40%

Razboiul din Ucraina determina o reasezare fortata in piata IT din regiune. Developerii rezidenti in tara vecina nu mai pot lucra din varii motive, fie ca sunt pe front, fie ca nu au acces la internet, fie ca unele companii inchid proiectele cu echipele din Ucraina pentru ca acestea au un risc foarte mare sa nu fie livrate la timp, punand astfel presiune mai mare pe resursele deja existente in Romania.
„Tinand cont de faptul ca exista deja o lipsa de programatori de 15 - 20% la nivelul regiunii noastre, conflictul din Ucraina duce acest deficit spre 40%, fara sa punem la socoteala Rusia. Daca, pana acum, era o cerere mare de developeri, acum aceasta va fi si mai mare, iar developerii disponibili vor deveni o resursa foarte cautata”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, mentionand ca se asteapta la o crestere de circa 10% - 20% pentru costurile acestor resurse.
In ultimele saptamani, companiile de IT din regiune, inclusiv din Romania, au primit un aflux de solicitari din partea developerilor (angajati, freelanceri si firme de dezvoltare IT) din Ucraina, fie pentru a fi implicati in proiecte noi, fie pentru sprijin in relocare, pentru a putea livra serviciile la care s-au angajat.
Totodata, si companii, in mare parte din SUA si Europa, care lucreaza cu echipe din Ucraina, sunt in cautare de resurse in regiune: atat pentru proiectele aflate in desfasurare, pentru a le continua si pentru a diminua intarzierile de livrare, cat si pentru proiecte noi, ce au deja bugetul aprobat, dar care nu pot fi demarate pentru ca nu are cine sa le lucreze. Context in care, tot mai multe dintre aceste companii se orienteaza acum catre programatorii din Romania.
„Companiile cu care lucrau acesti developeri, in special din SUA, ne cer ajutor tot mai des in ultima perioada. Si de cealalta parte au crescut solicitarile. Programatorii ne propun chiar sa preluam anumiti clienti pentru care nu mai pot lucra, cu rugamintea de a-i integra in echipa care va duce proiectul la bun sfarsit. In cele din urma, clientul este multumit ca o parte din echipa cunoaste proiectul (echipa din Ucraina), iar echipa din Romania ofera stabilitate si garantia livrarii proiectului”, mai spune Mihai Filip.
In acelasi timp, Guvernul Romaniei a aprobat o serie de derogari de la legislatia imigratiei, pentru a permite cetatenilor ucraineni sa lucreze in Romania fara a fi nevoie sa obtina un permis de munca si o viza de lunga sedere. Potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 20, adoptata pe 8 martie 2022, toti cetatenii ucraineni care vor semna un contract individual de munca cu o firma romaneasca isi pot prelungi sederea in Romania, obtinand un permis de sedere in scop de munca, direct din Romania, fara a fi necesar sa paraseasca tara.
Astfel, in contextul unui aflux mare de oameni care intra in Romania, dar si al unei piete a muncii tot mai globalizata, masurile de sprijin adoptate prin OUG 20/2022 ofera posibilitatea ucrainenilor care intra in tara sa se intretina financiar, daca vor alege sa ramana in Romania, alaturandu-se, astfel mai multor initiative care ajuta in acest sens.
In aceasta directie, de sprijin, pentru cei afectati, se inscrie si initiativa OVES Enterprise de a oferi:
- pentru developerii si freelancerii ucraineni, oportunitati de lucru cu partenerii de business ai companiei si un venit stabil pentru 1, 2 ani, alaturi de alte beneficii precum cazare asigurata;
- pentru companiile care au pierdut contactul cu colaboratori lor, din cauza evenimentelor recente - acces la o serie de dezvoltatori independenti din regiune care i-ar putea ajuta la finalizarea proiectelor.
„Este un moment foarte dificil pentru colegii nostri din Ucraina, carora, la acest moment, le putem facilita tranzitia spre o viata stabila in Romania, alaturi de familia lor, asumandu-ne sa ii avem in echipa si sa le oferim un venit recurent pentru cel putin 1, 2 ani. In acelasi timp, toate resursele si infrastructura OVES, de la sales, product owner, delivery manager, le putem pune la dispozitie celor interesati sa ajunga la clientul final, carora le facilitam accesul la proiecte noi.”, mai spune Mihai Filip, mentionand ca in aceasta perioada isi doreste integrarea rapida a unei echipe de 20 de programatori pentru a raspunde solicitarilor companiilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter