RO EN
Košík je prázdný

IBM: Companiile ce utilizeaza tehnologii AI generative vor avea avantaj competitive

Trei sferturi dintre companii (75%) considera ca organizatia cu cea mai avansata inteligenta artificiala generativa va avea un avantaj competitiv, insa, ca in cazul oricarei tehnologii in dezvoltare rapida, afacerile se dovedesc a fi nepregatite si nesigure asupra modului in care o pot utiliza, releva datele studiului anual IBM, CEO decision-making in the age of AI, Act with intention.
"Suntem la inceputul unei calatorii pentru a intelege puterea, amploarea si capacitatile inteligentei artificiale generative. In mod natural, evolutiile recente in domeniul IA i-au inspirat pe liderii de business sa-si reevalueze potentialul Tech si modul in care ii poate ajuta sa stimuleze cresterea afacerii. Companiile trebuie sa actioneze - si rapid, data fiind viteza cu care IA generativa ar putea fi adoptata - pentru a accelera transformarea digitala", a declarat Cerasela Baiculescu, Country Leader IBM Romania si Moldova, la o dezbatere despre viitorul afacerilor cu IA.
Studiul arata ca principalele obstacole pentru adoptarea inteligentei artificiale generative sunt urmatoarele: linia de date, securitatea datelor, reglementarea si conformitatea. Executivii evalueaza riscurile sau obstacolele potentiale ale tehnologiei, cum ar fi bias-ul, etica si securitatea.
Astfel, peste jumatate (57%) dintre companiile participante la studiu sunt ingrijorate de securitatea datelor, iar 48% se tem de bias sau de acuratetea datelor. Cu toate acestea, precum in cazul oricarei tehnologii in dezvoltare rapida, afacerile sunt nepregatite si nesigure cu privire la modul in care pot utiliza inteligenta artificiala.
Exista si o discrepanta intre liderii companiilor si echipele lor in ceea ce priveste pregatirea in IA. Jumatate (50%) dintre companii declara ca integreaza deja IA generativa in produse si servicii, iar 43% spun ca o folosesc pentru decizii strategice. Cu toate acestea, doar 29% dintre echipele executive sunt de acord ca au expertiza interna necesara pentru a adopta IA generativa.
"Statisticile crescute referitoare la adoptarea inteligentei artificiale reflecta cu adevarat realitatea. In ultimii doi ani, interesul pentru IA a crescut exponential. Ne aflam in pragul unei revolutii. Sunt convins ca viitorul va apartine in mare masura acestei tehnologii si va face parte din vietile fiecaruia dintre noi", a spus Adrian Nastase, Country Leader, presedintele Consiliului de Administratie al ASEE Solutions Romania.
Companiile afirma ca productivitatea - si tehnologia care o va sustine - este o prioritate conform unui sondaj McKinsey. Adoptarea globala a inteligentei artificiale in intreprinderile mari s-a dublat din 2017 pana in prezent. Impactul IA se simte deja in diverse industrii, precum si la locurile de munca, pe plan global.
"IA transforma modul in care se desfasoara activitatile in departamentele de resurse umane, IT, achizitii, finante, servicii pentru clienti si altele. Consolidam lanturile noastre de aprovizionare, protejam datele importante ale intreprinderii impotriva atacatorilor cibernetici si contribuim la oferirea unor experiente mai bune pentru clienti in diferite industrii. IA este un instrument puternic pentru automatizarea proceselor de afaceri si a sarcinilor de rutina, precum si pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate", a continuat Cerasela Baiculescu.
La randul sau, Adrian Nastase a sustinut ca etica este un aspect foarte important pe care trebuie sa-l avem in vedere cand vorbim despre IA.
"Ma refer la modul in care folosim aceasta tehnologie pentru a ne avantaja, pentru a ne atinge obiectivele si pentru a oferi businessului o multime de beneficii. Investigam intern pentru a gasi mijloace care sa imbunatateasca productivitatea cu ajutorul inteligentei artificiale. De asemenea, cred ca adaptabilitatea la noile tehnologii este cheia succesului pe viitor", a adaugat el.
Potrivit studiului, liderii din intreaga lume sustin ca productivitatea, evolutia tehnologica si experienta clientului sunt principalele lor prioritati pentru urmatorii trei ani.
"Pe masura ce productivitatea urca in topul agendei lor, companiile se indreapta spre inteligenta artificiala pentru a deveni mai eficiente. In acest mod, ii ajuta pe angajati sa lucreze mai inteligent si cu mai putin efort", considera Baiculescu.
Nevoia de a adopta IA generativa ca instrument de afaceri si luare a deciziilor este un moment important - un moment in care companiile trebuie sa-si stabileasca planurile clar si sa fie pregatite pentru utilizarea IA.
Studiul mai arata ca mai putin de 1 din 3 companii au finalizat o evaluare a impactului potential al IA generative asupra fortei de munca. Mai mult decat atat, 2 din 3 lideri pot actiona fara o viziune clara despre modul in care sa-ti ajute angajatii sa se acomodeze cu modificarile aduse de IA. Cu toate acestea, odata ce tot mai multi adopta IA, tendinta pe termen lung este clara: doar 1 din 5 companii nu intentioneaza sa utilizeze IA.
Accesibilitatea este principalul factor care incurajeaza adoptarea sa, mai spune studiul. IBM este lider in furnizarea serviciilor de cloud hibrid pe plan global, de expertiza in inteligenta artificiala (IA), precum si de consultanta. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter