RO EN
Košík je prázdný

DOKA: “Digitalizarea este viitorul, iar noi investim in aceasta directie”

Planificarea si executia in constructii devin din ce in ce mai complexe. Desfasurarea activitatilor intr-un ritm rapid, dar fara pierderea productivitatii, sunt provocarile cu care se confrunta companiile de constructii in prezent. Pentru a face fata acestor provocari, industria constructiilor integreaza progresiv solutii cu un caracter digital, arata reprezentantii Doka, lider pe piata sistemelor de cofrare si echipamentelor de santier din Romania.
Compania a dezvoltat, astfel, o gama ampla de solutii digitale concepute sa abordeze cele mai des intalnite „puncte critice” ale industriei constructiilor in planificarea si implementarea unui proiect si sa faciliteze functionarea in mod mai eficace din punct de vedere economic.
"Digitalizarea este viitorul, iar noi, ca si companie, investim de multi ani in aceasta directie. Ne-am axat pe solutii digitale care vizeaza optimizarea proceselor de executie si contribuie la cresterea nivelului de productivitate pe santiere, cu accent pe optimizarea fluxurilor de lucru, o mai mare transparenta si calitate superioara a constructiei. Aceste solutii sunt practice, usor de utilizat si axate pe nevoile clientului, dezvoltate pentru rutina de zi cu zi, fara sa necesite o pregatire tehnica laborioasa", a declarat Adina Bucovici, director Doka Romania.
Conform Doka, in viitorul apropiat, constructiile virtuale vor deveni un standard. Conectivitatea si automatizarea in sectorul constructiilor vor continua sa creasca. Pentru Doka, aceasta inseamna ca, datorita VDC (Virtual Design and Construction)/ BIM (Building Information Modeling), solutiile de cofrare pot fi aliniate chiar mai precis in procesul de constructie si, astfel, pot spori semnificativ succesul unui proiect de constructie.
 
Aplicatii marca Doka, ce faciliteaza operatiunile pe santiere
Easy Formwork Planner este o aplicatie mobila care permite elaborarea facila a planurilor de cofrare, inclusiv vizualizari in format 3D si lista materialelor necesare, direct pe santier cu ajutorul unui smartphone, independent de capacitatile tehnice disponibile. In plus, aceasta aplicatie ofera o legatura directa cu magazinul online Doka. Easy Formwork Planner este conceputa special pentru proiecte de constructie de anvergura mica si medie, oferind un sprijin valoros in cazul modificarilor pe termen scurt.
Serviciul inovator Concremote este deja un indispensabil pe numeroase santiere. Aplicatia determina rezistenta betonului in amplasament in timp real printr-un sistem unic de masurare si decizie digitala. Serviciul determina cel mai rapid moment posibil pentru decofrare, sprijinind planificarea pe termen scurt in termeni de personal, echipamente si etape de lucru ulterioare, economisind timp si costuri pe santier. Cu ajutorul Concremote se pot compara diferite amestecuri de beton, astfel se poate alege cea mai economica varianta pentru proiect.
Cu aplicatia Doka AR-VR, clientii pot experimenta solutiile de cofrare Doka in realitatea augmentata si virtuala. Aplicatia permite vizualizarea solutiile de cofrare Doka proiectare 3D, in marime naturala in realitatea virtuala. O vedere suplimentara 3D a modelelor, precum si cititorul de coduri QR, reprezinta caracteristici suplimentare ale aplicatiei. Modelele 3D individuale ofera, de asemenea, optiunea ascunderii si afisarii componentelor, sau apelarea unei secvente animate a constructiei.
Aplicatia Doka Tools reprezinta un instrument digital de calcul foarte util care ii ajuta pe operatorii in constructii sa planifice cofrajele pentru pereti si plansee: in doar cateva secunde se pot optimiza componentele pentru sistemul Dokaflex, stabili viteza maxima de ridicare sau presiunea maxima a betonului proaspat in cadrul procesului de betonare. Metodele consumatoare de timp, care necesita mult efort, pentru a calcula cantitatile optime de echipamente apartin trecutului de acum.
DokaXact este primul sistem wireless interactiv, bazat pe senzori, pentru pozitionarea precisa a elementelor de cofraj, ajutand echipele in santier sa construiasca rapid, usor si cu o inalta precizie, cladiri inalte cu nuclee de beton. Instrumentul digital este potrivit pentru elemente structurale verticale in proiecte de infrastructura si energie. DokaXact este un asistent digital de amplasare, pentru fazele de cofrare, armare si turnare a betonului. Monitorizarea in timp real a intregului cofraj de perete, precum si raportarea detaliata si optiunile de analiza sunt, de asemenea, elemente cheie pentru o productivitate mai mare in santier si o calitate ridicata a executiei.
Doka Manuals (Manuale Doka), o aplicatie atractiva care cuprinde instructiuni de asamblare si informatii tehnice de baza despre sistemele de cofraj Doka. Documentele sunt disponibile si offline (Android si iOS) si cu functia de partajare, continutul este usor de distribuit clientilor si colegilor.
Planificarea este acum mult mai usoara cu Doka Formwork Design Software. Doka ofera un pachet complet pentru proiectarea optima a cofrajelor pe santier: DokaCAD 9 pentru Revit, Tipos 9 si DokaCAD 9 pentru AutoCAD.
 
Portal dedicat pentru servicii de asistenta pentru echipamentele de cofrare
Portalul myDoka ofera clientilor servicii premium de asistenta pentru gestionarea eficienta a echipamentelor de cofrare. De pe PC, tableta sau smartphone, clientii isi pot accesa foarte usor informatii despre proiectele lor, indiferent de moment. Portalul myDoka ofera acces rapid la stocul real din santiere sau avize, clientii pot face retur de materiale sau transfer de materiale intre santierele lor.
"Cu propriul sau magazin online, Doka este capabila sa valorifice potentialul oferit de digitalizare in comertul electronic. Clientii au acces la sisteme, componente si accesorii de cofrare, in orice moment. In plus, in lunile martie si aprilie, clientii pot beneficia de promotii speciale cu ocazia aniversarii unui an de existenta a Doka Online Shop in Romania", mai arata reprezentantii Doka.
***
Cu o traditie de peste 150 de ani, Doka este unul din liderii mondiali in domeniul dezvoltarii, productiei, vanzarii si inchirierii de sisteme de cofrare pentru toate sectoarele din industria constructiilor. Cu peste 160 de locatii in peste 70 de tari, Doka beneficiaza de o retea eficienta si asigura suport tehnic firmelor de constructii pentru echipamentele de cofrare. Doka este membru al grupului Umdasch si este prezenta in Romania de 22 de ani.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter