RO EN
Košík je prázdný

COLLIERS: Circa 100.000 mp de spatii de retail vor fi livrate pana la finalul acestui an

Piata de retail a inregistrat livrari limitate in primul semestru din 2022, fiind finalizate doar doua proiecte care totalizeaza aproximativ 27.000 de metri patrati, potrivit raportului de piata Colliers pentru primul semestru din 2022. Analizand structura consumului, consultantii Colliers puncteaza ca vanzarile de imbracaminte si incaltaminte au accelerat in prima jumatate a acestui an, iar achizitiile de diverse produse electronice si electrocasnice au avut o evolutie buna. Pe de alta parte, categoria articolelor pentru renovarea, modernizarea sau amenajarea locuintei s-a stabilizat in ultimele trimestre, fiind influentata de faptul ca piata rezidentiala a atins un nou maxim de vanzari. Si comertul electronic a bifat, de asemenea, un varf, fiind in prezent doar usor sub nivelul din 2021. In ansamblu, chiar daca vanzarile retailerilor de produse nealimentare pentru unele segmente ar putea stagna sau trece pe o panta descendenta in a doua jumatate a anului, profitabilitatea retailerilor din Romania este una dintre cele mai bune din Uniunea Europeana.
Singurele inaugurari din prima jumatate a anului au fost extinderea proiectului Colosseum Mall (16.500 de metri patrati) din nord-vestul Bucurestiului si finalizarea noului Funshop Park Timisoara (10.800 de metri patrati), un parc de retail detinut de dezvoltatorul polonez Scallier, nume relativ nou pe piata locala. A doua jumatate din 2022 se anunta insa mai activa, cu aproximativ 120.000 de metri patrati de noi proiecte de retail finalizate. Totusi, consultantii Colliers nu exclud posibilitatea ca unele dintre aceste proiecte sa fie amanate pana in prima parte a lui 2023, mai ales daca dezvoltatorii intampina anumite provocari in procesul de constructie sau de inchiriere.
„In ceea ce priveste cererea, este important de remarcat faptul ca in centrul redresarii economice din Romania in perioada post-pandemica a fost consumul robust, si, din fericire, vedem in continuare rezultate bune. Acest climat este rezultatul pietei foarte dinamice a fortei de munca, unde numarul total de angajati din economie este deja peste nivelul de dinaintea pandemiei inca de la inceputul lui 2022. Totusi, desi este imbucurator ca salariile au accelerat in termeni nominali, in termeni reali, acestea se situeaza usor sub rata inflatiei de ceva timp. Iar daca activitatea economica va incetini din cauza evolutiilor din alte tari, acest lucru va duce, la randul sau, la o crestere mai lenta a salariilor, chiar daca dinamica preturilor ramane ridicata. De asemenea, vanzarile de produse nealimentare ar putea sa se stabilizeze in a doua jumatate a anului, dar scenariul nostru de baza pentru economia Romaniei nu presupune o cadere brusca", subliniaza Simina Niculita, Partner & Head of Retail Agency la Colliers.
Randamentele mari pe care le ofera piata locala comerciantilor, plus redresarea rapida din ultimele luni a vanzarilor de produse nealimentare, una dintre cele mai rapide din UE, au repus Romania pe harta retailerilor. Dupa o perioada de doi ani de liniste in contextul pandemiei, anul 2022 a fost marcat de o serie de noi intrari pe piata romaneasca, cu o diversitate de branduri care, fie si-au deschis primul magazin in prima jumatate a anului, fie au anuntat deschideri noi in viitorul apropiat, branduri printre care se numara si Primark, Bath & Body Works, Foot Locker sau TEDi.
Gradul de neocupare din centrele comerciale ramane relativ scazut in majoritatea cazurilor, la nivelul unei singure cifre, iar marile centre comerciale dominante au acum putine spatii disponibile. In ceea ce priveste chiriile, desi nivelul de baza a ramas neschimbat, iar proprietarii au fost nevoiti sa acorde unele reduceri, in special in 2020, dar si in 2021, situatia a revenit treptat la normal. Cu toate acestea, chiriile procentuale anuale calculate in raport cu nivelul de vanzari ale retailerilor, raman inca usor sub nivelurile inregistrate inainte de pandemie, cu pana la 5% sub acel nivel, in medie.
In prezent, Romania are un stoc total de retail modern de aproximativ 4 milioane de metri patrati, din care peste 2,7 milioane de metri patrati mall-uri, iar restul in principal parcuri de retail. Peste 60% din suprafata totala de retail modern este concentrata in primele 10 cele mai mari orase (peste 200.000 de locuitori), desi ne asteptam ca decalajul sa se reduca odata cu livrarea proiectelor anuntate pentru urmatorii 2 ani, majoritatea fiind parcuri de retail in orase mici si mijlocii.
„Momentan sunt peste 100.000 de metri patrati de noi proiecte de retail care vor fi livrate in a doua jumatate a anului, insa pe termen mediu incep sa prinda contur si proiecte mai mari. Totusi, chiar si cu aceste noi livrari de proiecte de retail care ar putea incepe sa depaseasca 200.000 de metri patrati pe an, Romania, cu cei peste 4 milioane de metri patrati de centre comerciale si parcuri de retail, ramane o piata cu o oferta subdimensionata. Si asta in comparatie cu tarile din Europa Centrala si de Est, mult in urma tarilor din Europa de Vest. Pentru un nivel de consum similar cu cel din Cehia si Polonia, stocul modern de retail pe cap de locuitor din Romania este de doua ori mai mic decat cel din Cehia si cu peste 40% mai mic decat cel din Polonia", explica Simina Niculita.
Dat fiind ca pe piata noastra este inca prezent un numar relativ limitat de branduri fata de celelalte tari din regiune, acest context intern asigura inca o concurenta limitata intre retaileri si poate fi o explicatie de ce Romania ofera unele dintre cele mai mari medii de vanzari din Uniunea Europeana. Prin urmare, consultantii Colliers se asteapta ca piata din Romania sa ramana in continuare atractiva si sa vedem noi branduri intrand pe piata in urmatorii ani.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter