RO EN
Košík je prázdný

BITTNET vrea sa preia 35% din Servodata, un integrator de solutii IT&C din Cehia

Bittnet, grup de companii de IT listat pe Piata Principala a Bursei de Valori Bucuresti, anunta prima sa tranzactie transfrontaliera - achizitionarea a 35% din actiunile Servodata a.s., integrator de solutii IT&C din Cehia, membru in cadrul grupului Moore Cehia.
„Suntem incantati ca ne tinem de promisiunea facuta anul trecut actionarilor nostri cu privire la extinderea activitatii Bittnet Group in regiunea de Sud-Est a Europei. Anuntul nostru de astazi, achizitionarea a 35% din actiunile Servodata Group - o companie de IT cu o istorie de 30 de ani si care activeaza pe doua piete importante - Cehia si Slovacia, marcheaza o noua etapa in dezvoltarea noastra. Impartasim aceeasi viziune cu Moore Cehia in privinta potentialului din regiune si intentionam sa acceleram cresterea Servodata. Vom lucra impreuna pentru a constitui un grup IT relevant la nivel regional, capabil sa raspunda cererii tot mai ridicate pentru serviciile IT in Europa de Sud-Est,” a declarat Mihai Logofatu, cofondator Bittnet Group.
Valoarea tranzactiei este de 1,4 milioane euro, iar suma va fi platita actualului detinator al Servodata, Moore Cehia, in actiuni BNET care vor fi emise printr-o noua operatiune de majorare de capital. Mai mult, Bittnet Group va finanta Servodata cu suma de 2 milioane euro sub forma de imprumut in vederea dezvoltarii de produse comune si extinderea la nivel geografic in urmatorii trei ani. In urma tranzactiei, Bittnet Group va detine 35% din Servodata, iar Moore Cehia va detine 65% din actiunile companiei.
„Grupul nostru ii ureaza bun-venit unui nou partener in structura sa. Consideram ca Bittnet Group este un jucator major in domeniul IT&C, cu o viziune puternica in privinta expansiunii la nivel european, iar acest lucru ne aduce impreuna. Credem ca prin unirea fortelor celor doua entitati ale noastre vom accelera activitatile planificate in domenii precum securitatea cibernetica, prelucrarea robotica a datelor si conectivitatea inteligentei artificiale, reusind in acelasi timp sa ne extindem prezenta geografica,” a declarat Petr Kymlička, coproprietar Moore Cehia.
Servodata a.s. este o societate pe actiuni cu sediul in Praga, Cehia. Compania detine trei filiale. Servodata Group opereaza pe piata ceha de peste trei decenii si este una dintre companiile de top in domeniul furnizarii de solutii IT pentru afaceri. De asemenea, Servodata este prezenta si pe piata din Slovacia din 1994.
Domeniul cheie de activitate al Servodata include proiectarea, implementarea si suportul infrastructurii tehnologice, consultanta IT si servicii de asistenta, inclusiv externalizarea la scara larga a serviciilor IT. In domeniul dezvoltarii, Servodata se concentreaza in principal pe implementarea solutiilor de business intelligence. Recent, organizatia a realizat investitii semnificative in domeniul securitatii cibernetice, ceea ce a contribuit la consolidarea pozitiei sale in Slovacia. Compania are 70 de designeri, arhitecti, dezvoltatori si consultanti. In 2020, Servodata a inregistrat venituri de aproximativ 10 milioane euro, cu 12% in plus fata de 2019 si un profit net de 0,4 milioane euro, in crestere cu 60% fata de anul precedent.
Ca urmare a tranzactiei, Bittnet si Moore Cehia au in vedere o crestere de la an la an de cel putin 20% a cifrei de afaceri. In consecinta, pentru 2021, Servodata Group estimeaza sa atinga 12 milioane euro cifra de afaceri si un profit net de 1,5 milioane euro.
Tranzactia este supusa finalizarii cu succes a procesului de due diligence, precum si votului favorabil in Adunarea Generala a Actionarilor a Bittnet Group programata sa aiba loc pe 27 aprilie 2021. In cazul finalizarii cu succes a investitiei, Consiliul de Administratie al Servodata va fi format din cinci membri, dintre care doua locuri vor apartine Bittnet Group.
Servodata Group face parte din grupul de consultanta, audit si tehnologie Moore Cehia, detinut de Petr Kymlička si Radovan Hauk. Activitatea Grupului include consultanta si audit, precum si servicii contabile, fiscale, juridice, de formare si educationale, tehnologice si ICT. In 2020, Moore Cehia a raportat o cifra de afaceri consolidata de aproximativ 20 milioane euro. Moore Cehia face parte din Moore Global, una dintre cele mai mari retele internationale de firme de audit si consultanta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter