RO EN
Košík je prázdný

BITTNET GROUP achizitioneaza 20% din compania ceha de training DataScript

Bittnet, un grup de companii IT listate pe piata principala a Bursei de Valori Bucuresti, anunta achizitionarea a 20% din actiunile unei companii de training in IT din Cehia, DataScript sro de la Moore Academy CZ sro. Aceasta este a doua tranzactie transfrontaliera pentru Bittnet Group, care, in martie 2021, a anuntat achizitionarea a 35% din actiunile Servodata Group, un integrator IT&C cu prezenta pe pietele din Cehia si Slovacia.
„Suntem incantati sa anuntam a doua achizitie transfrontaliera din acest an si, de asemenea, cea de-a doua tranzactie cu partenerii nostri Moore din Cehia. Divizia de training a avut intotdeauna o importanta strategica pentru noi, avand in vedere ca Bittnet a inceput ca o companie de training in IT. In contextul transformarii digitale in curs de desfasurare in intreaga lume, ne asteptam ca tot mai multe companii sa investeasca in educatie, precum si in reconversia angajatilor lor. Potrivit expertilor, aproximativ 40% din locurile de munca existente vor disparea pana in 2030 din cauza digitalizarii, in timp ce deficitul specialistilor in domeniul IT&C va continua sa se adanceasca la nivelul UE in urmatorii ani. Acest context favorabil, asociat cu marje de profit atractive care pot fi realizate in activitatea de training in IT, precum si colaborarea noastra de succes cu Moore Cehia au fost factorii determinanti ai acestei tranzactii. Suntem increzatori ca aceasta achizitie va aduce multe beneficii Bittnet Group si, cel mai important, actionarilor nostri,” a declarat Mihai Logofatu, cofondator Bittnet Group.
Valoarea tranzactiei este de 275.000 euro. Mai mult, Bittnet va investi suplimentar 500.000 euro sub forma de imprumut in urmatorii 3 ani, pe baza proiectelor specifice de dezvoltare ale DataScript. Conform acordului de investitii, incepand cu 2021, DataScript va distribui dividende anuale intr-o proportie maxima de 50% din profit. In 2020, DataScript a realizat o cifra de afaceri de aproximativ 1 milion de euro si EBITDA de 180.000 de euro.
DataScript are o experienta de 13 ani pe piata din Cehia si este unul dintre cele mai importante centre de training in IT din aceasta tara. Compania opereaza atat in segmentul de furnizare de servicii de training catre clienti corporativi, cat si catre persoane fizice, oferind cursuri in DevOps, RedHat si curriculum-ul Amazon Web Services.
Dupa finalizarea tranzactiei, Bittnet Training, care este lider pe piata de training in IT romaneasca si are in prezent cea mai mare echipa de formatori IT din Romania, se va implica in transferul de cunostinte cu DataScript. Portofoliul de servicii al companiei este complementar cu cel al Bittnet Training, astfel incat sinergii importante pot fi realizate la nivel transfrontalier de catre cele doua companii. Certificarile complementare ale centrului de training DataScript includ, printre altele: Red Hat Alliance Training Partner, Symantec Authorized Education Delivery Partner si Veritas Authorized Training Partner.
DataScript face parte din grupul de consultanta, audit si tehnologie Moore Cehia, detinut de Petr Kymlička si Radovan Hauk. Activitatea Grupul include consultanta si audit, precum si servicii contabile, fiscale, juridice, de formare si educationale, tehnologice si ICT. In 2020, Moore Cehia a raportat o cifra de afaceri consolidata de aproximativ 20 de milioane de euro. Moore Cehia face parte din Moore Global, una dintre cele mai mari retele internationale de audit si consultanta. Dupa finalizarea tranzactiei cu Bittnet Group, Moore va detine 80% din actiunile DataScript sro prin entitatea Moore Academy CZ sro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter