RO EN
Košík je prázdný

ROMANIA EFICIENTA: Toate cladirile ce vor fi autorizate din 2021 trebuie sa fie nZEB

Finalul de an aduce o schimbare majora in sectorul cladirilor noi private, fie acestea locuinte individuale, blocuri multifamiliale, cladiri de birouri sau alte tipuri de spatii. Astfel, in Romania, la fel ca in toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, cladirile pentru care receptia la terminarea lucrarilor se efectueaza in baza unei autorizatii de construire emise incepand cu 31 decembrie 2020 trebuie sa respecte standardul nZEB (nearly zero energy building), adica sa aiba un consum de energie aproape egal cu zero, asigurat in mare parte din surse regenerabile de energie, dar si printr-un grad ridicat de eficienta energetica.
Pentru cladirile publice, aceasta obligatie era deja valabila inca de la finalul lui 2018.
Desi nu exista o definitie unitara la nivel european, o cladire nZEB reprezinta o constructie cu performanta energetica foarte ridicata, care are o reducere substantiala a consumului de energie pentru servicii energetice, potrivit definitiei acceptate de piata din Romania si citate de Romania Eficienta, cel mai mare proiect privat de promovare a eficientei energetice, derulat de Energy Policy Group si sustinut de OMV Petrom.
"Simplu spus, fara sa ai nicio diminuare de confort termic, cantitatea de energie necesara a fi consumata in cladire este mai mica cu cel putin 60% fata de o cladire obisnuita, iar un procent important din consumul de energie trebuie sa provina din surse regenerabile (energie fotovoltaica sau eoliana), pompe de caldura sau agent termic din sistemul centralizat de incalzire, in perspectiva eficientizarii si decarbonarii acestuia", explica Radu Dudau, director al Energy Policy Group (EPG) si coordonator al proiectului Romania Eficienta.
In legislatia nationala, cladirea al carei consum de energie este aproape egal cu zero este acea "cladire cu o performanta energetica foarte ridicata, la care necesarul de energie pentru asigurarea performantei energetice este aproape egal cu zero sau este foarte scazut si este acoperit in proportie de minimum 30% cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsa la fata locului sau in apropiere, pe o raza de 30 de km fata de coordonatele GPS ale cladirii, incepand cu anul 2021".
Performanta energetica inseamna necesarul de energie pentru a raspunde nevoilor legate de utilizarea normala a cladirii - necesitati care includ, in principal, incalzirea, apa calda menajera, racirea, ventilarea si iluminatul. Pentru perioadele 2031-2040, 2041-2050 si dupa 2051, procentul obligatoriu de energie din surse regenerabile se va stabili prin hotarare a Guvernului.
Totodata, primarii localitatilor cu mai mult de 5.000 de locuitori trebuie sa elaboreze planuri locale multianuale pentru cresterea numarului de cladiri noi si existente al caror consum de energie este aproape egal cu zero, in care pot fi incluse obiective diferentiate in functie de zonele climatice si de functiunile cladirilor.
 
Cladirile, printre principalii consumatori de energie din UE
Prevederile de mai sus sunt incluse in Legea nr. 101/2020, ce modifica Legea nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor si care transpune Directiva 2018/844/UE din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanta energetica a cladirilor si a Directivei 2012/27/UE privind eficienta energetica.
Cladirile reprezinta un segment esential al politicii UE privind eficienta energetica, deoarece ele sunt responsabile pentru aproximativ 40% din consumul final de energie si pentru o mare parte din emisiile de dioxid de carbon (CO2). Comisia Europeana si-a impus ca obiectiv ca Europa sa devina primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2 pana in 2050, ceea ce necesita decarbonarea sectorului cladirilor.
Directiva privind performanta energetica impune statelor membre sa elaboreze planuri nationale pentru cresterea numarului de cladiri al caror consum de energie este aproape egal cu zero, atat in cazul cladirilor noi, cat prin renovarea cladirilor existente.
"Renovarea cladirilor vechi pentru a le aduce la standardul nZEB este cruciala, pentru ca ele reprezinta cea mai mare parte a parcului imobiliar, iar cele mai multe vor fi in folosinta si in 2050. In Romania, renovarea extinsa este cu atat mai importanta, dat fiind ca cele mai multe cladiri sunt vechi si intr-o conditie mult mai precara ca in vestul Europei", precizeaza Radu Dudau.
Sectorul constructiilor va trebui sa se adapteze rapid noilor provocari, neavand suficienta experienta si resurse umane in acest moment.
"E un domeniu in care trebuie sa formam competente, personal calificat - fie ca vorbim de proiectanti, arhitecti, ingineri, muncitori etc. Asadar, e o zona care necesita pregatire si investitii, dar care va putea absorbi foarte multa forta de munca. Vor exista ample fonduri europene disponibile pentru programe de educatie, calificare sau reconversie profesionala in acest domeniu", conchide coordonatorul proiectului Romania Eficienta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter