RO EN
Košík je prázdný

Fundatia Brico Depot aloca 420.000 lei pentru populatia din comunitati vulnerabile

Fundatia BricoDépôt a incheiat etapa de evaluare a proiectelor inscrise la cea de-a patra editie a campaniei de finantare „Casele bune schimba vieti”. Sapte proiecte, cu doua mai mult decat anul trecut, vor primi finantare in valoare totala de 420.000 de lei.
Fondurile sunt destinate imbunatatirii conditiilor de locuit sau de invatare din comunitati vulnerabile sprijinite de diferite organizatii, iar castigatorii acestei editii sunt: Fundatia pentru Copii Ronald McDonald, Asociatia Bookland, Hospice Casa Sperantei, Asociatia Something New, Love Light Romania, SOS Satele Copiilor, Asociatia NIA.
„Casele bune schimba vieti. Este un lucru incontestabil, pe care l-am vazut de la debutul campaniei noastre. Iar acum, ne bucuram sa vedem ca ele schimba tot mai multe vieti, datorita parteneriatelor cu organizatiile nonguvernamentale, care se angajeaza sa asigure conditii optime de trai cat mai multor beneficiari. Anul acesta proiectele pe care le finantam prin intermediul campaniei „Casele bune schimba vieti” vizeaza trei paliere: lucrari de renovare, constructie de la zero, precum si solutii pentru energie sustenabila, directie care devine tot mai importanta”. Prin investitiile noastre an de an, ne dorim sa asiguram fiecarei familii un camin sigur si un mediu sanatos, pe termen lung”, spune Adela Smeu, CEO Brico Dépôt Romania.
11.174 de beneficiari, directi si indirecti, sustinuti prin cea de-a patra editie a campaniei „Casele bune schimba vieti”
Juriul, format din echipa Fundatiei BricoDépôt si membri ai boardului Brico Dépôt Romania, a selectat proiectele castigatoare bazandu-se pe principii de transparenta si echitate si luand in considerare: relevanta proiectelor fata de obiectivele campaniei de finantare, urgenta nevoilor prezentate, impactul proiectelor in comunitatile defavorizate, dar si gradul de vulnerabilitate a comunitatilor carora se adreseaza.
Cele sapte proiecte castigatoare sunt:
- Fundatia pentru Copii Ronald McDonald cu proiectul „Adopta o Camera in Centrul pentru situatii de urgenta Ronald McDonald din Timisoara”. Timp de un an, Fundatia BricoDépôt va asigura cazare pentru familiile copiilor internati, mese calde si pachete de bun venit cu produse de prima necesitate, precum si servicii de asistenta sociala, consiliere psihologica, conectare si asistenta juridica in situatii de criza pentru familiile pacientilor.
- Asociatia Bookland pentru un proiect de renovare a 10 scoli din mediul rural din 9 judete ale tarii: Alba Iulia, Bihor, Covasna, Dambovita, Harghita, Satu Mare, Salaj, Teleorman si Timis, in scopul reducerii abandonului scolar din mediul rural, oferindu-le elevilor sansa la o educatie de calitate in cladiri sigure, moderne si prietenoase.
- Hospice Casa Sperantei pentru proiectul de renovarea a cladirii anexa a Unitatii principale a Centrului medico-social din Adunatii Copaceni, judetul Giurgiu, unde echipa multidisciplinara HOSPICE Adunatii Copaceni asigura servicii specializate de ingrijiri paliative pentru copiii cu limitare de viata si boli amenintatoare de viata (afectiuni oncologice, boli cronice, progresive sau rare), precum si pentru familiile acestora.
- Organizatia Crestina Something New pentru proiectul de renovare a Centrului de Zi din Dezimir, judetul Cluj, dedicat sprijinirii educatiei copiilor din opt comunitati rurale din proximitate (Sannicoara, Pata, Sub Coasta, Apahida, Campenesti, Cartier Someseni, Satul Jac). Aici copiii vor beneficia de educatie si ajutor la teme pentru a preveni abandonul si a imbunatati performantele scolare, acces la materiale si resurse educationale, mese calde si ajutor in alimente si bunuri esentiale pentru familiile beneficiare.
- Love Light Romania pentru facilitarea obtinerii autonomiei energetice a Centrului Sanctuar din Medias, judetul Sibiu, prin echiparea cu panouri foto-voltaice. Centrul functioneaza 24/7 si ofera persoanelor care parasesc institutiile de ocrotire ale statului cazare pe termen lung, mese calde, integrare sociala, deprinderi pentru a duce o viata independenta, precum si sprijin si consiliere vocationala.
- SOS Satele Copiilor pentru renovarea a 7 case individuale si amenajarea spatiului educational care deserveste 100 de familii vulnerabile din opt comunitati din Agnita, judetul Sibiu. Beneficiarii fac parte din programul SOS de prevenire a separarii copiilor de parinti si vor beneficia de suport pentru intarirea familiei, de conditii decente si sigure de trai, precum si de acces la educatie. De asemenea, sapte familii vor primi ajutor pentru renovarea locuintelor.
- Asociatia NIA pentru constructia si amenajarea de la zero a primului Campus Social pentru adulti si adolescenti cu autism sever si alte dizabilitati neuro-psihiatrice. Campusul va cuprinde: zona rezidentiala, zona de terapii (inclusiv fizioterapie), cabinete medicale, cantina, ferma, gradina si va asigura: cazare cu ingrijire specializata pe termen scurt, mediu si lung pentru beneficiari, ingrijire specializata si terapii, sprijin psihologic, medical, social, moral si material in vederea adaptarii la conditiile speciale de viata si, totodata, in vederea integrarii in mediul social.
Proiectele vor fi implementate in 11 judete din tara: Alba, Bihor, Cluj-Napoca, Covasna, Dambovita, Harghita, Salaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timis.
„Suntem bucurosi ca am ajuns la cea de-a patra editie a campaniei Casele bune schimba vieti, prin care sustinem proiectele de imbunatatire a conditiilor de locuit, a calitatii si a sigurantei vietii, in comunitati dezavantajate. De la inceputul programului, observam la fiecare editie o crestere a gradului de diversitate, relevanta si calitate a proiectelor depuse si un interes tot mai mare din partea organizatiilor nonguvernamentale de a se implica. Investitiile de anul acesta sunt orientate atat catre case individuale, cat si catre spitale, spatii educationale sau centre comunitare, proiecte prin care, alaturi de partenerii nostri, ne propunem sa contribuim la o schimbare pozitiva in comunitate”. spune Catalin Mazilu, Director Operatiuni, Brico Dépôt Romania si Membru in Consiliul Director al Fundatiei BricoDépôt.
Peste 1.270.000 de lei in bani si materiale de constructii si peste 22.424 de beneficiari directi si indirecti sprijiniti de la lansarea proiectului in 2020
De la debutul campaniei „Casele bune schimba vieti”, Brico Dépôt si Fundatia BricoDépôt au alocat peste 1.270.000 de lei in bani si materiale de constructii si au sprijinit peste 22.424 de beneficiari directi si indirecti. Astfel, Fundatia BricoDépôt Romania isi continua misiunea de a sustine proiectele de imbunatatire a conditiilor de locuit, a calitatii si a sigurantei vietii, in comunitati dezavantajate din Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter