RO EN
Košík je prázdný

BUILDGREEN: Numarul de proiecte sustenabile este in crestere accelerata

Expertii BuildGreen Romania subliniaza ca in tara noastra conceptul de sustenabilitate a devenit cunoscut in urma cu aproximativ cinci ani, in perioada de «boom imobiliar», atunci cand doi dezvoltatori (Cascade Group si AIG Lincoln) au facut, aproape concomitent, primul pas in construirea unei cladiri care sa respecte principiile dezvoltarii durabile. In prezent, majoritatea imobilelor de birouri ce se realizeaza urmeaza un proces de certificare in sistem BREEAM sau LEED. "Dezvoltarea acestui segment a fost spectaculoasa in ultimul timp, cu toate ca fenomenul respectiv nu a fost atat de vizibil, din cauza crizei economice care a generat o diminuare a pietei de constructii din Romania. Daca se efectueaza o comparatie cu statele vecine, se poate constata faptul ca, poate cu exceptia Ungariei si Poloniei, tara noastra are, in acest moment, cele mai multe imobile ce detin certificari ale sustenabilitatii. Din grupa statelor industrializate, putem concura cu Spania, Portugalia si Italia. Datele detinute in acest moment indica faptul ca, pe plan national, exista 18 cladiri certificate in sistem BREEAM, BuildGreen participand la procesul de evaluare pentru 13 dintre acestea. In ceea ce priveste proiectele LEED, acestea sunt in numar de cinci, iar despre metodologia DGNB nu avem informatii ca ar fi fost aplicata inca in Romania. Momentan, compania noastra este prezenta in procesul de certificare a mai mult de zece obiective importante, aflate in diverse stadii de executie, cele mai semnificative fiind: Floreasca Park (Bucuresti), The Office (Cluj-Napoca), Green Gate (Bucuresti), Coresi Shopping Center si Coresi Business Park (Brasov), Monolit DN1 Offices (Bucuresti) etc. Consideram ca aceasta abordare are succes pe plan local, prin prisma faptului ca solicita o administrare integrata a proiectului, precum si o evaluare completa a performantei energetice operationale, implicit din punct de vedere al costurilor, inca din faza initiala. Astfel, factorii de decizie pot lua hotarari corecte si in cunostinta de cauza referitoare la performanta echipamentelor raportata la costurile aferente. De asemenea, este de apreciat initiativa unor autoritati de a oferi reduceri de taxe locale pentru cladirile care au o certificare a sustenabilitatii. Este o realitate faptul ca fondurile de investitii se orienteaza, in general, spre cladiri certificate, avand in vedere ca aceste documente confirma o performanta superioara si o atractivitate sporita pentru beneficiari. Trebuie subliniat faptul ca sustenabilitatea nu se rezuma la eficienta energetica, vizand o serie de alte caracteristici, cum ar fi: confortul interior, amplasamentul si accesibilitatea, gradul de poluare, materialele folosite la constructie etc. Avand in vedere toate aspectele mentionate anterior, cu siguranta ca renovarea si reutilizarea materialelor existente intr-o cat mai mare masura, impreuna cu selectarea unor echipamente optime, pot face ca o cladire existenta sa obtina un nivel de certificare superior. Trebuie sa luam in considerare, totodata, avantajul teoretic al acestor imobile, legat de amplasament si facilitatea accesului la mijloacele de transport in comun. Este vorba, in principal, despre imobilele publice/comerciale si mai putin de cele rezidentiale, pentru acestea din urma solutia de anvelopare identificata de autoritati reprezentand un alt subiect de discutie", a afirmat Razvan Nica, specialist in evaluari LEED si BREEAM, director general al BuildGreen Romania. Informatii suplimentare, la www.buildgreen.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter