RO EN
Košík je prázdný

BECHTEL: Obiective ambitioase stabilite pentru anii urmatori

Pentru conducerea corporatiei americane Bechtel, unul dintre cei mai importanti antreprenori mondiali de constructii, sustenabilitatea inseamna actiune concreta, transpusa prin planificarea actiunilor cu impact pentru viitor, pentru a asigura dezvoltarea durabila pe termen lung a companiei, clientilor si societatii, in general. „Angajamentul Bechtel la acest nivel inseamna, in primul rand, sustinerea beneficiarilor pentru ca acestia sa obtina cele mai bune rezultate si sa indeplineasca, la randul lor, exigentele impuse de autoritatile centrale si/sau locale, de comunitate si de investitorii ce asigura finantarea lucrarilor. In al doilea rand, pentru a asigura in mod efectiv acest sprijin, am creat un grup pentru sustenabilitate, ai carui experti au capacitatea de a furniza o serie de servicii, dintre care se disting: analiza standardelor internationale propuse pentru consultare publica si adoptare, colaborarea cu specialistii locali si cu membrii comunitatilor, adaptarea procedurilor de executie la specificul pietei etc. In plus, pentru a stimula dezvoltarea, ne axam pe folosirea fortei de munca disponibile in fiecare tara in care suntem prezenti si elaboram programe dedicate, ce permit pregatirea profesionala si cresterea competentei lucratorilor locali astfel incat acestia sa poata face fata cerintelor proiectelor in care sunt implicati si, mai mult, sa aiba posibilitatea de a profita de oportunitatile existente pe piata muncii si in alte domenii decat cel de constructii. O alta categorie de programe, elaborate de membrii echipei de sustenabilitate, este cea care include proceduri destinate furnizorilor de materiale si subantreprenorilor colaboratori sa se califice pentru a lua parte efectiv la proiectele atribuite catre Bechtel si la alte obiective similare din punct de vedere al complexitatii. Integrarea conceptului de design functional si «verde» pentru comunitati in cadrul lucrarilor de inginerie civila si de constructii reprezinta o alta prioritate pentru grup, concomitent cu aceea ce presupune implicarea efectiva a celor ce formeaza mediul social in parteneriate care imbina interesul public si cel privat”, se arata in documentele de sustenabilitate ale societatii. In calitate de lider in tehnologii avansate si pe piata energiei regenerabile, Bechtel se implica permanent in diverse proiecte de amploare. Unul dintre acestea se deruleaza in parteneriat cu BrightSource Energy si se refera la constructia celui mai mare complex de panouri solare din intreaga lume, respectiv Ivanpah Solar Electric Generating System, in desertul Mojave (California, SUA). Acesta va furniza electricitate pentru mai mult de 140.000 de locuinte si va dubla cantitatea actuala de energie comerciala de acest tip produsa in SUA. Rezumand informatiile reiterate in documentul strategic al holdingului, denumit „Viziune si valoare”, se observa ca Bechtel si-a propus sa devina prima companie din lume care sa asigure dezvoltare sustenabila completa in infrastructura, constructii si management de proiect. „Clientii si partenerii de afaceri trebuie sa ne perceapa ca pe o parte integranta a succesului lor, iar pentru aceasta le anticipam cerintele si indeplinim intocmai fiecare angajament pe care ni l-am asumat. In ceea ce priveste angajatii, acestia sunt motivati sa lucreze la Bechtel, deoarece intotdeauna acordam premii pentru succesul acestora si incurajam initiativele personale. Mediul social ne va recepta ca fiind responsabili si dedicati comunitatii, mai ales ca integram perspectivele globale si locale ale dezvoltarii, promovam gestiunea atenta a resurselor naturale si contribuim la cresterea calitatii vietii. Desi avem structura unei corporatii multinationale, valorile sunt aceleasi ca ale firmei de familie Bechtel, cu o traditie de peste un secol, bazate pe etica in afaceri (prin neacceptarea compromisului, prin integritate si onestitate), pe excelenta operationala (atinsa prin stabilirea unor standarde inalte, aplicarea tehnologiei avansate, inovare si imbunatatire), pentru a putea raspunde provocarilor asumate, pe stabilirea unei rate corecte a profitului (ce reprezinta cuantumul just, aferent valorii pe care o cream), pe respectul reciproc (incurajand deschiderea fata de ideile pretioase, lucrul in echipa si increderea vizavi de toate partile implicate), pe siguranta ocupationala (avand ca tinta eliminarea completa a accidentelor de munca) si, nu in ultimul rand, pe sustenabilitate (considerata a fi prioritara)”, se precizeaza in documentul citat. Informatii suplimentare, la www.bechtel.com
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter