RO EN
Košík je prázdný

TERAPLAST: Vanzari de 6 milioane de metri de tevi din PE, cu 50% mai mult in 2018

TeraPlast - unul dintre principalii producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor si, totodata, cel mai mare procesator de PVC din Romania - demareaza campania „Apa curata inseamna viata”, prin intermediul careia isi propune sa aduca in prim-plan importanta calitatii sistemelor de transport al apei, dupa cum se arata intr-un comunicat al grupului din Bistrita, dat publicitatii la 24 iulie a.c.
Totodata, compania isi propune pentru anul in curs sa realizeze vanzari de peste 6 milioane de metri de tevi din polietilena, cu 50% mai mult fata de volumul livrarilor din 2017.
In prezent, peste 65% din populatia Romaniei este conectata la o retea curenta de apa, majoritatea avand o vechime de cel putin 50 de ani. In continuarea misiunii de responsabilizare fata de mediu si societate, TeraPlast a lansat campania de educare si constientizare „Apa curata inseamna viata”, care isi propune sa informeze populatia - atat clientii directi, cat si indirecti - despre importanta folosirii unor tevi de calitate in transportul apei, dar si despre impactul pe care il poate avea asupra sanatatii utilizarea solutiilor neconforme. Astfel, prin intermediul site-ului dedicat - apacurata.com - campania ofera informatii utile despre necesitatea unui sistem sanatos de transport si distributie al apei in Romania, avantajele folosirii unor sisteme eficiente, dar si solutii in materie de produse.
„Le oferim clientilor nostri directi si indirecti produse si solutii profesioniste, in deplin acord cu responsabilitatea asumata a companiei fata de mediul si societatea in care activeaza, pentru realizarea instalatiilor ce folosesc tevi din polietilena (PE). Prin intermediul campaniei recent lansate, TeraPlast doreste sa informeze partenerii si consumatorii despre necesitatea, respectiv beneficiile unei retele sanatoase de transport si distributie a apei”, a declarat Ovidiu Gurau, director comercial al TeraPlast.
Unul dintre cele mai performante produse ale TeraPlast este teava din polietilena, cunoscuta si sub denumirea de „teava Politub”. Aceasta are o gama larga de intrebuintari, precum transportul de apa si gaze naturale, canalizare menajera si industriala, drenaj, instalatii de incendiu si irigatii, aplicatii miniere sau de transport al apei in industria alimentara. Caracteristicile produsului au fost dezvoltate permanent in ultimii zece ani, ajungand in prezent la cea mai recenta generatie fabricata - PE 100-RC -, material performant, cu o rezistenta semnificativ sporita.
Conform reprezentantilor TeraPlast, teava Politub PE 100-RC pentru transportul apei aduce plusvaloare constructorului si beneficiarului deopotriva, avand avantaje precum eficienta in executie si exploatare, economii financiare si compatibilitate absoluta cu produsele auxiliare. Produsul inoveaza atat prin durabilitatea materialului - ce rezista peste 100 de ani -, cat si prin calitatile acestuia, deoarece nu interactioneaza cu mediul si apa transportata, deci nu imprumuta insusiri de miros, gust sau culoare. Mai mult, emisiile de mono si dioxid de carbon ale tevii din PE sunt de pana la de cinci ori mai mici decat in cazul tevilor din otel.
Totodata, datorita caracteristicilor incorporate, termenele de executie sunt cu circa 35%-40% mai scurte si nu sunt necesare pregatiri suplimentare, tevile fiind integral compatibile cu fitingurile si cu echipamentele de sudura care se regasesc pe piata in mod uzual. De asemenea, folosirea tevii din PE atrage dupa sine optimizarea costurilor totale de executie si exploatare, generand economii de circa 10-15%. Mai mult, executarea lucrarilor se realizeaza fara impact major asupra mediului inconjurator si fara a fi nevoie de utilaje de mare tonaj, conferind siguranta in manipulare si utilizare.
Portofoliul de produse din polietilena al TeraPlast cuprinde sapte categorii principale - tevi, fitinguri injectate, fitinguri confectionate, fitinguri electro-sudabile, fitinguri mecanice, robinete din polietilena si camine de apometru - astfel incat TeraPlast poate oferi solutii complete clientilor sai. 
***
Cu o traditie de peste 120 de ani, grupul TeraPlast este in prezent unul dintre cei mai importanti producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor si, totodata, cel mai mare procesator de PVC din Romania. Portofoliul de produse al grupului este structurat pe sapte linii de business: Instalatii & amenajari, Profile tamplarie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate, Tamplarie termoizolanta si Tigla metalica - prin brandul Wetterbest. Grupul TeraPlast este activ pe piata externa din octombrie 2017, dupa deschiderea TeraSteel Serbia, prima fabrica inaugurata dupa 1990 si aflata integral in proprietatea unei firme romanesti.
Facilitatile de productie ale companiilor din grup sunt localizate in Parcul Industrial TeraPlast, dezvoltat pe o suprafata de peste 200.000 mp, in extravilanul municipiului Bistrita. In ultimii zece ani, grupul TeraPlast a investit 246 de milioane de lei in dezvoltarea si modernizarea capacitatilor de productie, dar si in extinderea portofoliului de produse.
Incepand cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din grup - TeraPlast - este listata la Bursa de Valori Bucuresti, sub simbolul TRP.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter