RO EN
Košík je prázdný

POAT: Fondurile contractate au depasit jumatate din alocarea de 298 milioane euro

Fondurile contractate prin POAT au depasit jumatate din alocare, a informat, in cadrul Comitetului de Monitorizare, domnul Constantin Saragea, director general AM POAT. Cea de-a saptea reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operational Asistenta Tehnica 2014 - 2020 a avut loc, ieri, la sediul Ministerului Fondurilor Europene, in prezenta reprezentantilor Comisiei Europene (Unitatea Geografica pentru Romania a DG Regio) si a Bancii Europene de Investitii.
Pe agenda reuniunii s-au regasit prezentarea Raportului Anual de Implementare POAT aferent anului 2017, stadiul implementarii POAT 2014 - 2020 pana la data de 30 aprilie 2018, dar si prezentarea viitoarelor proiecte finantate din fonduri europene. La reuniune a fost reamintita importanta deosebita a acestui program de asistenta tehnica, dat fiind faptul ca implementarea fondurilor europene, in Romania, depinde, intr-o buna masura, de implementarea lui cu succes.
Comitetul de Monitorizare este structura parteneriala care contribuie la buna gestionare a unui Program Operational. Este compus din reprezentanti ai autoritatilor cu atributii in gestionarea fondurilor europene si din reprezentanti ai partenerilor. CM se reuneste cel putin o data pe an, cu scopul de a analiza implementarea programului si progresele inregistrate. CM este, in acelasi timp, entitatea consultata cu privire la orice modificare a programului propusa de Autoritatea de Management.
POAT 2014-2020 asigura capacitatea si instrumentele necesare pentru coordonarea, gestionarea si controlul interventiilor finantate din FESI (Fondurile Europene Structurale si de Investitii). POAT are o alocare de 298,27 milioane euro si ofera sprijin autoritatilor cu atributii in gestionarea fondurilor pentru activitati de pregatire, gestionare, monitorizare, evaluare, informare si comunicare, colaborare in retea, solutionare a reclamatiilor, control si audit.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter