RO EN
Košík je prázdný

PMB: Compania Energetica investeste in modernizarea sistemului de termoficare

Primaria Capitalei a decis infiintarea Companiei Municipale Energetica Bucuresti SA, prin decizia HCGMB nr. 94 din 29.03.2017, cu scopul de a crea un nou operator care sa presteze serviciul de producator si distribuitor al energiei termice in Capitala, la standarde europene, cu implementarea unui management performant, in conditii de profitabilitate, informeaza un comunicat al Primariei Municipiului Bucuresti, elaborat ca un raspuns la „informatiile alarmiste potrivit carora sistemul de termoficare ar ceda in aceasta iarna”, prilej cu care edilii Capitalei „ii asigura pe bucuresteni ca serviciile publice de furnizare a apei calde si caldurii sunt pregatite pentru aceasta perioada rece”.
Dupa ce, in ultimii doi ani, au fost reabilitati 20 de km de retea de termoficare si a reinceput automatizarea retelei RADET, proiect sistat in 2011, PMB a creat Compania Municipala Energetica Bucuresti SA tocmai pentru a pune astfel bazele realizarii Sistemului de Alimentare Centralizata cu Energie Termica – SACET – prin intermediul caruia municipalitatea va delega serviciul de producere, transport si distributie a energiei termice catre Compania Municipala Energetica Bucuresti SA, in scopul eficientizarii sistemului centralizat, al eliminarii pierderilor, prin realizarea de investitii in infrastructura de distributie si pentru diminuarea poluarii, prin constructia de noi centrale termice cu tehnologie de ultima ora.
Astfel, pentru Compania Municipala Energetica Bucuresti (cea care va ingloba cele doua entitati, RADET si ELCEN), in urma aprobarii Consiliului General, in luna august, s-a facut o majorare de capital de 1,2 miliarde lei pentru preluarea creantelor detinute de creditorii ELCEN, precum si a investitiilor realizate de ELCEN.
Mai mult decat atat, Compania Municipala Energetica Bucuresti are in vedere urmatoarele interventii pentru modernizarea sistemului de termoficare din Bucuresti:
1. Constructia a noi unitati de productie energie termica in cogenerare.
Pentru compensarea lipsei de energie termica din zonele de nord si est ale Bucurestiului, conform strategiei de termoficare a municipalitatii, Compania Municipala Energetica Bucuresti are in vedere constructia a doua noi centrale termice in cogenerare, iar pentru prima dintre acestea sunt deja prevazuti bani in buget si a demarat studiul de piata pentru gasirea unor terenuri disponibile si care sa indeplineasca criteriile necesare construirii unor asemenea facilitati.
2. Modernizarea CTZ Casa Presei.
Modernizarea Centralei Termice Zonale Casa Presei va asigura o parte din necesarul de energie termica in zona de nord a Capitalei. In acest moment a fost aprobat studiul de fezabilitate de catre CGMB si urmeaza, dupa delegarea serviciului de producere a energiei termice catre companie, sa fie demarata procedura de achizitie necesara inceperii lucrarilor pana la sfarsitul acestui an.
3. Modernizare centrale termice de cvartal.
Compania Municipala Energetica Bucuresti are in plan modernizarea centralelor de cvartal, ca masura de eficientizare a furnizarii energiei termice in Capitala. Astfel, au fost demarate lucrarile de modernizare a Centralei Termice Zonale Piata Amzei.
De asemenea, pentru prima data in ultimii 7 ani, la RADET au fost demarate investitii in retea.
RADET va demara, totodata, achizitia unui sistem de reparatii ultramodern, fara sapatura, mai rapid, dupa ce metoda a fost testata printr-un proiect-pilot. Tehnologia consta in introducerea si asamblarea noilor conducte de termoficare direct in interiorul celor vechi. Teava inlocuita astfel are o durata de viata de 25 de ani, similara cu una noua.
Referitor la modernizarea RADET, edilii Municipiului Bucuresti reamintesc faptul ca Primaria Capitalei detine un studiu de fezabilitate privind modernizarea Sistemului Centralizat de Alimentare cu Energie Termica (SACET). Compania Itochu a finalizat si predat primariei studiul de fezabilitate care presupune, printre altele, construirea a doua centrale electrotermice in cogenerare, de inalta eficienta, in zonele Titan si Aviatiei, dar si modernizarea CET-urilor operate in prezent de ELCEN.
In ceea ce priveste accesarea fondurilor europene pentru modernizarea sistemului de termoficare, Primaria Municipiului Bucuresti are in derulare o serie de proiecte finantabile prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020 (POIM), dupa cum urmeaza:
1. Proiect: „Reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului Bucuresti” - POIM - Axa prioritara 7, „Cresterea eficientei energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare”, Obiectivul Specific 7.2 „Cresterea eficientei energetice in sistemul centralizat de furnizare a energiei termice in Municipiul Bucuresti”.
Proiectul “Reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului Bucuresti” isi propune reabilitarea a 200 km de conducta din traseul primar de transport al energiei termice din Municipiul Bucuresti (100 km de canal), fapt ce va duce la diminuarea pierderilor de caldura, a apei de adaos din sistem si scaderea emisiilor de noxe. In acest moment, pentru acest proiect, sunt finalizate studiul de fezabilitate si analiza cost-beneficiu, urmand procesul de avizare al acestora in CTE Radet/CTE PMB si aprobarea in CGMB a indicatorilor tehnico – economici. Studiul de fezabilitate a fost transmis catre AM POIM; s-au depus 32 din cele 38 de avize aferente certificatului de urbanism. Procedura evaluarii impactului asupra mediului a fost inceputa in luna iulie 2018 si urmeaza sa se finalizeze in cursul lunii noiembrie a.c. In prezent, se lucreaza cu specialistii JASPERS la elaborarea cererii de finantare aferenta proiectului. Valoarea investitiei este de aproximativ 213 milioane de euro, din care se va solicita asistenta financiara nerambursabila de aproximativ 176 milioane de euro.
2. Proiect „Instalatia de tratare termica si valorificare a deseurilor din municipiul Bucuresti” - POIM - Axa prioritara 3 „Dezvoltarea infrastructurii de mediu in conditii de management eficient al resurselor”, Obiectivul Specific 3.1 „Reducerea numarului depozitelor neconforme si cresterea gradului de pregatire pentru reciclare a deseurilor in Romania”
Obiectivul proiectului de investitii ce va fi propus pentru co-finantare este de a realiza o instalatie de tratare termica si valorificare energetica a deseurilor municipale din municipiul Bucuresti, care produce energie electrica si termica si care contribuie la reducerea cantitatilor de deseuri biodegradabile la depozitele ecologice, asigurand totodata surse alternative de energie de inalta eficienta.
In ceea ce priveste stadiul proiectului, a fost revizuit Master Planul conform indicatiilor specialistilor JASPERS, a fost finalizat studiul topografic si geotehnic si s-a depus documentatia pentru obtinerea Certificatului de Urbanism la Primaria Sectorului 4. In prezent, se lucreaza la studiul de fezabilitate precum si la analiza institutionala.
Ca urmare a materialelor de presa in care se afirma, in mod eronat, ca „sistemul de termoficare risca sa crape in aceasta iarna, fara investitii urgente”, Primaria Municipiului Bucuresti precizeaza, printre altele, ca RADET asigura permanenta atat in dispeceratul general, cat si in dispeceratele sectiilor de termoficare de sectoare, pentru a interveni operativ in cazul eventualelor disfunctionalitati. In momentul de fata, RADET functioneaza la parametri necesari si nu exista puncte termice sau centrale termice oprite. Mai mult decat atat, nu sunt probleme in ceea ce priveste furnizarea catre populatie a agentului termic, pentru ca Primaria Capitalei a facut plata gazelor in avans, pentru toata perioada de iarna.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter