RO EN
Košík je prázdný

OTP BANK: Ajungem la cresterea economica potentiala de 3% in anul 2020

Cresterea economica a Romaniei ar putea fi de 4% in 2018 si de 3,8% anul viitor, urmand sa atinga in 2020 nivelul de 3,3%, in apropiere de potentialul sau de crestere, a afirmat, joi, Csaba Balint, analist macroeconomic la OTP Bank Romania, intr-o conferinta de presa.
"Scenariul de baza pentru anul viitor este ca ne asteptam tot la o crestere robusta, de 3,8%, putin peste consensul pietei, si pentru 2020 la o crestere economica usor peste 3%. Cred ca in 2020 ajungem la cresterea potentiala. Anul 2017 a fost unul exceptional...Potentialul de crestere noi l-am estimat la 3,4% la inceputul anului, dar este mai mic, cred ca undeva la 3% in acest moment", a declarat Csaba Balint.
Intrebat daca exista un risc de recesiune, Csaba Balint a mentionat ca acesta este in crestere si s-ar putea materializa spre finalul anului 2019 sau in 2020. Totusi, probabilitatea de materializare este destul de redusa, de 20%.
"Despre situatia economica am zis ca Romania este un campion. Foarte bine. Ne bucuram. Dar, in acelasi timp, am zis si faptul ca o decelerare ar trebui sa vina. Vremea incepe sa se schimbe. Trebuie sa recunoastem ca datele din primul trimestru au fost mai slabe decat am fi asteptat. Economia a franat mai brusc, dar nu am schimbat prognoza de crestere pentru anul acesta, am ramas cu 4%. In legatura cu Romania, cred ca este important sa evidentiem ca am luat premiul pentru crestere economica, dar nu mai avem nevoie de astfel de premii. As zice ca daca pana acum am avut o Dacia Logan sau un Sandero, care se misca mai repede, de acum incolo vom avea nevoie mai degraba de o Dacia Duster, care este mai stabila. In cazul in care apar dificultati, putem trece mai usor prin ele", a afirmat Balint.
Analistul bancii sustine ca, dupa dezamagirea inregistrata in trimestrul I, se asteapta ca economia Romaniei sa isi revina mai tarziu in acest an, deoarece conditiile pietei fortei de munca ofera sprijin pentru consum, insa "rezultatele stelare" ale anului 2017 sunt greu de atins, deoarece conditiile economice externe au devenit mai putin favorabile, impactul masurilor de stimulare fiscala se estompeaza, politica monetara devine mai stricta, iar recolta excelenta a agriculturii de anul trecut este putin probabil sa se repete.
Potrivit analizelor bancii, inflatia isi poate atinge maximul in jurul nivelului actual si ar putea sa se tempereze la 3,6% la sfarsitul acestui an, deoarece efectul de baza al unor masuri exceptionale anterioare va disparea. In 2019, inflatia se poate stabiliza aproape de pragurile de 3%, usor peste limita de toleranta a BNR, deoarece presiunile provenite de pe piata stransa a fortei de munca raman puternice, iar la nivel mondial preturile de consum recupereaza. Rata de referinta este de asteptat sa ajunga la 2,75% la sfarsitul anului 2018 si poate creste pana la 3,25% in anul 2019.
Tinta deficitului de 3% din acest an pare a fi o provocare, mai ales ca statisticile bugetare aparute, bazate pe fluxuri de numerar, au fost dezamagitoare la inceputul anului 2018. Conform raportului "Outlook H2 2018", deficitul bugetar din acest an ar putea ajunge la aproximativ 3,8% din PIB. Cu toate acestea, Guvernul pare sa se mentina in tinta de deficit. Prin urmare, in mod similar cu 2017, ar putea fi puse in aplicare masuri de corectie pentru a mentine decalajul in apropierea plafonului de 3%.
Din punct de vedere macroeconomic, la nivel global, perspectivele de crestere pe termen scurt sunt inca favorabile, dar in conditiile in care era de politica monetara extrem de slaba s-a sfarsit, iar masurile suplimentare protectioniste mai agresive isi fac aparitia, riscurile sunt in crestere.
Conform raportului OTP Bank, economia zonei euro pare sa fie in continuare in buna stare, deoarece este de asteptat ca piata muncii sa imbunatateasca cererea interna. Politica monetara inca laxa si ritmul sanatos de crestere deschid calea catre un alt rezultat favorabil al PIB-ului la nivel european in 2018. Cu toate acestea, cresterea economica se asteapta sa se tempereze mai tarziu, pe masura ce normalizarea politicii monetare se apropie. Este important de subliniat si faptul ca perspectiva cresterii ratelor dobanzilor nu este un semn pozitiv, in special pentru tari precum Italia, unde predomina provocarile legate de sustenabilitatea datoriei si incertitudinile politice ridicate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter