RO EN
Košík je prázdný

OAR sustine simplificarea accesarii si implementarii Fondurilor Publice & Structurale

Lideri si reprezentanti ai autoritatilor publice locale (ai Uniunii Consiliilor Judetene din Romania, ai Asociatiei Municipiilor din Romania, ai Asociatiei Oraselor din Romania, ai Asociatiei Comunelor din Romania), alaturi de reprezentanti ai Grupurilor de Actiune Locala din mediul rural si din cel urban, ai consultantilor pentru fonduri structurale, ai mediului privat si asociatiilor sindicale, precum si ai asociatiilor din domeniul constructiilor, s-au reunit la Sibiu, vineri, 28 iunie 2019, la initiativa platformei pentru simplificare AdvisoryHub Romania si sub coordonarea ei, in cadrul Summitului pentru Simplificarea procedurilor si legislatiei aferente investitiilor publice, incluzand pe cele din fonduri UE, organizat alaturi de Consiliul Judetean Sibiu.
In cadrul evenimentului, a fost adoptata Declaratia pentru simplificare de la Sibiu si a fost lansata Foaia de parcurs pentru Simplificare, impreuna cu programul de lucru numit Drumul catre Bucuresti, care are ca obiectiv adoptarea legislatiei pentru simplificare in urma celei de a doua etape a Summitului pentru Simplificare ce va avea loc in luna septembrie 2019 la Bucuresti.
Ordinul Arhitectilor din Romania sustine obiectivele Summitului pentru Simplificare pentru utilizarea cat mai eficienta a fondurilor europene si asteapta cu interes concluziile si rezultatele celei de-a doua etape a evenimentului.
Lideri si reprezentanti ai autoritatilor publice locale (ai Uniunii Consiliilor Judetene din Romania, ai Asociatiei Municipiilor din Romania, ai Asociatiei Oraselor din Romania, ai Asociatiei Comunelor din Romania) alaturi de reprezentanti ai Grupurilor de Actiune Locala din mediul rural si din cel urban, ai consultantilor pentru fonduri structurale, ai mediului privat si asociatiilor sindicale, precum si ai asociatiilor din domeniul constructiilor, s-au reunit la Sibiu, vineri, 28 iunie, la initiativa platformei pentru simplificare AdvisoryHub Romania si sub coordonarea ei, in cadrul Summitului pentru Simplificarea procedurilor si legislatiei aferente investitiilor publice, incluzand pe cele din fonduri UE. In cadrul evenimentului, a fost adoptata declaratia de mai jos si lansata “Foaia de parcurs pentru Simplificare” impreuna cu programul de lucru numit “Drumul catre Bucuresti” care are ca obiectiv adoptarea legislatiei pentru simplificare in urma celei de a doua etape a Summitului pentru Simplificare ce va avea loc in luna septembrie 2019 la Bucuresti:
- Simplificarea procedurilor de accesare si implementare a fondurilor publice inclusiv fondurile structurale ca prioritate numarul unu care nu mai poate fi amanata. De aceea, cerem adoptarea in regim de urgenta a legislatiei si masurilor de simplificare elaborate de catre AdvisoryHub, precum si eliminarea acelor acte normative care contravin regulamentelor europene, in consultare cu toate asociatiile relevante in luna septembrie 2019.
- Nevoia unei dezvoltari teritoriale echilibrate, intre mediul rural si urban, intre orase mici si orase mari, intre judete si intre regiuni, cu ajutorul investitiilor din fonduri publice, inclusiv fonduri UE.
- Redefinirea relatiei dintre autoritatile locale si judetene cu autoritatile centrale si Institutile Europene pe baza principiului participativ pentru a produce maximul de efect pentru cetateni prin resursele alocate prin fondurile UE. Procesul de programare al fondurilor structurale si de investitii europene trebuie sa includa asocierea activa a asociatilor beneficiarilor publici si privati in toate fazele de negociere ale acordului de parteneriat, programelor operationale, a ghidurilor si a planificarii apelurilor introducand un veto pentru nivelul local.
- Asigurarea unei transparente totale, rapiditatea selectiei proiectelor si regularitatea apelurilor de proiecte. Autoritatile de management si ministerele care gestioneaza fondurile europene trebuie sa asigure o transparenta totala fata de documentele negociate cu Comisia Europeana, asupra deciziei de elaborare a acordului de parteneriat , a programelor operationale, a ghidurilor beneficiarilor, a selectiei proiectelor si a elaborarii calendarului apelurilor de proiecte. De asemenea, trebuie analizata posibilitatea ca autoritatile de management sa fie gestionate de mediul asociativ sau privat conform regulamentelor europene pentru a creste eficienta gestionarii sistemului de management.
- Obiectivele investitionale din cadrul programelor operationale trebuie corelate cu nevoile de investitie la nivel local, judetean, regional si national. Eligibilitatea cheltuielilor nu trebuie restransa mai mult decat cere regulamentul european. De asemenea, este nevoie de programe specifice pentru orasele din zonele si fostele zone miniere si industriale care au nevoi specifice.
- Asigurarea celui mai eficient mod de utilizare a fondurilor UE urmarind rezultatul, impactul calitativ si performanta care trebuie sa devina criteriile principale pentru implementarea fondurilor publice si fondurilor UE in Romania. Criteriul absorbtiei care nu reflecta calitatea investitiilor, trebuie inlocuit cu cel al eficientei, eficacitatii si impactului. O alocare semnificativa trebuie sa aiba loc prin axele dedicate autoritatilor locale care includ municipii, orase, comune si consilii judetene, precum si celor dedicate grupurilor de actiune locala conform regulamentelor europene.
- Decizia locala trebuie sa fie un principiu orizontal de jos in sus care inseamna ca nevoia de investitie este identificata la nivelul unde se realizeaza aceasta in urma careia se aloca resursele bugetare necesare si nu invers, adica sa fie alocate bugete inainte de identificarea nevoilor reale de investitii.
- Atragerea de surse noi si ieftine de finantare pentru a acoperi toate nevoile de investitii la nivel local, judetean, regional si national prin combinarea granturilor cu instrumentele financiare si atragerea de instrumente ieftine de garantare. Fondurile structurale nu acopera toate nevoile de investitii din Romania, iar creditele bancare au dobanzi mult mai mari decat media tarilor europene. De aceea, este necesara atragerea de surse noi de finantare si exploatarea maxima a resurselor disponibile prin Banca Europeana de Investitii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter