RO EN
Košík je prázdný

OAR: Conferinta pentru Arhitectura „Future Shapers” - Bucuresti, 12 iunie 2019

Miercuri, 12 iunie 2019, va avea loc la Bucuresti (la sediul Ministerului Culturii si Identitatii Nationale), Conferinta Europeana pentru Politici de Arhitectura „Future Shapers”, gazduita in mod informal de tara detinatoare a Presedintiei Consiliului Uniunii Europene.
Evenimentul, organizat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice si Ordinul Arhitectilor din Romania, va reuni in premiera nationala o comunitate de peste 300 de invitati nationali si internationali. Experti europeni din domeniul arhitecturii, reprezentanti ai autoritatilor centrale si arhitectii sefi ca reprezentanti ai autoritatilor publice locale vor aborda subiecte de actualitate privind impactul politicilor de arhitectura la nivel european si exemple de buna practica din mai multe tari europene. Pentru Romania, acest eveniment ofera o oportunitate unica pentru factorii de decizie sa gaseasca o platforma de inspiratie si raspuns pentru problemele actuale din domeniul arhitecturii si urbanismului, precum locuirea, calitatea spatiului public si alte subiecte privind durabilitatea mediului construit, precum eficienta energetica a cladirilor sau prezervarea patrimoniului cultural.
”Organizata in Romania, ECAP RO2019 este o noua ocazie de colaborare si inspiratie la nivelul Uniunii Europene, care sa genereze viitoare politici arhitecturale si sa exemplifice cetatenilor europeni valoarea acestor politici pentru calitatea vietii. Ne-am dorit ca evenimentul sa fie organizat in contextul Intalnirii Informale a Ministrilor Responsabili cu Dezvoltarea Urbana, organizata la Bucuresti cu ocazia PRES RO2019, care anunta lansarea Declaratiei de la Bucuresti si stabilirea a doua noi parteneriate ale Agendei Urbane Europene: Parteneriatele pentru Cultura si Patrimoniul Cultural si Siguranta in Spatiul Public. Asteptam ca impreuna, cele doua evenimente sa extinda si sa profesionalizeze cadrul de colaborare intre experti si factorii de decizie politica,”, a declarat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice.
Romania se afla printre tarile cu cetateni mai degraba nesatisfacuti de calitatea vietii, avand in continuare un procent de peste 40% din populatie care se confrunta cu cel putin o problema de locuire - dupa cum se mentioneaza in ultimul raport al Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii - Calitatea vietii in Romania in context european, publicat in 2018 la Bucuresti de catre Academia Romana. In acelasi timp, Bucurestiul ocupa locul 109 intr-un clasament care analizeaza calitatea vietii a capitalelor la nivel global publicat de Mercer.com la inceputul acestui an.
Cu toate ca Romania este - prin exceptie fata de alte tari europene - caracterizata de un grad mare al proprietatii asupra locuintei, acest element de stabilitate vine insotit, insa, de o calitate slaba a locuirii: lipsa de utilitati sau de servicii de baza (transport public, spatii verzi, scoli, gradinite etc.), supraaglomerare si un fond de locuinte neintretinut. De asemenea, persista inegalitatile in conditiile de locuire intre urban si rural si intre cei cu veniturile foarte ridicate si cei cu veniturile foarte scazute, ceea ce indica faptul ca sunt necesare masuri pentru mentinerea unor conditii decente de locuire pentru segmentele de populatie cu venituri reduse si foarte reduse. In acest sens, conceptul de “locuinte accesibile” (affordable housing) este unul dintre subiectele de pe agenda evenimentului din 12 iunie de la Bucuresti.
“Politica de stat in domeniul arhitecturii are o menire pragmatica: sa asigure calitate, confort si siguranta pentru cetateni intr-un mediu sanatos. In consecinta, dorim ca impreuna cu autoritatile publice – cea centrala si cele locale - sa asezam arhitectura la nivelul cuvenit pe agenda publica, si, astfel, sa inlaturam obstacolele din calea realizarii unui mediu construit durabil, de buna calitate. Conferinta Europeana pentru Politici de Arhitectura este o premiera pentru Romania si ne bucuram ca alaturi de noi este Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice pentru ca doar alaturi de autoritatile competente, inclusiv prin participarea arhitectilor sefi, si prin ilustrarea exemplelor de buna practica la nivel european, vom putea sa translatam aceasta experienta in politici publice operationale”, a declarat Alexandru Gavozdea, Presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania.
Conferinta Europeana pentru Politici de Arhitectura este si un bun prilej de informare publica privind importanta politicilor integrate de arhitectura – rolul si impactul lor asupra calitatii vietii, intrucat constientizarea si intelegerea rolului practic, psihologic si cultural al mediului construit depinde intr-o mare masura de valoarea pe care societatea i-o atribuie. De aceea, evenimentul va fi transmis, intr-o premiera absoluta de la organizarea primei editii in anul 2012, prin live streaming de catre Ordinului Arhitectilor in Romania si va putea fi urmarita in toata Europa.
Conferinta Europeana pentru Politici de Arhitectura (ECAP R02019) este co-finantata din timbrul de arhitectura, un fond dedicat promovarii culturii mediului construit in societate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter