RO EN
Košík je prázdný

MT: CNAIR va operationaliza Antrepriza de Constructii

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va fi in masura sa preia lucrarile de infrastructura rutiera abandonate sau chiar va putea incepe noi proiecte din aceasta vara, odata cu operationalizarea unei companii, denumite Antrepriza de Constructii, care devine un constructor de stat specializat, dupa cum a anuntat la data de 28 martie 2019, intr-o declaratie data la Parlament, ministrul Transporturilor, Razvan Cuc. Potrivit ministrului de resort, specialistii din Ministerul Transporturilor (MT) au pregatit deja un proiect de OUG, care va fi prezentat intr-o viitoare sedinta a Guvernului, pentru a permite Antreprizei de Constructii (ce apartine deja CNAIR) sa achizitioneze utilaje si sa angajeze personal.
„Avem niste antreprenori neseriosi, care nu-si fac treaba si automat nu putem ramane captivi acestor antreprenori care nu se mobilizeaza si trebuie sa intram noi si sa le aratam cum se munceste si cum se face treaba. Si in acest sens am pregatit o ordonanta, care practic vine sa ajute din punct de vedere financiar compania, sa nu mai dam profitul catre stat in acest an, ca sa putem achizitiona utilajele necesare pentru eficientizarea acestei companii. Pana la sfarsitul lunii iunie, vreau sa fie operationala aceasta antrepriza. Desi apartine CNAIR, daca participa la o lucrare noua, compania respectiva nu este favorizata in niciun fel, astfel incat, in mod similar celorlalti competitori, isi pregateste oferta, vine si participa la licitatie, conform procedurilor legale. In principiu, noi am creat aceasta firma tocmai pentru a nu mai ramane captivi constructorilor neseriosi si cred ca se cunoaste ca exista cazuri in care licitatiile sunt castigate de firme care nu au niciun utilaj si care, ulterior, subcontracteaza lucrarile unor firme romanesti, pe care nu le platesc la timp”, a subliniat Razvan Cuc.
Potrivit ministrului de resort, care a fost informat in prealabil de Narcis Neaga, directorul general al CNAIR, prima lucrare ce ar putea fi preluata in regie proprie de Antrepriza de Constructii a CNAIR este reprezentata de proiectul Centurii Mihailesti, aferente DN 6 Bucuresti – Alexandria. Dupa trei ani de la inceperea lucrarilor, constructorul din Spania a realizat doar 30% din varianta ocolitoare a acestui oras, iar contractul va fi reziliat in curand.
Intrebat cum s-a conturat ideea unei companii de stat care sa efectueze unele dintre marile lucrari de infrastructura, Razvan Cuc a explicat ca „Narcis Neaga, directorul general al CNAIR, a venit cu ideea inca mai demult sa avem aceasta companie, iar noi am fost cu totul de acord, mai ales ca este vorba despre compania Antrepriza de Constructii din cadrul CNAIR, care exista deja ca entitate juridica separata, dar care trebuie sa achizitioneze utilajele necesare”.
„Am solicitat ministrului Finantelor Publice sa excepteze CNAIR de la plata a 50% din profit catre bugetul de stat, ca dividende, si sper ca Eugen Teodorovici sa aiba ingaduirea necesara, sa nu mai ia acesti bani, ca sa ramana toti in companie strict pentru achizitia utilajelor necesare. Insa, proiectul de OUG va avea nevoie si de avizul Consiliului Concurentei, iar in acest sens cred ca oamenii de la Consiliul Concurentei vor si ei autostrazi in Romania si nu putem anticipa dinainte ca aceasta companie va lucra pe alte preturi, mi s-ar parea o abordare mult prea proactiva a celor de la Consiliul Concurentei, daca s-ar antepronunta”, a mai afirmat Razvan Cuc.
***
Cel mai recent proiect de OUG lansat in dezbatere publica pe portalul Ministerului Transporturilor, cu privire la Antrepriza de Constructii, arata ca este vorba despre intentia CNAIR de a achizitiona o companie cu care ar urma sa fuzioneze. „Cota de 50% din profitul contabil al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – SA, ramas dupa deducerea impozitului pe profit, nu se repartizeaza sub forma de dividende bugetului de stat si va constitui sursa proprie de finantare pentru investitii in anul 2019, in scopul achizitionarii, in proportie de 100%, a partilor sociale sau a actiunilor reprezentand capitalul social al unei societati, care are ca obiect de activitate realizarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea si intretinerea infrastructurii rutiere, in vederea fuzionarii prin absorbtie cu aceasta, pentru efectuarea lucrarilor in regie proprie”, se subliniaza in textul proiectului. De asemenea, initiatorul proiectului de OUG subliniaza ca o astfel de masura este necesara deoarece „trebuie creata posibilitatea efectuarii de lucrari in regie proprie si finalizarea unor lucrari ajunse la un stadiu de progres fizic de 80% (...), in scopul evitarii blocarii proiectelor privind realizarea drumurilor de interes national, pe care CNAIR le gestioneaza, precum si pentru eficientizarea activitatii de efectuare a lucrarilor in regie proprie si in contextul in care o buna parte din contractele de infrastructura rutiera au termenele de finalizare depasite, ca urmare a unor situatii neprevazute (lipsa fortei de munca, numarul insuficient de furnizori specializati pentru produse si servicii in constructiile de infrastructura rutiera, numarul considerabil de investitii incepute simultan etc.).
In acelasi timp, ministrul de resort a reiterat angajamentul, luat cu o zi inainte, la Reuniunea Informala a Ministrilor Transporturilor, ce a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucuresti, de a lansa in acest an noi proiecte cu o valoare cel putin similara celor din 2017 – si anume trei miliarde euro.
„Am lansat in 2017 proiecte in valoare de trei miliarde de euro, iar anul acesta ne propunem sa lansam alte proiecte, cel putin tot de o suma similara. Din pacate, am avut problema pe care incercam sa o rezolvam printr-o ordonanta – initial, am venit in Parlament sa reglementam problema achizitiilor, in sensul de a putea semna contractele mult mai rapid si sa nu mai avem blocajul administrativ al contestatiilor, al unor contestatari de meserie, care vin sa blocheze obiectivele de infrastructura mare. Inteleg ca s-a amanat aprobarea raportului in comisiile de industrie si juridica, drept dovada pe website-ul ministerului, am publicat o ordonanta de urgenta cu aceste modificari, ca sa intre practic de indata in aplicare, de indata ce ordonanta va fi promovata in Guvern. Deci, incercam sa deblocam din punct de vedere administrativ”, a concluzionat Razvan Cuc.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter