RO EN
Košík je prázdný

INSTANT FACTORING: Nevoia de finantare a companiilor este de 40 miliarde euro

Instant Factoring anunta rezultatele primului an de activitate pe piata de factoring din Romania. In primul an de functionare compania a acordat 1.930 de finantari companiilor mici si microintreprinderilor din Romania, in valoare totala de 4 milioane euro. Pentru 2019, compania isi propune o crestere a portofoliului de clienti cu 300%, cu un volum de finantari de 15 milioane euro.
Instant Factoring este primul fintech romanesc de factoring online ce finanteaza cu precadere facturile micilor antreprenori locali, o piata estimata la 511.800 micro-companii cu o cifra de afaceri anuala de pana la 500.000 euro. In primul an de activitate fintech-ul a preluat 0.1% din aceasta piata in portofoliul de clienti activi, iar perspectivele de crestere pentru acest an sunt adaptate nevoii de finantare ale acestui sector care pana in prezent a fost slab deservit.
„Nevoia de finantare a companiilor din Romania este uriasa, conform datelor Bancii Mondiale si International Finance Corporation (IFC), fiind estimata la peste 40 de miliarde euro sau 26% din PIB, in conditiile in care conform BNR doar 12.000 de companii din Romania sunt bancabile si peste 30% dintre companiile romanesti au declarat in sondajele BNR ca accesul la finantare este o problema presanta si moderat presanta.
Blocajul financiar este si el o cauza principala de stres pentru companiile romanesti, durata medie de incasare a facturilor la nivel de economie dublandu-se in ultimii 10 ani la aproape 120 de zile, iar creditul furnizor atingand peste 70 de miliarde euro la finalul lui 2017, o valoare tripla fata de creditul neguvernamental. Instant Factoring are ca misiune sa umple acest gol de finantare prin facilitarea accesului la lichiditati al companiilor mici ca sa se dezvolte si sa ajunga in segmentul companiilor bancabile”, a declarat Cristian Ionescu, CEO Instant Factoring.
Compania a inregistrat 3.050 de aplicatii de vanzare a facturilor, avand o rata de finantare de 63%. Valoarea medie a facturii acceptata la cumparare a fost de 2.070 euro, suma maxima per factura pe care compania o finanteaza online este de 100.000 euro, la un cost mediu de 0,1% pe zi.
Solicitarile de finantare au provenit in mare parte din domeniile: comert, transporturi, constructii, restaurante si alimentatie publica, productie (materiale publicitare si textile) si servicii medicale si spitalicesti.
Instant Factoring isi propune pentru 2019 o crestere a portofoliului de clienti cu 300%, cu un volum de finantari acordate de 15 milioane euro. Evolutia actuala a activitatii in primul trimestru al anului 2019 indica o rata de crestere de 100% fata de media trimestriala a anului 2018. Misiunea Instant Factoring este sa sprijine companiile mici si microintreprinderile sa se dezvolte si sa aiba succes pe piata prin facilitarea accesului la finantare. Instant Factoring finanteaza facturi cu plata la termen cu valori individuale de pana la 100.000 euro, printr-un proces integral online, cu termen de evaluare si decizie de finantare de 2 ore si transferul sumei finantate in contul clientului in 24 de ore.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter