RO EN
Košík je prázdný

INSPECTIA MUNCII: Amenzi de 11 milioane de lei pentru incalcari ale legislatiei

In perioada aprilie-iunie 2018, inspectoratele teritoriale de munca au desfasurat actiuni de verificare a modului in care angajatorii au aplicat prevederile legale privind modificarea salariului brut (in principiu, cresterea salariilor brute cu valoarea contributiilor aflate anterior in sarcina angajatorului), in contextul transferului contributiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, registrul general de evidenta a salariatilor si stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata incepand cu 1 ianuarie 2018. In cadrul acestei campanii au fost controlati 10280 angajatori atat din mediul privat cat si de la stat.
In urma acestor controale s-au constatat urmatoarele aspecte:
95% din numarul total al angajatorilor controlati au respectat prevederile art. VII alin. 1 din O.U.G. nr. 82/2017 in sensul ca, in unitatile in care nu exista incheiat contract/acord colectiv de munca, a fost initiata negocierea colectiva, care este obligatorie pentru punerea in aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal si, de asemenea, a existat o negociere colectiva a actelor aditionale la contractele si acordurile colective de munca in vigoare, conform prevederilor art. VII alin.2 din O.U.G. nr. 82/2017.
De asemenea, din totalul angajatorilor controlati, 9992 de angajatori au respectat prevederile legale in sensul ca, orice modificare a drepturilor salariale (asa cum sunt prevazute in contractul individual de munca si contractul colectiv de munca), care s-a produs de la data intrarii in vigoare a O.U.G. 82/2017 si pana la data de 31 martie 2018, trebuia tranmisa pana la 31 martie 2018. Angajatorii care nu au respectat prevederile mentionate mai sus au reprezentat 2,8% din numarul total al angajatorilor controlati. Au fost aplicate 2017 sanctiuni contraventionale, din care amenzi in valoare de 51.000 lei.
Din totalul de 10280 de angajatori controlati, 10209 angajatori au respectat prevederile H.G. nr. 846 din 29 noiembrie 2017 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata incepand cu data de 1 ianuarie 2018. Angajatorii care nu au respectat prevederile mentionate mai sus au reprezentat 0,6% din numarul total al angajatorilor controlati. Au fost aplicate 67 sanctiuni contraventionale, din care amenzi in valoare de 18.600 lei.
Pentru nerespectarea altor prevederi legale din domeniul relatiilor de munca au fost aplicate 2797 de sanctiuni contraventionale, din care 765 au fost amenzi in valoare de 11.052.500 lei. Totodata, 11800 de masuri au fost dispuse pentru nerespectarea prevederilor legale verificate in timpul controalelor. In cadrul acestor controale, inspectorii de munca au verificat si modificarea salariului de baza lunar brut (crestere/diminuare) ca urmare a transferarii contributiilor sociale de la angajator la angajat, realizata prin incheierea unui act aditional la contractul individual de munca sau, in cazul existentei unui contract colectiv de munca sau a unui act aditional la acesta, prin decizie.
Au fost identificati 56 de angajatori la care, prin transferul contributiilor de la angajator la angajat, au rezultat, in luna ianuarie 2018, salarii nete sub nivelul salariului net din decembrie 2017.
In timpul controalelor inspectorii de munca au participat la:
- clarificarea unor aspecte in ceea ce priveste modul de interpretare si de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidenta a salariatilor, in special a celor privind transmiterea in registru a modificarilor salariale rezultate din transferul contributiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, ca urmare a negocierii partilor contractului de munca;
- constientizarea angajatorilor cu privire la initierea negocierii colective a contractelor colective de munca, respectiv la negocierea colectiva a actelor aditionale la contractele si acordurile colective de munca in vigoare, respectarea salariului minim brut pe tara si mentinerea cel putin a salariilor nete din decembrie 2017 ca urmare a transferului contributiilor de la angajator la angajat, incepand cu 1 ianuarie 2018.
Sanctiunile contraventionale au fost date in conformitate cu prevederile legale si conform competentelor care intra in sfera atributiilor Inspectiei Muncii .
”Vom continua verificarea aplicarii prevederilor legale pe care le-a avut ca obiectiv aceasta campanie nationala, prin introducerea acestor aspecte in tematica de control generala, care priveste activitatea inspectorilor de munca si pe care acestia o aplica in controale. Numarul foarte mare de masuri dispuse de inspectori in vederea remedierii deficientelor constatate ne obliga sa procedam la verificarea aplicarii acestora, dar au si un caracter de prevenire si de consiliere pe care inspectorii il dau actiunilor de control.” - Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter