RO EN
Košík je prázdný

INDUSTRIE: Slabire a cererii si nesiguranta privind comenzile viitoare din zona euro

Volumul productiei a iesit din contractie si a urcat la un indice de 55 de puncte fata de 45 in ianuarie. Nivelul revenirii e similar cu cel inregistrat de regula in luna februarie in ultimii 5 ani. In consecinta, indicele nu prezice un start mai bun in 2019, fata de startul din anii trecuti.
Stocurile au cazut si mai mult fata de luna trecuta, ajungand la 41 de puncte in februarie, comparativ cu 45 in ianuarie. Ultima data cand stocurile au inregistrat un nivel atat de coborat a fost in octombrie 2017.
Comenzile neexecutate au ramas in contractie la 41 de puncte, sub media anuala de 48 de puncte din 2018. Nivelul redus arata scaderea severa a activitatii din ultimele luni si sugereaza ca cererea curenta e limitata la productia existenta.
Cererea
Comenzile noi au crescut de la 43 in ianuarie la 56 in februarie. Cresterea este mai mare decat media anuala a cererii in 2018 si ceva mai ridicata decat volumul cererii din februarie anul trecut. Dar in domeniul cererii, varful este mai putin important decat continuitatea.
Comenzile pentru export au scazut in mod neasteptat de la 59 in ianuarie la 54 in februarie. Scaderea este oarecum atipica in comparatie cu anii trecuti si cu reaparitia cererii interne. Ar putea semnaliza slabirea in continuare a cererii in zona Euro, ceea ce ar fi destul de ingrijorator pentru exportatorii din Romania.
Importurile de materii prime au crescut de la 49 la 52, pe fondul accelerarii activitatii productive. Dar cresterea timida semnaleaza nesiguranta privind comenzile viitoare.
Forta de munca
Numarul angajatilor continua sa oscileze usor in jurul punctului de 50 care separa contractia de expansiune. In februarie, firmele au marit putin numarul angajatilor de la 48 la 50 pentru a face fata cererii, dar suplimentarea timida arata ca firmele nu se asteapta la cresteri de activitate mult peste capacitatile existente.
Costuri si venituri
Costurile de productie s-au situat si in februarie la un nivel ridicat, dar in usoara coborare la 72 de puncte, fata de 75 in ianuarie. Reducerea de costuri ar putea fi explicate prin cheltuielile mai mici cu energia datorita vremii mai bune si prin masuri adaptative de rationalizare a consumului.
Preturile incasate de firme pentru produsele lor au scazut de la 62 in ianuarie la 58 in februarie. Probabil ca preturile mai mari din lunile precedente erau bazate pe negocieri anterioare, in timp ce preturile recente reflecta intr-o masura mai mare slabirea cererii din ultimele luni.
Asteptarile
Asteptarile managerilor au scazut pe toate planurile. Comparativ cu ianuarie, in luna februarie managerii au fost mai putin convinsi ca vor creste comenzile, productia, stocurile, comenzile neexecutate, exporturile si preturile pe care le incaseaza.
In schimb, se asteapta intr-o masura ceva mai mare ca vor creste costurile de productie si importurile. Indicele sintetic care masoara increderea managerilor a scazut de la 70 in ianuarie la 68 in februarie.
In ansamblu, vedem o repornire partiala a activitatii in industrie, cu evolutii contradictorii, sentimente de incertitudine si o posibilitate redusa de a anticipa ce se va intampla in lunile urmatoare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter